Golanilor, ce-aveti cu hipsterii?

05 Sep, 12:15 • Redactia DailyBusiness

Protestul tinerilor impotriva proiectului de exploatare miniera Rosia Montana a deschis (sau mai degraba a scos la suprafata) un conflict intre generatii. 

„Hipsterii astia habar n-au de capul lor, nici nu stiu pentru ce protesteaza”, afirma criticii care au astazi in jur de 40 de ani, unii dintre acestia „golani” din Piata Universitatii 1990, cum i-a denumit presedintele vremii, Ion Iliescu. (Protestatarii mai recent nascuti ne explica, doct, ca aici e o confuzie – nu putem generaliza termenul „hipster” la toti ecologistii, dupa cum nu toti hipsterii sunt ecologisti).

Pustii de azi n-au, carevasaziva, o viziune. Sunt confuzi. Si ca sa-si intareasca teoria, cei mai batrani ca ei vin cu niste explicatii punctuale, trasand coordonatele „superficialitatii” prezente la noua generatie.

[b]Nu-i intereseaza politica.[/b] Putin le pasa, asadar, de partidul sau politicienii aflati la putere. Dar cine spune asta? Tocmai partizanii ideii ca dupa 1990, numai incompetenti si hoti s-au perindat pe la guvernare, Iliescu, Nastase, Basescu, Tariceanu, Ponta, Antonescu fiind „toti o apa si-un pamant”.

Pai atunci de ce dracu ar trebui tinerii de azi sa-si bata capul cu acesti oameni? Nu mai bine militeaza pentru ceva concret, cand oricum clasa politica nu poate fi schimbata? Tocmai, ca prin atitudinea asta, tinerii dovedesc mai multa maturitate.

[b]Manifesteaza ca sa se afle in treaba.[/b] Nu stiu unde vine Rosia Montana pe harta, nu se pricep la industria extractiva si la cianuri. Culmea e ca multi dintre ei chiar au studiat problema si se pricep, dar chiar si asa, un protest e o actiune civica, nu stiintifica. Daca despre subiectul asta au voie sa se exprime numai academicienii in chimie si minerit, atunci in Piata Universitatii 1990 n-aveau ce cauta decat expertii in politologie.

[b]Striga „nu ne vindem tara”, dar muncesc/calatoresc in Vest.[/b] Patriotismul sau vederile protectioniste despre administrarea economiei nationale nu reprezinta apanajele unor incuiati care n-au iesit niciodata din orasul natal. Pot foarte bine sa lucrez intr-un bar din Viena sau New York si sa consider ca statul roman putea sa gestioneze mai bine Petrom in loc sa-l vanda la OMV ori sa gaseasca o solutie mai buna pentru autostrazi decat contractul cu Bechtel.

[b]Scriu „Jos capitalismul” pe tablete capitaliste.[/b] Tabletele, ca si orice alte produse ori utilaje nu sunt capitaliste sau socialiste. Pana si la socialistii arhaici, ca Marx si Engels, astea erau bunuri realizate cu mintea intelectualilor si sudoarea muncitorilor, exploatati deopotriva de „burghezi” (actionariat). Iar „Jos capitalismul” nu inseamna neaparat „Sus comunismul” decat pentru maniheistii ferm convinsi ca viata se deruleaza exclusiv in alb-negru.

[b]Au baut prea multa bere in Centrul Vechi.[/b] Pardon, au consumat mai multe marci decat singurele existente pe vremea voastra, Grivita si Rahova. Un motiv de invidie la fel de puternic ca si fragezimea varstei.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...