Fugi din casa ta, mica si urata, in casa mea

Motto: „Melc. Vand casa contra valuta forte.”

Valeriu Butulescu

1. Dorinta.

Ca o fata mare, pentru cel ce nu o are, e curtata. E dorita. Te visezi intrand in ea, stand acolo, miscandu-te, iesind, apoi revenind la caldura pe care o ofera. Te simti in siguranta acolo, va fi a ta. E trainica. Te protejeaza.

Asa incepe relatia cu viitoarea casa, cu limitarile de rigoare. Trebuie sa stii cat iti este plapuma si cat iti permiti sa platesti pentru ea. Daca nu ai bani, o folosesti pe a altuia, contra cost. Poti ramane aici la aceasta relatie pasagera, rece, strict financiara sau o poti lua pe a ta. Uneori e bine se incerci ambele variante pentru a nu asculta doar de unii care stau cu chirie si-si justifica relatia doar din punctul lor de vedere.

2. Cautarea.
Impins de propria dorinta, ori de dorinta altuia (parinti, sot, sotie) incepi sa crezi ca relatia asta poate fi trainica si ca vei avea si tu o casa. Faci calcule, te bazezi pe tine sau/si rude si faci primul pas, la banca. Aici e primul filtru unde, unii trec mai departe, altii se opresc aici, rezumandu-se la o relatie interzisa: „nu se merita atatia bani”, „sunt prea sarac sa am o casa”, etc.

Cu mai mult tupeu si cu informatii mai aprofundate, incepe cautarea. Mai tarziu sau mai devreme o gasesti: e mare, e frumoasa, poate e virgina (de preferat, nu?), se incadreaza in buget. Stii unde va fi mobila, unde e locul tau sau al partenerului de viata (al sotiei la bucatarie, al sotului la televizor, ca asa suntem noi, traditionali, nu?!).

3. Nunta.
In cele din urma te-ai hotarat: din cate case sunt in lumea asta, ai ales casa viselor tale. Sau a finantelor tale. Nu conteaza cat platesti dar o vrei tare mult: viata ta depinde de asta, orgoliul si imaginea ta de sine. Dorinta e atat de mare incat incepi sa faci compromisuri: „voi munci toata viata pentru ea”, „nu conteaza banii, conteaza casa”, „merit si eu un mic rasfat, ca doar o viata am”, etc. Motive sunt destule.

Important este ca te prezinti in fata ofiterului starii civile (notarul) si, insotit sau nu de reprezentatul bancii care-si pune ipoteca, semnezi actele. Apoi incepe bucuria: chemi prietenii (sau/si rudele) si tragi un chef de doua zile.

4. Divortul.
A trecut ceva timp de cand ai casa ta. Incepe sa se schimbe, chiar daca nu ai facut nimic in ea. Pare mai mica, mai urata: aceeasi faianta, aceeasi gresie. Mai schimbi locul mobilei, intorci patul pe directia N-S dupa ce ai mai citit un articol despre Feng-Shui. Relatia se imbunatateste pentru cateva saptamani, dar revine acelasi sentiment de insatisfactie. Mai ales ca si costurile sunt direct proportionale cu varsta ei: cu cat e mai batrana cu atat cere mai mult.

Asa te intorci la Faza 1, aceea cu dorinta si incepi sa vezi cu alti ochi casa in care stai: vezi defecte care erau dar nu le-ai bagat in seama, apoi ele se amplifica. Ideea divortului prinde contur, dupa ce incepi sa flirtezi cu altele. A sefului e mai frumoasa, „uite ce casa au Popestii!”, sotia care-ti spune ca se sufoca in bucataria asta mica, …

5. Jocul.
Asa ca te hotarasti: o pui la vanzare sau cauti o solutie daca e si casa bancii. Ideea este sa scapi de ea si sa gasesti o alta „mai altfel”. Nu ai bani dar incepi sa cauti, pe internet la inceput, apoi cu agentii imobiliari ca e gratis (unii s-au lacomit si pun taxe de vizitare).

Asa ca intri in jocul pe care il alegem cu buna stiinta sau nu, numit: „Fugi din casa ta, mica si urata, in casa mea”. Unde EU sunt fie proprietar, fie constructor, fie dezvoltator. Cine castiga? Cine pierde?