Real Estate

E-Terra si greva de la cadastru

19 May, 11:07 • Redactia DailyBusiness

Dupa cum stiti, dupa o saptamana de greva spontana, oficiile judetene de cadastru si-au reluat ieri activitatea. Se pare ca nu pentru mult timp, din moment ce unele surse afirma ca de luni se reia protestul.

Despre legalitatea sau nelegalitatea acestui demers, cat si despre dreptatea pe care o au protestatarii nu ma pot pronunta, insa o reducere de la 4.200 lei la 1.500 lei, cum am aflat de la un referent al OCPI Timisoara este un motiv pentru oricine sa-si apere drepturile pe cale legala. Mai ales ca cei 4.200 lei nu au fost obtinuti fraudulos, ci in baza unor legi.

Doua aspecte sunt de discutat, totusi.

Primul ar fi refuzul celor de la OCPI de a finaliza lucrarile incepute, ceea ce a dus la efecte juridice, existand contracte incheiate intre parti cu avansuri de bani si termene bine stabilite. Noi avem un astfel de contract pe agentie cu termen de finalizare 17.05.2010, data la care OCPI era in greva iar promitentul cumparator cere incetarea contractului si returnarea dublului avansului, asa cum este stipulat. Daca la data declansarii protestului s-ar fi luat decizia de a nu primi lucrari de cadastru noi si sa se finalizeze cele deja inregistrate, aceste conflicte aparute nu ar mai fi existat. Iar cineva va trebui sa scoata bani din buzunar pentru ca sunt efecte pecuniare si juridice.

Al doilea este mult mai simplu si se refera la programul informatic E-terra care, daca s-ar extinde, pe baza de abonament, chiar si pentru baza de date care exista la momentul scrierii acestui articol, la notariate, banci si agentii imobiliare, verificarea proprietatilor ar fi foarte usor de facut si ar duce la simplificarea procesului de vanzare – cumparare a unei locuinte. Chiar si prin programul „Prima casa”.

Mai mult, volumul de lucrari al celor de la OCPI s-ar reduce simtitor, extrasele de informare cadastrale ne mai fiind necesare.

Dezavantajul ar fi ca nu ar mai incasa cei 20 de lei de extras sau 100 lei la urgenta, dar s-ar castiga prin abonamente lunare ale celor care doresc sa beneficieze de avantajele acestui sistem.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...