Ridicarea restrictiei de munca pentru romani, o masura fara urmari semnificative

De la 1 ian 2014 restrictia angajarii romanilor pe piata muncii din Europa a fost ridicata, cu exceptia Elvetiei care, conform Acordului de la Berna, poate mentine restrictia pana in 2019.

Ei au asteptat mii de imigranti, noi am asteptat mii de locuri de munca. Ne-am inselat cu totii, si ei si noi.   

Locurile de munca vacante sunt pe segmente ale pietei muncii ce impun calificari speciale (medicina, IT, asistenta sociala, etc) sau munca necalificata (agricultura, menaj, constructii, etc.), segmentul de mijloc lipseste aproape cu desavarsire. Criteriile de selectie pentru job-urile obisnuite, care nu necesita calificari speciale sau munca bruta sunt structurate de asa maniera incat exclud alte candidaturi in afara celor ale co-nationalilor (certificare specifica statului respectiv, cunostinte temeinice de limba nationala, cunoasterea unei anumite zone, etc). 

Romanii care asteptau cu cea mai mare nerabdare ridicarea restrictiilor sunt cei care lucreau deja in state UE, fara contracte de munca, „la negru”. Interviurile si sondajele la care acestia au participat relevau un numitor comun : „angajatorii” nu le definitivau formele de angajare datorita restrictiilor, toti promiteau insa ca incepand cu 1 ian 2014 vor oficializa relatiile de munca o data cu ridicarea restrictiilor. Nu s-a intamplat miracolul, cel putin nu pentru marea majoritate a romanilor ce lucreaza in UE in acest mod.

Daca un angajator si-a asumat riscul sa utilizeze forta de munca la negru, atunci cand pe langa obligativitatea incheierii unui contract de munca exista si cea a obtinerii permisului de munca, de ce ar renunta acum ?! Pentru angajatii la negru nu se platesc taxe sociale si/sau impozite, salariile sunt net mai mici, costurile efective cu forta de munca – in aceste cazuri- fiind definitoriu reduse.

Ce obligatii are angajatorul

Daca ar fi sa oficializeze relatia de munca cu  muncitorii romani, angajatorul descris mai sus va trebui nu numai sa-i incheie contract de munca ci si :
–          Sa-i acorde romanului aceleasi drepturi cu cele ale muncitorilor autohtoni, pentru acelasi post
–          Sa-i acorde romanului minim salariul minim pe ramura
–          Sa plateasca taxele sociale
–          Sa-i acorde si sa-i plateasca concediile legale si/sau medicale, conform legislatiei autohtone
–          Sa-i puna la dispozitie echipamentul complet de protectia muncii
–          Etc

Dupa cum e usor de observat, costurile angajatorului cresc exponential ; in acest caz intre un angajat autohton si unul din Romania, la aceleasi costuri sau costuri sensibil egale angajatorul UE va prefera angajarea celui autohton, pentru ca poate beneficia de anumite scutiri (in functie de palierul de varsta al angajatului, zona de lucru, domeniul de activitate, etc) in concordanta cu politicile de munca ale fiecarui guvern in parte.  

Bariera limbii straine

Sa nu uitam ca prima bariera in angajarea cetatenilor din alte state UE decat cea de origine a angajatorului este limba. Putine firme, si doar pentru posturi ce sunt imposibil de ocupat cu resursa nationala, ofera cursuri de limba o data cu angajarea ; majoritatea firmelor acorda o perioada de gratie in care angajatul trebuie sa se puna la punct cu limba nationala.  

Iata de ce ridicarea restrictiei de munca pe tot spatiul UE ofera resursei umane de cetatenie romana doar beneficii teoretice, nu si practice. Cel putin pe termen scurt !

Drepturile lucratorilor romani

Teoretic vorbind, incapand cu 1 ian 2014 angajatii proveniti din Romania vor avea aceleasi drepturi ca si angajatii cetateni ai statului in care acestia muncesc :
–          Asigurarea salariului minim pe economie (media europeana e pe la 1.200 euro, cele mai mari fiind in Belgia si Luxemburg)
–          Asigurarea zilelor de odihna si concediu
–          Eliminarea orelor suplimentare obligatorii
–          Beneficierea de prestatii din sistemul de asigurari sociale si de sanatate, la fel ca angajatii autohtoni
–          Beneficierea de indemnizatie de somaj