Venitul universal de baza – argumente si contraargumente

Conceptul de ,,alocatie universala sau de venit universal de baza al filosofului belgian Philippe Van Parijs este probabil de inspiratie marxista, desi autorul nu se recomanda drept un marxist. E cert insa faptul ca Van Parijs este un fin cunoscator al doctrinei marxiste despre care a scris in lucrarea Marxismul reciclat (1993).

Dincolo de eventuale asemanari ale teoriei sale cu alte teorii de orientare socialist-marxista, trebuie spus ca autorul este un aparator al libertatii individului, iar viziunea sa se apropie in acest punct de cea a lui Amartya Sen, laureat al Premiului Nobel pentru Economie in 1998. Pe scurt, cei doi sustin ca oamenii nu sunt liberi cu adevarat daca sunt atat de saraci incat nu isi pot urmari telurile. Faptul ca au libertatea de a vota, de a calatori, de a se casatori, de a opta sa nu lucreze pentru a-si ingriji copiii etc. nu valoreaza nimic atata vreme cat aceste libertati exista doar la nivel virtual, dar saracia impiedica actualizarea lor. A oferi oamenilor un venit de baza, sustine Van Parijs, este o modalitate foarte buna de a le oferi libertatea pe care o merita. �

�Conceptul de venit universal de baza nu este doar nascocirea unui filosof excentric si in niciun caz a unui ganditor de stanga. Exista, de pilda, o organizatie numit? Baaic Income Earth Network, care a luat nastere in anul 2004, �n urma extinderii la nivel mondial a Retelei Europene pentru Venitul de Baza (Basic Income European Network – �BIEN) si care sustine congrese pe diverse teme, toate atingand probleme de �� etica sociala. � Al 13-lea congres BIEN a foar organizat in perioada 30 iunie � 2 iulie �� 2010 la �� Sao Paolo in Brazilia, iar tema de dezbatere a fost Venitul de baza: un instrument al dreptatii si al pacii. Preocuparea pentru aceasta forma de venit nu este deci abordata razlet de cate un filosof extravagant, ci este o tema de actualitate pentru etica sociala contemporana.�

Este firesc sa existe reactii negative la o asemenea conceptie si in mod cert ea are si puncte slabe, criticabile. Inainte de a o critica insa trebuie delimitat mai bine conceptul de venit universal de baza (prescurtat in continuare VUB) pentru a intelege mai bine viziunea lui Van Parijs. In mod esential, VUB se refera, asa cum indica si denumirea sa, la o suma pe care toti oamenii ar primi-o, nu doar cei care sunt lipsiti de venituri. Philippe Van Parijs considera ca prin aceasta distribuire a VUB se evita o problema pe care multi oameni ar ridica-o si anume ca nu este corect ca unii sa munceasca, iar altii sa primeasca bani fara sa faca nimic. Filosoful crede ca abolirea oricarui criteriu de acordare a VUB este solutia pentru a evita aceasta dificultate, din moment ce si oamenii care au deja un venit, fie ca este un salariu sau o pensie sau orice alt venit, ar primi VUB, la fel ca si cei care sunt lipsiti de astfel de venituri. Autorul este convins ca exista destule tari in care alocarea VUB se poate realiza cu succes, fara vreo pierdere pentru cineva. Odata ce VUB ar fi pus in aplicare, unele ajutoare sociale nu ar mai trebuie acordate, deci ar fi reduse anumite cheltuieli publice semnificative, ceea ce inseamna si reduceri importante ale impozitelor. Sporirea impozitelor pentru acordarea VUB absolut tuturor cetatenilor nu ar mai trebui deci sa starneasca temeri pentru contribuabili. Una din obiectiile aduse VUB este aceea ca le-ar oferi oamenilor ocazia de a refuza sa lucreze. Van Parijs este de parere ca acest lucru nu e o tragedie, fiindca nici nu este nevoie ca toti sa aiba o slujba. Unii pot alege sa stea acasa pentru a avea grija de copii sau de rude varstnice, ceea ce ar fi chiar benefic si ar duce de fapt la o reducere de costuri cu spitalele si cu asistenta sociala.

