Cum sa treci cu brio un interviu la Google

Iata ce a scris un jurnalist de la Wall Street Journal despre misterul recrutarii la Google.

Intervievatorul lui Jim a intarziat. In cele din urma a ajuns, dar pare transpirat: a venit cu bicicleta la munca. Intervievatorul incepe cu cateva intrebari politicoase despre experienta profesionala a lui Jim. Acesta din urma ii povesteste pe scurt despre cariera sa. Intervievatorul nu se uita la Jim. Isi ia notite pe laptop. La un moment dat, el zice: „urmatoarea intrebare pe care ti-o voi adresa este putin mai ciudata”.

„Ai fost micsorat pana la dimensiunea unei monezi si aruncat intr-un blender. Masa ta a fost redusa astfel incat densitatea ta sa fie aceeasi ca si pana acum. Lamele incep sa se invarta in 60 de secunde. Ce faci?”

Intervievatorul ridica privirea, zambind ca un maniac.

„As lua maruntisul pe care il am in buzunare si l-as arunca in motorul blender-ului pentru a-l bloca”, a raspuns Jim.

Intervievatorul reincepe sa isi ia notite si spune: „Interiorul blenderului este sigilat”, spune el, ca si cum ar mai fi auzit raspunsul lui Jim de multe ori inainte. „Daca ai putea sa arunci maruntisul in mecanismul blender-ului, atunci in mod normal bautura ta s-ar scurge pe acolo”.

„Aha… pai… atunci mi-as da jos camasa si cureaua. As rupe camasa in fasii pentru a face o franghie, cu tot cu curea. Apoi, mi-as lega pantofii de capatul franghiei si as folosi-o ca pe un lasou”.

Intervievatorul tasteaza apasat si „furios”.
[img=2417][/img]

„Nu ma refer chiar la un lasou”, continua Jim. „Cum se numesc chestiile alea pe care le folosesc cowboy-ii argentinieni? Cu o greutate la capatul celalalt al franghiei?”.

Liniste. Jim realizeaza acum ca ideea lui este jalnica, dar se simte obligat sa o duca pana la capat. El continua: „As arunca greutatile (pantofii legati) peste marginea de sus a blender-ului. Apoi m-as catara pana as iesi de acolo”.

„Greutatile nu sunt decat pantofii tai”, spune intervievatorul. „Cum ti-ar sustine greutatea corpului? Cantaresti mai mult decat pantofii tai!”.

Jim nu stie. Simte ca s-a sfarsit. Intervievatorul se gandeste. El nu stie daca, micsorata odata cu Jim, camasa acestuia va fi suficienta pentru a obtine o franghie atat de lunga. „Odata ce Jim ajunge la capatul franghiei, adica la marginea blender-ului – presupunand ca ar ajunge acolo – cum va cobori? Ar putea efectiv sa faca o franghie in 60 de secunde?”, se inteaba intervievatorul.

Jim nu vede insa unde s-ar incadra cuvantul „realistic” in acest scenariu – poate doar daca Google are o raza de micsorare.
[quote]Ai fost micsorat pana la dimensiunea unei monezi si ai fost aruncat intr-un blender. Masa ta a fost redusa astfel incat densitatea ta sa fie aceeasi ca si pana acum. Lamele incep sa se invarta in 60 de secunde. Ce faci?[/quote]
„Mi-a facut placere sa te cunosc”, a spus intervievatorul, intinzand mana spre Jim.

Acum, Jim nu este chiar un produs al imaginatiei noastre. El este un compus. In ultimii opt ani, eu (jurnalistul de la Wall Street Journal, autorul articolului – n.r.) am cules intrebari adresate in cadrul interviurilor de angajare. Intrebarea cu blender-ul este pe bune.

Mai multi candidati care au fost la interviurile Google mi-au povestit cum au reactionat cand au auzit aceasta intrebare. Desi Google nu comenteaza cu privire la procesele de recrutare – le place sa mentina un aer de mister – fostii si actualii specialisti in resurse umane ai companiei au vorbit deschis cu mine despre ce anume ii determina sa sustina astfel de interviuri.

Vom ajunge si la raspunsul complet, insa pe scurt, Google nu ii cauta pe cei mai destepti sau tehnici candidati. Google ii cauta pe cei care se potrivesc cel mai bine cu Google.

Este mai complicat decat suna. Traim intr-o era a disperarii. In actualul climat economic, radiografierea candidatilor a devenit tot mai importanta. In timpul boom-ului, companiile isi permiteau sa fie generoase cu angajarile. Daca un angajat nu se impaca deloc cu job-ul respectiv, la un moment dat pleca mai departe. Astazi, angajatii se tin strans de tot de job-urile lor. Singura modalitate de a scapa de cineva este sa il concediezi.

Astfel, invazia de candidati trebuie gestionata mai bine ca niciodata.

Cum fac fata companiile? Prin intrebari. In fiecare an, Glassdoor.com aduna intrebari bizare adresate la interviurile de angajare. Si doar un sfert vin de la firmele de IT.

„Daca ai putea sa fi un super-erou, cine ai vrea sa fii?”
„Ce culoare iti reprezinta cel mai bine personalitatea?”
„Ce fel de animal esti?”

Astfel de intrebari, postate de candidati, nu provin de la cateva start-up-uri mai ciudatele din Silicon Valley. Sunt intrebari de la AT&T, Johnson & Johnson si Bank of America.

Goldman Sachs i-a intrebat pe candidati cat valoreaza actiunile companiei. Morgan Stanley ii pune sa numeasca un articol pe care l-au citit recent in Financial Times (aparent, multi nu stiu). J.P. Morgan Chase intreaba care este valoarea numarului pi.

