Vor intelege in ceasul al 12-lea?

23 Jan, 09:45 • Redactia DailyBusiness

Pe fondul unor demonstratii de strada care sanctioneaza coruptia si incompetenta ajunse la apogeu, Emil Boc isi numeste propriul consilier, pe Adrian-Victor Vevera, la conducerea gigantului energetic Transelectrica.

Dupa cum bine puncteaza ZF, Boc a incalcat de doua ori legea prin aceasta numire, pentru ca o evaluare a candidatilor din partea unui expert independent era obligatorie, iar in consiliul de administratie al unei companii publice pot exista cel mult doi functionari publici, iar Vevera este al treilea.

Dincolo de amanuntul (tragicomic) ca legea respectiva este o ordonanta de urgenta data chiar de guvernul Boc anul trecut, ramane greseala grava a primului ministru, si anume incalcarea – a cata oara – a legii bunului simt. Greselile tehnice se iarta mai usor, aroganta insa e de neiertat.

Consilierul sau este o persoana cvasi-necunoscuta, iar numirea lui ca sef la una din cele mai mari firme de stat, cu venituri de peste 600 de milioane de euro anul trecut, s-a facut fara nici cea mai mica urma de consultare publica.  

Doar patru zile mai tarziu, Vevera a renuntat la functie. Mesajul transmis de guvern este, insa, din nou, “conducem tara ca pe mosia proprie”. Oricate campanii de imagine ai face – si am observat ca brusc Ministerul Educatiei a simtit nevoia sa explice parintilor a “n-a” schimbare a legii invatamantului printr-o campanie de informare – astfel de actiuni sunt devastatoare pentru viitorul politic al partidului de guvernamant. Nu fac decat sa clarifice o data in plus prapastia enorma care exista intre politicieni si societate si sa consfinteasca, imi permit sa risc un pronostic, sfarsitul politic al partidului de la putere.

Problema principala, daca privim dincolo de toamna lui 2012, este cu cine ii inlocuim. Opozitia nu da motive de speranta, nu este considerata cu nimic mai buna, si asta se vede cel mai bine din determinarea cu care protestatarii din Piata Universitatii resping orice implicare a opozitiei in miscarile de strada.

Adevarul este ca schimbarea poate veni pe doua cai, iar una din ele – violenta – nu este de dorit. A doua cale este ca politicienii sa isi deschida pentru prima data dupa 1989 urechile si inima la dorintele oamenilor din strada si sa inteleaga – tot in premiera dupa Revolutie – imensa raspundere pe care o presupune o functie in aparatul public.

Mesajul Casei Regale a punctat foarte bine ce anume ar trebui sa se intample ca sa putem sa o luam pe un drum bun din aceasta fundatura. “Astazi avem nevoie ca politica sa respecte locul cuvenit pe care i-l confera democratia si sa nu ia locul competentei, în spatiul public si institutional”, se arata in comunicatul transmis de Familia Regala. Cine are urechi de auzit, sa auda.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...