Oare cum ar fi Romania de azi cu oameni ca Bratianu si Carada?

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a implinit 130 de ani. Foarte frumos si cu noroc pentru ziaristul care trebuie sa puna ceva pe site in weekend-ul de 1 Mai, cand toata lumea e plecata in excursie si practic in mediul de business nu se intampla nimic.

Documentandu-ma in legatura cu istoria BNR, ma opresc la trei nume: Campineanu, Bratianu, Carada. De Campineanu stie toata lumea, e strada pe care se afla sala Union. Bratianu e si mai cunoscut, are un ditamai bulevardul si in plus, un „tiz” de-al sau a jucat fotbal la Braila.

Eugeniu Carada, spre rusinea mea, nu imi spune mare lucru, parca l-am auzit o data pe Mugur Isarescu pomenindu-i numele la un seminar. De altfel, pagina din Wikipedia ma lamureste asupra notorietatii lui: „Personalitatea sa este una obscura, aceasta nu datorita lipsei sale de importanta, ci dorintei de a ramane in umbra, de a nu se lasa pervertit de putere si faima”.

Ei da, vorbe goale, ma gandesc. „Hai sa mai scriem ceva frumos de el, sa nu zicem ca am consumat bitii degeaba”. Doar e „parintele” bancii centrale, una dintre cele mai importante institutii din economia tarii.

Parcurgand insa pagina, aflu ca Eugeniu Carada a facut un gest care merita scos in evidenta, macar pentru ca nu are corespondent in ultimii 20 de ani: „Carada nu are liniste si infiinteaza, alaturi de Ion C. Bratianu, Banca Nationala a Romaniei in 1880. Desi nu accepta functia de Guvernator, o preia intr-un final pe cea de director, dupa ce Bratianu l-a amenintat ca isi da demisia din Guvern”.

Mai departe: „In ceea ce priveste Banca Nationala, el insusi merge la Paris pentru a supraveghea tiparirea biletelor, organizeaza numeroase filiale si centre in toata tara […] a compus planurile de constructie pentru Palatul Bancii Nationale”.

Si acum sa dam timpul inainte cu peste 100 de ani. Si sa ne imaginam ca un ministru (oricare, din orice guvern post-decembrist) ii propune unui intelectual (oricare, dintre cei care se exprima prin ziare si la TV) sa preia sefia unei institutii de maxima importanta.

Intelectualul, care a contribuit decisiv la formarea acelei institutii, refuza, speriat ca puterea si celebritatea i-ar afecta echilibrul interior (o „marfa” cu valoare zero pe orice piata din lume). Ministrul se infurie si il ameninta ca isi da demisia. Adica un ministru ameninta cu demisia pentru ca un om merituos refuza o functie. O alta „scena” incredibila pentru Romania zilelor noastre.

Induplecat, intelectualul accepta un post mai mic, in care munceste cu modestie, fara sa-i pese daca posteritatea ii va retine numele sau nu.

„A lucrat in cadrul Bancii mai mult de 30 de ani, asigurandu-i o asemenea prosperitate, incat multe personalitati ale vremii spuneau ca, si in cazul in care niste neghiobi ar veni la conducerea ei, Banca s-ar conduce singura, intr-atat de bine organizata era de Eugeniu Carada…”