Nu vreti investitori straini? Incercati cu domnu’ Dan!

01 Oct, 22:00 • Redactia DailyBusiness

Acum, cand „telenovela Oltchim” e pe sfarsite, ne putem aminti ca Romania nu a fost dintotdeauna o tara bananiera, unde investitorul privat scoate banii cu sacii de la banca pentru a plati salariile la firma de stat pe care nu a cumparat-o.  

Ziua de luni, 1 octombrie 2012 a fost una halucinanta pentru economia romaneasca: Dan Diaconescu se lauda in fata televiziunilor ca a luat de la banca milioane de euro in bani gheata ca sa-si exercite, in fata angajatilor combinatului chimic, atributiile de patron. Numai ca „patronul” nu achitase cele 45 milioane de euro cat au costat actiunile, astfel ca nu era deloc patron.  

Ei bine, cu ceva ani in urma, astfel de scene ar fi fost imposibile. Pe atunci, Fondul Proprietatii de Stat administra 70% din companiile publice care urmau sa fie privatizate, restul de 20% fiind impartit celor cinci Fonduri ale Proprietatii Private (actualele SIF-uri).  

FPS vindea firmele prin negociere directa sau prin licitatie (cu strigare, cu oferta in plic etc). In functie de modul in care se facea privatizarea, renumele pe piata, experienta in domeniul de activitate al firmei, cifra de afaceri erau criterii care cantareau la alegerea viitorului proprietar.

Participantii la licitatie veneau cu scrisori de garantie prin care demonstrau ca detin sumele promise si pot indeplini obiectivele asumate. Oferta nu se referea numai la pretul platit pe actiuni, ci putea sa cuprinda si planul de investitii, achitarea datoriilor companiei, pastrarea unui anumit numar de locuri de munca si a specificului afacerii pentru o perioada data.  

FPS avea o directie post-privatizare care urmarea felul cum noii proprietari isi duceau la bun sfarsit angajamentele din contract.  

Ca agent economic, pana cand apucai sa te implici intr-o privatizare, duceai tratative cu reprezentanti ai structurilor guvernamentale. Exista Agentia Romana de Dezvoltare, mai tarziu Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS).  

De ce v-am plictisit cu toate aceste amanunte? Pentru ca pe vremea aceea, unul ca Dan Diaconescu s-ar fi apropiat de o intreprindere ca Oltchim poate doar ca sa traga cateva cadre pentru OTV.

In Romania au venit si au cumparat firme de stat nume ca ArcelorMittal (care a achizitionat Sidex Galati), Renault (Dacia), Erste (BCR impreuna cu fostul Bancorex), Raiffeisen (Banca Agricola), OMV (Petrom), Daewoo (santierul naval de la Mangalia si uzina auto de la Craiova), Ford (uzina de la Craiova, dupa ce a fost abandonata de sud-coreeni), Kvaerner (IMGB) si lista poate continua.  

Nu toate privatizarile au fost afaceri de succes. Dar un circ mediatic precum cel de la Oltchim era exclus. Un circ mediatic pe care guvernantii trebuia sa-l evite, daca nu din respect pentru angajatii combinatului valcean, macar din grija fata de imaginea Romaniei.  

Am tot criticat privatizarile anterioare, pe motiv ca „ne-au luat strainii averea tarii pe nimic”. Uitam ca „averea tarii” insemna, in multe cazuri, intreprinderi socialiste inglodate in datorii, de unde se fura pe rupte. CFR sta marturie si azi, cu infrastructura jefuita aproape zilnic si vanduta de hoti la fier vechi.  

Acum am vazut si alternative la „strainii cei lacomi si nemilosi”: Dan Diaconescu si compania lui de zgomot.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...