De ce presa pierde si PR-ul castiga

„Cred ca adevaratele motive pentru cei care parasesc presa, dupa o perioada lunga de impliniri si de realizari, sunt in general aceleasi, dar nu vor fi spuse niciodata”. Aceasta fraza [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-media-marketing/din-presa-in-pr-de-ce-sar-jurnalistii-de-partea-cealalta-a-baricadei-66825/]a fost rostita de Mona Nicolici[/url], fosta jurnalista, actualmente PR-ista.

Nu inteleg deloc ultima parte a frazei. Ce e asa misterios in motivele care imping un om sa isi paraseasca locul de munca? Astea sunt aceleasi peste tot in lume: omul se duce la bani mai multi ori la munca mai putina, fuge de certurile cu sefii si colegii, sau vrea sa scape „sarcini de serviciu” (task-uri mai nou) pe care le considera umilitoare.

Presa romana sufera in prezent o adevarata „hemoragie” de ziaristi. Cei mai multi abandoneaza posturile radio sau TV, ziarele sau site-urile si pleaca sa faca PR. Sunt jurnalistii romani facuti din alt aluat decat tinichigiii polonezi, medicii britanici sau profesorii din Argentina? Nu cred. Ei se muta dintr-un loc de munca in altul pentru aceleasi motive ca oricare alta persoana de pe aceasta planeta.

Certuri la serviciu – da, cu duiumul, o redactie nu e biblioteca sau manastire. Treburi umilitoare – oho, mama redactorilor-sefi absurzi (nu ca as fi unul dintre ei) e tot timpul gravida. In viata unui ziarist intervine mereu dilema: demisionez sa scap de incuiat, sau mai raman in locul asta unde rezultatul muncii mele se vede zi de zi, negru pe alb, expus oricaror critici sau laude?

Ca in PR se dau salarii mai mari decat in presa, iar stie toata lumea. Dintotdeauna jandarmii au fost mai bine platiti decat haiducii. Vorba lui Dan Puscasu de la Agerpres: „adevarul, Vali, e ca meseria asta produce relativ putini pensionari… oamenii se gandesc si ei la viitor, ce vrei…”.

Nu stiu daca intr-o agentie de PR te bombane cineva la cap cum am bombanit eu azi: „a ajuns aurul la un nou maxim istoric si eu aflu de pe alt site, voi ce paziti aici?”. Si atunci lasi balta stirea la care lucrai si faci ce te pune seful, desi aurul s-a plicitisit si el de cand tot atinge maxime istorice, iar stirea ta era mai interesanta…

E limpede cum inclina balanta avantaje/dezavantaje. Si atunci de ce atata secretomanie?

Aceasta nebuloasa functioneaza nu numai la nivel declarativ, ci si subliminal. In afara de situatia ca a fost dat afara si nu mai gaseste alt job in presa, ziaristul care devine PR-ist nu stie nici el de ce a luat o asemenea decizie.

Zilele trecute, am studiat un astfel de caz. Chestionat asupra cauzelor schimbarii de macaz, subiectul (un fost redactor pe teme economice, avand la activ mai multe articole apreciate pe partea de energie) a recurs la o serie de clisee gen „nu ma mai regaseam, imi doream ceva nou etc”.

La intrebarea „tie iti place de tine, acum?” a reactionat cu „tu intotdeauna ai fost un tip direct, si acum imi amintesc cum l-ai sunat pe Patriciu si…”. In loc sa dea un raspuns ferm, PR-istul fost ziarist a incercat sa il flateze pe cel care il interoga, mutand discutia in alt plan!

Iata deci o schimbare nu numai de job, ci si de esenta, ziaristul transformandu-se el insusi in non-ziarist. Dincolo de aspectul financiar, foarte important in aceasta perioada cu investitii minimale in mass-media, dar cu o batalie pentru imagine la fel de acerba ca oricand, trebuie analizat cand anume se produce declicul respectiv: inainte sau dupa schimbarea locului de munca.

Numai prin aprofundarea acestui fenomen vom intelege de ce presa pierde, iar PR-ul castiga personal. Si implicit amploare.