De la „cetatean” la „clientul statului”

Motto:

„Puterea se gaseste acolo unde e proprietatea”
Daniel Webster

De curand am cumparat o carte care continua linia imprimata de lucrarea „A treia Forta: Romania profunda”, scrisa de Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu. Ea se numeste „Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde” si este editata de John Chrysostom Medaille si Ovidiu Hurduzeu si asigura explicarea conceptului de „Distributism”.

Desi nu am terminat-o de citit, ideile pe care le-am descoperit pana acum sunt dintre cele care schimba paradigme cu care societatea capitalista sau socialista ne-au inoculat pana la a le da valori de adevar absolut si pe care, eu unul, le-am acceptat natural ca pe o ordine fireasca a lucrurilor, ordine care, din pacate, se gaseste in criza economica si sociala de ceva timp.

Pe langa recomandarea de a citi aceasta carte pentru explicarea convulsiilor sociale si economice si aflarea locului si a cauzelor la ceea ce se intampla si unde ne gasim acum, cartea este valoroasa prin oferirea de solutii viabile si de exemple practice. Este pe de o parte un manual condensat de economie si istoria economiei, dar si un instrument pentru cei care cauta solutii practice pe o mare pe care „corabiile cu sclavi se scufunda”, asa cum ofera sugestiv o imagine a crizei actuale domnul Medaille.

1. CALITATEA DE CETATEAN
Prin „Cetatean”, in sensul atribuit de DEX se intelege calitatea de „locuitor al unui stat, care se bucura de drepturi civile si politice si care are anumite obligatii fata de acel stat.” Cu alte cuvinte se exprima o cutuma dar si o relatie contractuala pe care un individ o are cu statul unde-si are domiciliul si care este una activa, reglementata de drepturi recunoscute de stat si de ceilalti cetateni si obligatii asumate de acel individ in relatia cu statul si cu ceilalti cetateni.

In spatele acestei definitii sta puterea pe care cetateanul o avea in stabilirea acestor relatii si care, daca ne luam dupa motto-ul acestui articol, implica proprietatea care ofera optiuni de asigurare a mijloacelor de trai. Astfel, proprietatea individuala determina un anumit tip de relatii, iar lipsa acesteia un altul. Iar daca in secolul al XV-lea doar regele sau domnitorul, impreuna cu bisericile si boierii detineau proprietatea intr-un stat, toti ceilalti fiind serbi sau arendasi, conditia celor din urma nu era atat de grea daca aflam ca:

„…un mestesugar putea sa asigure traiul familiei sale muncind doar 10 saptamani pe an, un nivel al castigurilor care nu va mai putea fi atins decat spre sfarsitul secolului al XIX-lea. Dupa confiscarea proprietatilor manastiresti, salariile s-au prabusit , astfel incat, la sfarsitul secolului al XVI-lea, un mester avea nevoie de 35 de saptamani iar un lucrator obisnuit de 42 de saptamani pentru a asigura traiul familiei sale.”

Ulterior, confiscarea sau diminuarea islazurilor satesti a dus la scaderea drepturilor si la deposedarea de proprietati a taranilor, acestia alegand calea oraselor, devenind proletari lipsiti de mijloace sau talhari la drumul mare. Acum majoritatea dintre noi suntem nevoiti sa mai luam o slujba part-time si ne-am trimis si sotiile la munca!!

Prin urmare, intre proprietate si drepturile si obligatiile cetatenesti, adica calitatea de cetatean, exista o relatie directa: cu cat proprietatea este mai mare, cu atat calitatea de cetatean este mai puternica.

2. CLIENTUL STATULUI
Un individ fara alte mijloace de trai este nevoit sa accepte conditiile care i se ofera. Astfel, relatia de echitate este compromisa, in defavoarea celui lipsit de mijloace si proprietati: din cetatean cu drepturi si obligatii el devine un simplu client, fara drepturi, doar cu obligatii, fara optiuni.

Socialistii si comunistii, asa cum bine puncta John Medaille in cartea amintita mai sus, au observat ca existau, la inceputul secolului al XX-lea, prea putini proprietari. La fel au facut si nazistii, adaug eu, atunci cand au gandit „problema evreiasca”, observand ca acestia se ocupau preponderent cu comertul si erau detinatorii majoritari de proprietati. Doar ca solutia gasita de comunisti a fost cea gresita, in sensul nationalizarilor si eliminarea proprietarilor si nu de improprietarire a locuitorilor, nefacand altceva decat sa ia si celor care mai aveau proprietatea si lovind in calitatea de cetatean. Ei au mers pe calea creerii „omului nou”, deposedat real de mijloace si bunuri dar cu iluzia proprietatii comune, nimic altceva decat un „client al statului”.