Cum sunt stimulati tinerii in Romania pe segmentul comercial

27 Apr, 10:29 • marius.vicentiu.coltuc

Spre deosebire de OUG nr. 6/2 februarie 2011, pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri, de Programul Start pot beneficia nu numai persoanele juridice, ci si persoanele fizice precizeaza Casa de avocatura Coltuc.De asemenea, la Programul Start alocatia financiara nerambursabila este de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile si maximum 100.000 de lei pe beneficiar.

Beneficiari eligibili

La etapa I pot beneficia de Program persoanele fizice care indeplinesc urmatoarele conditii:
a) sa fie cetateni romani;
b) sa nu mai fi beneficiat de finantare in cadrul acestui Program, nici ca persoana fizica si nici ca asociat, actionar, administrator intr-o societate comerciala care a beneficiat de ajutor financiar nerambursabil in cadrul acestui program in anii anteriori;
c) sa aiba studii medii sau superioare.
La etapa a II-a pot beneficia de prevederile Programului societatile comerciale (microintreprinderi, intreprinderi mici si mijlocii) care indeplinesc cumulativ urmatoarele criterii de eligibilitate:
a) sunt organizate in baza Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale;
b) fac parte din categoria IMM: au pana la 249 de angajati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 de milioane de euro sau detin active totale de pana la 43 de milioane de euro, echivalent in lei;
c) au capital social integral privat si sunt persoane juridice romane;
d) nu au beneficiat de alocatie financiara nerambursabila in cadrul Programului si nu au asociati, actionari sau administratori care detin sau au detinut calitatea de asociati/ actionari/administratori ai altor societati comerciale care au beneficiat de alocatie financiara nerambursabila in cadrul Programului Start in anii anteriori;
e) administratorul societatii are cel putin studii medii definitivate;
f) au cel mult 2 ani de la inregistrare la Registrul Comertului la data completarii online a formularului de preselectie la etapa a II-a si au ca obiect de activitate cel putin un cod CAEN eligibil in cadrul Programului pe care acceseaza;
g) nu au datorii la bugetul general consolidat si la bugetele locale, atat pentru sediul social, cat si pentru toate punctele de lucru;
h) nu se afla in stare de dizolvare, reorganizare judiciara, lichidare, insolventa, faliment sau suspendare temporara a activitatii;
i) nu sunt in dificultate, in conformitate cu prevederile „Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea si restructurarea firmelor in dificultate”, publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244/2004;
j) nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau, in cazul in care au facut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executata si creanta integral recuperata.

Ce se finanteaza

Obiectul finantarii trebuie sa se incadreze in una sau mai multe din categoriile eligibile:
a) Echipamente tehnologice (masini, utilaje si instalatii de lucru – inclusiv software-ul aferent)
b) Aparate si instalatii de masura, control si reglare;
c) Mijloace de transport necesare desfasurarii activitatii/activitatilor pe care s-a accesat programul;
d) Licente, brevete, marci, francize, etichetare ecologica, software;
e) Achizitionarea de echipamente IT (unitate centrala, server, monitor, imprimanta/copiator/multifunctionala, inclusiv sisteme portabile, licente necesare desfasurarii activitatii, sisteme audio-video etc.);
f) Achizitionarea de spatii de lucru, spatii de productie si spatii pentru prestari servicii si comert (cladiri, hale de productie, spatii amenajate pentru activitati de prestari servicii si comert, inclusiv din elemente prefabricate). Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie sa aiba destinatie locativa;
g) Achizitionarea de bunuri prevazute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 aparatura birotica si 3.3 sisteme de protectie a valorilor umane si materiale, conform H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe;
h) Realizarea unui site pentru prezentarea activitatii solicitantului si a produselor sau serviciilor promovate. Se considera cheltuiala eligibila si taxa de achizitionare a domeniului Internet, precum si achizitionarea softului pentru comertul online;
i) Achizitionarea de instalatii/ echipamente specifice in scopul obtinerii unei economii de energie, precum si sisteme care utilizeaza surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activitatilor pentru care a solicitat finantare;
j) Promovarea online a activitatilor societatii comerciale, elaborarea si productia de materiale tiparite de promovare a activitatilor desfasurate de societate, pe suport hartie si pe suport electronic (nu mai mult de 15% din valoarea cheltuielilor eligibile);
k) Consultanta pentru intocmirea documentatiei in vederea obtinerii finantarii in cadrul prezentului program (nu mai mult de 10% din valoarea cheltuielilor eligibile).

Depunerea solicitarilor

Data inscrierii in etapa I a Programului va fi afisata pe site-ul Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri cu 5 zile inainte ca aplicatia online sa devina operationala. Pentru participare, solicitantii trebuie sa completeze online formularele de inscriere, pe site-ul Agentiei, www.aippimm.ro, aplicatia de inscriere fiind operationala timp de 5 zile.

Inscrierea in etapa a II-a se va face tot online, pe acelasi site. Solicitantii vor completa formularul de preselectie in termen de 5 zile de la data pe care o va comunica Agentia. Acestia vor trebui sa ataseze la cerere si planul de afaceri, declaratie privind incadrarea societatii comerciale in categoria IMM, certificat de atestare fiscala cu care sa dovedeasca plata obligatiilor fiscale.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier