Mintea noastra cea de toate zilele…

Criza de talente, pe plaiuri mioritice cel putin, e din ce in ce mai acuta si evidenta. Suntem ca o familie in care s-au descoperit primele cazuri de cancer transmis genetic si fiecare dintre ceilalti membri spera ca regula sa nu fie valabila si pentru el, sau sa fie infiat (eliminand legatura genetica).

Acum cativa ani de zile industria de confecti din Romania, pe atunci detinatoarea hartii comorilor – a se citi lohn ( cunoscatorii stiu despre ce este vorba) , ajunsese in criza de angajati. Guvernul , prin cele doua institutii direct implicate : AMOFM si Ministerul Educatiei , a luat pozitia surdo-mutului nedus la scoala; adica a primit informatia, a analizat-o (oare?) si a emis un comunicat prin care anunta masa de electori ca exista o criza de resurse umane in domeniul confectiilor. Patronatele din domeniu au cautat solutii si le-au gasit in afara casei , respectiv in China si Moldova . Ne amintim cu totii de prima crizagreva zgomotos-plangacioasa a chinezoicelor si de disperarea gospodinelor care isi pierdeau sotii in favoarea moldovencelor nurlii venite de peste Prut sa croitoreasca. In 4-5 luni patronii au ramas fara mare parte din angajatele aduse cu greu de peste granita, au pierdut sume considerabile pe recrutare, permise de munca, formare profesionala, lectii de limba romana, etc. Ca ultima solutie au ajuns sa-si asume sarcina Guvernului sa organizeze cursuri de formare pentru meseriile specifice si/sau scoli de ucenicie (evident cu acordul inspectoratelor scolare). S-a terminat cu lohn-ul si criza s-a stins in timp, nevoia de resurse umane in domeniu nu mai e una acuta, au ramas job-uri vacante dar nu atat de multe incat sa devina foarte ingrijoratoare. Scolile de meserii sunt aceleasi desi segmentul confectiilor se dezvolta , din nou, si conform legii ciclicitatii care functioneaza indierent de dorinta noastra, peste 3-4 ani vom avea aceeasi problema in aceeasi zona…

Acum 2 ani a inceput criza in constructii. Aceeasi poveste, aceeasi actori alt decor si alta scena. Suntem , deja in al treilea an de criza in acest domeniu si … mai putine scoli profesionale, si mai putine scoli de meserii. Multe dintre aceste institutii au fost parasite si oferite ca spatii pentru ONG-uri si sedii de …orice. Guvernul?! E in campanie electorala , tocmai au amanat (nu direct, evident) incrierile la gradinite. Pentru aceasta lipsa de „calificati” s-a gasit si explicatia: romanii plecati la munca in strainatate. Parol?! Si somajul de 3,9 % inregistrat la finele lunii aprilie 2008 ce sa fie?! Peste 350 000 de romanasi sunt inregistrati la oficiul de somaj ca neangajati iar dintre acestia 70% nu beneficiaza de indemnizatie (pentru ca au terminat perioada de acordare). Sunt judete unde rata somajului ajunge si la dublu fata de media pe tara: Hunedoara, Alba, etc.
Sa presupunem ca , din motive etnice, religioase, habituale etc., 50% nici nu cauta , de fapt, un loc de munca. Raman in calcul 175 000 de posibili angajati. Multi dintre acestia cauta un job, insa in strainatate si nu in Romania.

Ne ascundem, ipocrit, dupa degete butucanoase si emitem axiome, atat timp cat e clar ca oferta salariala din Romania este cu mult sub cea europeana dar si ca pregatirea viitorilor angajati romani e la fel de gaunoasa ca si discursurile ministrilor educatiei. Producem absolventi de bacalaureat care nu stiu nimic concret dar stiu cate putin din toate, suficient cat sa-si imagineze ca merita sute de euro pe luna doar pentru ca au diploma si stiu unde e America pe harta.
Se inchid scolile de meserii, raman copii fara scoala elementara, curicula scolara are din ce in ce mai putine legaturi cu viata cotidiana, specializarea data de Facultatea absolvita a devenit doar un cuvant intr-un CV (sunt absolventi de Politehnica incapabili sa lucreze in AUTOCAD). Toti parintii vor sa-si „dea” odraslele la facultate dar injura vanjos cand nu gasesc un instalator bun sau un zugrav priceput…

Poate, dupa ce termina si la propriu si la figurat aceasta campanie electorala, onor Guvernantii se vor aseza la masa si vor decide sa stabileasca proiectele educationale in functie de nevoile societatii romanesti si nu in functie de nevoile Spaniei si Italiei de necalificati pentru menaj si agricultura. Poate patronatele vor intelege ca exista limite rationale ale marjei de profit si ca investitia in utilaje nu salariile de mizerie sunt secretul plafonarii cheltuielilor de productie. Poate generatia emo renunta la a-si tunde venele isi aminteste ca peste 5-10 va fi matura si va incerca (macar) sa-si croiasca un drum in viata si din punct de vedere profesional. Poate, in sfarsit, intram si noi in Europa, ca natiune ca pe bucati am intrat deja!