Rolul statului interventionist in provocarea crizelor economice

In ultimele zile s-au adunat destule date economice, incat prin conexarea lor s-ar putea sustine ca recesiunea economiei mondiale a fost provocata sau a fost lasata sa se declanseze. Economia lumii nu arata deloc ca in 1929 si nici mecanismele institutionale nu sunt aceleasi. Ca atare, nimic nu se produce spontan, iar relatiile de interdependenta intre stat si economie sunt puternice chiar si in regimuri ultraliberale.

De aceea, ideea cu esecul pietelor ca sursa de criza tine de istoria economiei nicidecum de realitatile prezentului. In SUA criza financiara actuala isi are cauzele in modificarea legislatiei bancare in 1999 (Glass Steagal Act), in fortarea bancilor ipotecare de a acorda intr-un anumita cota procentuala credite ipotecare familiilor cu venituri mici, conform Community Reinvestment Act, precum si in politica monetara a FED (Federal Reserve System) de expansiune a credtitului.

Toate aceste masuri de politica au fost luate intr-un interval de 10 ani, atat sub administratie democrata, cat si republicana si au produs multi bani in contul bancilor americane, dar cu riscuri. Cand criza financiara a ajuns la varf spre sfarsitul lunii septembrie 2008, administratia americana a luat imediat masuri de prevenire a riscului sistemic pentru a evita colapsul. La fel au procedat si vest-europenii, desi reactia rapida si coordonata a acestora nu ii caracterizeaza.

Fireste, nu am la dispozitie toate datele pentru a fi categoric in privinta provocarii unei crize economice, dar incerc sa-mi explic de ce totul sa desfasoara pe un traseu atat de bine organizat, in conditiile in care FMI – Fondul Monetar International, ca institutie financiara ce intervine in asemenea momente potrivit rolului sau, a fost incapabila sa actioneze preventiv si nici nu a realizat o coordonare intre statele industrializate ulterior declansarii crizei financiare.

Ca in cazul oricarei decizii politice, cred ca americanii au anticipat momentul declansarii crizei, ale caror surse le cunosteau foarte bine, urmarind 3 tinte majore la nivel global: cresterea puterii bancare americane in economia lumii, mentinerea suprematiei dolarului pe plan mondial, slabirea Rusiei si a Chinei sau cel putin intarirea controlului asupra acestora.

Criza financiara actuala favorizeaza cresterea gradului de concentrare a capitalului bancar american, aflat de multi ani in concurenta cu bancile britanice si japoneze. Prin concentrare, bancile americane isi maresc forta in fata altor megabanci, raportat la gradul de capitalizare si valoarea activelor detinute (HSBC, Mizuho, Mitsubishi).

Planul de bailout initiat de Paulson faciliteaza concentrarea bancara printr-o reteta liberala, intrucat bancile se bat intre ele pana ramane in viata cel mai bun. Prin concentrare bancara, americanii ajung la cea de a doua tinta, si anume la pastrarea suprematiei dolarului pe plan mondial. Firesc, SUA doreste sa pastreze suprematia dolarului in schimburile internationale, pentru ca astfel atrage capital si plaseaza capital in orice tara doreste, influentand astfel dezvoltarea economica a unei tari sau din contra, prabusirea economica a acesteia, printr-o combinatie intre politica monetara a FED, tranzactii valutare speculative si mecanisme de rating.

De aceea, SUA nu va face nici un gest ca la conferinta mondiala pe tema crizei financiare din luna noiembrie 2008 sa schimbe fundamentele de la Breton Woods in privinta dolarului.

In fine, SUA urmareste slabirea Chinei si a Rusiei, prin „tundere” de bani. Un tratament mai dur fata de aceste tari era necesar. In ultimii ani, China si Rusia, increzatoare in forta lor economica au inceput sa faca demostratii de forta cam des. Te intrebi si de ce. Produsul Intern Brut al Rusiei este de aproape 13 ori mai mic decat cel al SUA., iar al Chinei de 4 ori mai mic. Economiile lor sunt fragile si se contracta imediat la prima fuga a capitalului strain.

Singurul element de sustinere economica sta in exportul de marfuri cu valoare adaugata scazuta: combustibili fosili, textile, alimente. Acum aceste tari se confrunta cu scaderea exporturilor si a intrarilor de capital, ceea ce le va reduce in urmatoarele luni rezervele valutare cat si potentialul investitional.

In recesiunea economica actuala, Rusia este cea mai vulnerabila intrucat rezervele sale valutare scad saptamanal pentru sustinerea monedei si a lichiditatii sistemului bancar. In plus, o treime din stocul investitiilor straine este, de fapt, capital rusesc aflat in zone off-shore. Ei bine, doar asa intamplator la viitoarea conferinta a statelor industrializate pe tema contracararii crizei actuale din luna noiembrie, tarile occidentale vor ridica problema eliminarii zonelor off-shore, cel putin din zona euro, pe unde este depozitat capitalul rusesc. China pare mai putin afectata de criza, pentru ca nu a trecut la un curs flotant al monedei nationale. Dar economia chineza depinde de mentinerea unei valori constante a intrarilor de investitii straine, precum si de exporturi. Ambele vor suferi contractii in lunile urmatoare.