Intrebarile ciudate au devenit un fel de cultura. Totusi, ceea ce le aduce popularitatea este mai degraba caracterul intrigant, decat eficienta in recrutare.

Secretul intunecat al resurselor umane este ca interviurile traditionale nu functioneaza chiar foarte bine. De fapt, s-au facut si cercetari asupra acestui mister. De exemplu, in 1992, Nalini Ambady si Robert Rosenthal de la Harvard au facut un experiment pe baza unor inregistrari ale unor interviuri traditionale.

Oamenii care vedeau 10 secunde dintr-un interviu isi formau aproape aceeasi parere despre candidati ca si intervievatorii reali, ceea ce a dovedit ca intervievatorii se lasa convinsi de prima impresie atunci cand selecteaza un candidat si se pacalesc crezand ca si-au format de fapt parerea la sfarsitul interviului.
[quote]Cel mai bun raspuns pentru multe dintre intrebari este „depinde”[/quote]
Din pacate, industria resurselor umane nu a gasit inca o solutie alternativa general acceptata. Dar nu este vorba de lipsa de vointa. Unele companii au utilizat asa-zisele „biodate”. In Al Doilea Razboi Mondial, s-a descoperit ca pilotii cu potential puteau fi identificati prin intrebarea „ai construit vreodata un avion care sa zboare?” In anii ’50, industria IT (aflata la inceput) apela la puzzle-uri logice pentru a-I gasi pe cei care erau capabili sa gandeasca altfel.

Totusi, unele dintre aceste intrebari ciudate au si ele un scop. Exista dovezi potrivit carora folosirea unor teste care se raporteaza la ceea ce va urma sa faca angajatul sunt un mult mai bun indicator al performantei decat traditionala discutie de la interviurile de angajare.

Ratiunea acestor intrebari este ca acestea testeaza tipul de procese mentale care apar in inovatie, creatie si dezvoltare.

Deci, cum masori un talentul pentru inovatie? Intrebarea cu blender-ul vrea sa surprinda procesul mental care duce la inventarea unui nou produs. Incepi prin brainstorming. Sunt multe raspunsuri posibile, si nu ar trebui sa te repezi la prima idee care pare „destul de buna”.

Cele mai probabile raspunsuri serioase la aceasta intrebari ar fi:

1. sa te intinzi si sa stai sub lame
2. sa te lipesti de peretele blender-ului astfel incat lamele sa nu te atinga.

De ce? Ar trebui sa fie cel putin o distanta de marimea unei monezi intre lame si peretele blender-ului, respectiv intre lame si baza.

Un alt raspuns ar fi si:

3. sa te urci pe lame si sa iti pozitionezi centrul de greutate pe axul lor. Si sa te tii strans.

Nici unul dintre raspunsurile de mai sus nu iti vor aduce prea multe puncte la Google. Specialistii in resurse umane ai companiei mi-au spus ca raspunsul cel mai bun a fost: sar afara din blender.

Pe bune? Pai intrebarea iti ofera un indiciu important: cuvantul „densitate”. „Sa fii micsorat pana la dimensiunea unei monezi” nu este ceva realist. Pentru a gestiona o astfel de intrebare, trebuie sa intri in joc.

Faptul ca intervievatorul mentioneaza un detaliu ca „densitatea” este un imbold. Inseamna ca aspecte precum masa si volumul conteaza in aceasta problema, iar un raspuns bun se poate baza pe cateva elemente de fizica.

Pe scurt, daca ai fi fost micsorat la o zecime din actuala ta inaltime, muschii tai ar avea o putere de 1% – dar ai cantari cam 1 la mie. Toate celelalte fiind egale, fiintele mici sunt mai puternice cand vine vorba sa isi ridice corpul impotriva gravitatiei. Altfel zis, daca ai fi micsorat pana la dimensiunile unei monezi ai fi suficient de puternic sa sari afara din blender, ca si Superman.

Asta este cheia unui raspuns bun. Insa cei de la Google nu ii cauta doar pe cei care vin cu ideea de baza. Cel mai bun raspuns pentru multe dintre intrebari este: „Depinde”.

In general, Google nu vrea sa recruteze pentru un anumit post. Avand in vedere modul in care evolueaza aceasta companie, reprezentantii ei vor sa gaseasca oameni care daca incep pe o functie pot sa ajunga la un moment dat pe o cu totul si cu totul alta pozitie.

Si Google a incercat conceptul „biodata”. „Ai facut vreodata un computer?” este intrebarea prin care compania vroia sa ii deosebeasca pe cei cu o pasiunea longeviva pentru computere.

Insa aceasta metoda a inceput sa piarda teren in fata unor interviuri mai „ciudatele”, sa zicem.

„Realizati un plan de evacuare pentru San Francisco”

„Folositi un limbaj de programare pentru a descrie un pui de gaina”

„Care este cea mai frumoasa ecuatie pe care ai vazut-o vreodata? Explicati”

Nici una dintre intrebari nu are un raspuns exact. Tocmai acest mister a dus la speculatii si panica printre candidatii la job-urile Google. De asemenea, a dus si la adoptarea acestui tip de recrutarea de catre alte companii, care totusi nu stiu exact cum ar suna raspunsul potrivit.

Intrebarea cu blender-ul este o metafora. Cresterea unei companii, la fel ca si cresterea oricarui lucru de care ne pasa, inseamna de fapt o ajustare a scalei. Ce functioneaza pentru ceva micut nu inseamna ca functioneaza si pentru ceva mai mare. 

Citeste articolul integral aici.