Masina de inghetata

In fiecare duminica dimineata pe strada mea vine masina de inghetata. E galbena, mare si opreste tot timpul la coltul blocului. Se anunta prin megafon cu o melodie repetitiva, care te bucura. O aud de departe, infundat si apoi din ce in ce mai aproape pana sub geam. Pe fereastra vezi un „balci” care vine la tine acasa si parcheaza usor pe trotuar. Un nene coboara incet, toropit de caldura si merge in spatele masinii. Acolo ridica o usa imensa si o propteste cu grija. De fiecare data deschide un univers. Universul inghetatei. Toate aromele si dimensiunile. Cacao si alune, fructe de padure in siropuri colorate, valuri de vanilie si frisca, nuci, cirese amare si visine. Copiii dau navala, oamenii mari stau la fereastra si asculta melodia. Unii mai coboara sa cumpere. Cei mici au prioritate. E agitatie mare, ca in nici o zi din saptamana. Prima data cand a venit masina ma gandeam la cat de eficienta poate fi aceasta metoda de vanzare. Cine ar cumpara inghetata de la o masina de pe strada? Saptamana urmatoare, cand am vazut aglomeratia, am primit si raspunsul la intrebarea mea de obsedat de marketing.
Sa fii aproape de oameni atunci cand vinzi lucruri. Dar o apropiere sincera.

Sinceritatea este totusi o meserie grea, pe care putini isi doresc sa o practice. Mi-am adus aminte ca in urma cu cateva saptamani pe aceeasi strada era plin de oameni care imparteau flyere cu candidatii la primarie. Printre blocuri oamenii de la administrativ lucrau din plin, iar cei de la firmele de salubritate erau foarte activi pe spatiile verzi. Acum, la cateva saptamani de la alegeri, nu ne mai deranjeaza nici un candidat. Nici macar castigatorul. Pe strada nu se mai lucreaza. E liniste. Din cand in cand, duminica, pe o strada prafuita din Militari, mai vine totusi masina de inghetata.