Este adevarat ca VUB nu trebuie sa fie atat de ridicat incat sa conduca la un astfel de efect, dar trebuie sa fie suficient pentru a le permite oamenilor sa ia o pauza intre doua joburi, sa ii ajute sa se recalifice pentru un alt job, sa aleaga un job care ii solicita mai putine ore, folosind timpul liber pentru alte lucruri etc. In plus, dorinta de a-i vedea pe oameni angajati nu trebuie sa fie una obsesiva, ci trebuie sa se bazeze pe principiul ca oamenii trebuie sa caute un loc de munca unde se simt impliniti si apreciati. Daca inca nu au gasit un astfel de job, nu este nimic rau in a nu fi angajati si a primi VUB pentru a avea din ce sa traiasca, sustine filosoful belgian. Ecologistii ar putea fi atrasi de asemenea de ideea unui VUB. Acestia sunt sustinatorii unei organizari a muncii care sa exploateze mai mult resurse naturale nepoluante si care sa ii ofere omului mai multa autonomie fata de angajator si stat. De cealalta parte, adeptii combaterii somajului considera ca numai cresterea economica poate aduce salvarea in acest caz, insa cresterea economica Inseamna cel mai adesea si daune pentru mediu. VUB ar fi mai eficient decat cresterea economica si scaderea somajului, fiindca oamenii ar avea un venit care sa le asigure subzistenta si somajul nu li s-ar mai parea atat de catastrofic, avand in acelasi timp o oarecare independenta. Aceasta explicatie a lui Van Parijs este pertinenta, insa nu trebuie pierdut din vedere faptul ca somajul nu este catastrofic doar pentru ca presupune un venit mic, ci pentru ca inseamna si marginalizare sociala. Ideea potrivit careia VUB scade din drama traita de someri este valabila doar in tarile in care indemnizatiile de somaj sunt foarte mici si in care nu exista o alta forma eficienta de protectie sociala pentru persoanele care nu (mai) primesc astfel de indemnizatii.

La nivel de statut social al persoanei somere care beneficiaza de VUB este greu de prevazut daca lucrurile s-ar schimba foarte mult in bine. O alta obiectie importanta impotriva VUB este aceea ca unii oameni sunt saraci, dar ei nu merita sa primeasca vreun ajutor, fiindca nu cauta sa faca ceva util. Este adevarat ca sunt persoane care s-ar multumi sa primeasca VUB si nu ar vrea sa munceasca niciodata sau sa ii ajute pe ceilalti, dar la fel de adevarat este ca sunt si persoane care au avut mai putin noroc decat altele, care sunt sarace fiindca nu au avut sansa de a beneficia de mai multa bogatie. In plus, blamarea oamenilor saraci sau a celor despre care suspectam ca nu vor sa munceasca nu are neaparat un efect bun, fiindca avem nevoie de schimbarea mentalitatii lor, nu de invinovatire si de marginalizare. Desigur, alocarea VUB acestei categorii de oameni nu rezolva in totalitate problema lor, pentru ca si in cazul in care au intentia de a face ceva bun pentru ei si pentru societate este foarte posibil sa nu stie cum sa realizeze acest lucru. In acest caz, este necesara o interventie pentru educarea si orientarea acestor oameni.

Concluzia ar fi necesitatea unei educari a oamenilor pentru utilizarea sanatoasa a banilor. In plus, orice om care plateste pentru a exista VUB ar vrea sa stie cum s-au folosit banii, deci apare si problema controlului alocarii VUB. Aceste verificari suplimentare ridica insa o alta problema: cea a costurilor pe care ele le implica.
Drd. Leria Ileana Boros