Finante-Banci

Pericolele Primei Case

26 Jun, 12:52 • Redactia DailyBusiness

Prima Casa este un program contestat inca din secunda 1 – criticii cei mai vehementi afirma ca nu consumul ar trebui sprijinit acum, ci productivitatea. Dar asta nu e tot. Pe masura ce detaliile programului au inceput sa fie cunoscute, inventivitatea nationala produce tot mai multe exemple ipotetice (inca) despre cum poate fi inselat sistemul.

Un dezvoltator care a investit intr-un bloc de locuinte si a ramas cu ele pe cap din cauza crizei are acum solutii. El isi poate „cumpara” cumparatori si chiar le poate vinde apartamentele la un pret supraevaluat.

Cum face asta? Schema a fost deja detaliata in presa: Isi construieste o retea de persoane carora le ofera acte valabile, pe firme fantoma, cum ca au salariu bun si n-au, saracii, nicio casa, dar vor sa-si cumpere. Se ia credit de la banca pe numele acestor falsi cumparatori, care bineinteles ca nu platesc ratele. Statul, care a garantat creditul, e nevoit sa plateasca bancii paguba, dupa care preia locuintele si incearca sa-si recupereze banii. Daca apartamentele au fost supra-evaluate, n-are cum sa faca asta, pentru ca nimeni nu va plati „cat nu face”. Toata lumea fericita, mai putin statul care ramane cu buza umflata.

De ce exista riscul ca astfel de scheme sa functioneze? Pentru ca bancile, dar si firmele de evaluare, s-ar putea sa nu-si mai bata capul verificand bonitatea reala a celor care solicita creditul, din simplul motiv ca statul garanteaza 60.000 de euro din aceste credite. A, daca solicitantul vrea mai mult de 60.000 de euro, atunci da, banca s-ar putea sa ridice putin din sprancene si sa il verifice mai amanuntit, pentru ca risca sa-si piarda proprii bani, nu pe cei ai statului.

Dar chiar si asa, mai exista varianta ca dezvoltatorul, cel care e in spatele schemei, sa ia bani de la banci fara sa aiba intentia de a nu plati ratele, ci pur si simplu ca sa-si refinanteze alte imprumuturi mai vechi, luate la dobanzi mai mari. O modalitate legala, insa care, din nou, se indeparteaza de la scopul declarat al programului Prima Casa.

Intrebarea principala – cum se va asigura statul ca nu e pacalit – ramane in aer. La fel si alta, cam la fel de spinoasa. Cui foloseste de fapt acest program, in cadrul caruia dobanzile (si deci, ratele) nu sunt deloc cu mult mai mici decat cele existente acum pe piata? Lor, cu siguranta nu le dauneaza.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...