Jocul negarii

Cunosc oameni in stare sa nege evidenta asternuta in fata ochilor. Pana la urma este un skill in sine care printre randuri transmite mesajul nu sunt dispus sa ies din cadrul meu de referinta si realitatea ta nu este importanta pentru mine .

Transpus in mediul corporate, jocul negarii poate fi vazut in companiile cu un procent semnificativ al demisiilor. Pragul lui semnificativ este sensibil la industrie, marimea companiei si stadiul ei de dezvoltare, insa nu imi propun sa intru in statistici avansate.

Jocul negarii este simplu: eu (compania) ma prefac ca nu exista riscul de a pierde angajatii valorosi. Cand riscul devine realitate, tot eu (aceeasi companie) ma prefac ca nu ma afecteaza pierderea.

Am vazut si companii deschise in a discuta cu angajatii, in care functia de HR este mult avansata dincolo de scopul pur administrativ. Totusi, pe tricoul majoritatii scrie nu negociem cu teroristii. In ciuda evidentei costurilor substantiale legate de inlocuirea unui angajat (recrutare, perioada acomodare plus costurile emotionale necuantificabile in cadrul echipei) majoritatea companiilor continua sa aplice tratamente uniforme angajatilor dintr-un exces de corectitudine politica.

Exista institutionalizat acel exit interview care ofera sansa formala de a spune ceea ce nu puteai exprima cat timp erai angajat. Gasesc existenta acestui discutii formale la fel de ipocrita ca petrecerea burlacilor (interpretata ca o distractie compensatoare a pierderii oportunitatilor prin casatorie de catre viitorul mire). De ce are loc aceasta discutie cand angajatul deja a demisionat? Ca si companie cu ce te ajuta aceasta strategie tardiva sa devii mai sexy fata de angajatii tai?

In tinerete am asistat la prezentarea rezultatelor unui Employee Opinion Survey, alt instrument oarecum ipocrit prin care o companie mimeaza interesult fata de parerea angajatilor. Scriu mimeaza pentru ca EOS-ul este in esenta un gest fals: nu ai nevoie sa platesti niste bani unei companii de consultanta care sa iti spuna in final ceea ce ai putea afla si singur daca petreci putin timp impreuna cu angajatii. Insa este trendy sa ai un Employee Opinion Survey, ne plac slide-urile si graficele colorate. Revenind la prima fraza, am asistat la o demonstratie de cinism in care compania accepta fatis degradarea mai multor dimensiuni masurate de acel barometru al perceptiei angajatilor. Punct. Cel mai bun exemplu de joc al negarii.

Vestea buna este ca talentele primeaza si sunt cautate. Vestea proasta este ca si dupa ce vei fi plecat suparat ca nu ai fost recunoscut pentru meritele tale, compania si businessul respectiv vor merge inainte si fara tine. Nu vei fi plans, pentru ca nu vrem sa creem un precedent. Pentru ca nu avem o abordare suficient de complexa incat sa ofere tratament personalizat in functie de valoarea angajatului pentru companie. Pentru ca exista acel noi si ei a carui subtiere sperie actorul nepregatit.

Este memorabil schimbul de replici din Scent of a Woman intre Lt. Col. Frank Slade si Charlie, studentul provocat moral:

Lt. Col. Frank Slade: Are you blind? Are you blind?
Charlie Simms: Of course not.
Lt. Col. Frank Slade: Then why do you keep grabbing my goddamn arm? I take your arm.
Charlie Simms: I’m sorry.
Lt. Col. Frank Slade: Don’t be sorry. How would you know? You’ve been watching MTV all your life.

Cand angajatii nu te mai gasesc atragator esti cam in aceeasi postura cu cel pe care orbul il intreaba daca vede bine.