Razboiul care nu porneste

Prin atacarea unei insule apartinand Coreei de Sud, Coreea de Nord nu vrea sa porneasca un razboi. Vrea mai degraba sa se faca remarcata si sa transmita un mesaj.

Recentele schimbari politice interne ale Coreei de Nord au nevoie de o transpunere in fapte. Poporul trebuie sa remarce o schimbare. O schimbare „in bine” impotriva imperialismului american.

Pe plan international este, de asemeni, nevoie de transmiterea unui mesaj. Se schimba liderul, politica ramane neschimbata.

Coreea de Nord stie ca nu se poate astepta la o riposta dura nici din partea sud-coreeana si nici din partea americana.

Superioritatea numerica nord-coreeana este evidenta atat din punct de vedere al personalului (1.19 milioane militari activi), cat si al armamentului conventional. Coreea de Sud are un efectiv mai putin numeros, atat ca numar de militari (690 de mii), cat si al armamentului conventional. Acesta din urma este insa de ultima generatie.

Americanii sunt alaturi de Coreea de Sud atat ca tehnica militara, cat si ca militari deplasati in zona.

In declansarea unui razboi, Coreea de Nord ar depinde energetic de China. Probabil ca din acest motiv s-au si pregatit sa anunte, saptamana aceasta, semnarea unui acord economic si comercial cu China.

Razboiul este insa putin probabil sa reizbucneasca.

Atat americanii cat si sud-coreenii au mari batai de cap cu criza economica.

In plus, probabil ca razboiul nu ar semana nici cu fostul razboi din anii ’50 si nici cu cel din Vietnam. Probabil ca ar semana mai mult cu interventiile din Irak si Afganistan. Un razboi relativ scurt, greu de digerat insa, dupa aceea. Sunt 24 de milioane de nord-coreeni, la limita de jos a saraciei, care ar trebui integrati.

Coreea de Nord a calculat foarte bine care ii sunt sansele sa declanseze un razboi. Nu vrea asta.

Vrea insa sa se faca remarcata. Cu tot cu noua administratie.

Asistam de fapt la o reasezare de pozitii in negociere. „Va arat ce pot face eu acum, ca sa fie clar ce puteti sa-mi cereti in viitor.”