- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Paradoxul disponibilizarilor: Sunt firme care au dat afara angajati, iar acum le costa mai mult sa gaseasca altii

20 Jan, 00:01 • razvan.codorean
Ganditi-va de doua ori inainte de a renunta la angajati. Nu de alta, dar in momentul in care veti avea din nou nevoie de personal, s-ar putea sa va coste mai mult decat daca nu ati fi renuntat la ei. Unii oameni de afaceri au patit-o pe propria piele, iar specialistii in resurse umane sustin si ei aceasta idee.
Paradoxul disponibilizarilor: Sunt firme care au dat afara angajati, iar acum le costa mai mult sa gaseasca altii

Mircea Popa este un om de afaceri specializat in constructii. In 2008 avea o afacere de cateva sute de mii de euro. Se ocupa cu izolatii termice si ii mergea foarte bine. Un an mai tarziu, odata cu prabusirea pietei, s-a trezit in pragul falimentului. Avea in derulare lucrari, insa reusea cu greu sa isi recupereze banii. La fel ca multi oameni de afaceri, primul impuls a fost sa umble la costurile de personal. Din cei 120 de angajati, a ramas cu 50. Acum a prins cateva contracte bune pentru izolarea unor cladiri si s-a trezit in situatia ca nu gaseste specialisti.

‘Eram convins, la vremea respectiva, ca o sa gasesc oameni cand o sa am nevoie. Din pacate, de doua luni de cand caut, am gasit doar 7 care sa stie cu adevarat meserie. Restul se lauda ca stiu, insa cand ii pui la treaba, iti dai seama ca sunt necalificati’, spune omul de afaceri.
[quote=Mircea Popa, om de afaceri]CV-uri primesc cu zecile, insa e greu sa gasesti cu adevarat profesionisti, iar ca sa ii califici in meserie, te costa si bani, dar mai ales pierzi timp esential[/quote]
La fel ca Popa, sunt multi investitori care, in mod paradoxal, desi au nevoie de angajati, nu gasesc personal specializat. Nu ca nu ar avea oferte, insa cei mai multi care vin la interviuri sunt insuficient pregatiti.

‘Stiti ce s-a intamplat in perioada asta? Multe firme au dat afara oameni si buni si rai. Cine a stiut sa profite, si-a angajat imediat profesionisti, renuntand la angajatii incapabili sau lenesi’, spune Vlad Marculescu, un om de afaceri specializat in aprovizionarea restaurantelor bucurestene.

‘Am renuntat, din pacate, la cativa oameni buni, ca sa mai tai din cheltuieli, ca incasau mult, mai ales din bonusurile de vanzari. Acum imi pare rau, pentru ca altii mai buni n-am gasit, iar ei si-au gasit imediat de lucru la concurenta’, a declarat omul de afaceri, pentru DailyBusiness.ro

Potrivit expertilor in resurse umane, astfel de situatii se inmultesc. Sunt domenii in care exista cerere de angajati, precum pharma, contabilitate, vanzari sau IT, insa este foarte greu sa gasesti persoane calificate la nivelul cerintelor firmelor.
[quote=Catalin Naftan, sales director PayLogic]Multe dintre firme au renuntat la personal in 2009, fara a se gandi la viitor. Si-au taiat practic sansele de a dezvolta o oferta competitiva, intr-un mediu economic in care concurenta a devenit sufocanta[/quote]
‘Primul impuls a fost sa fie dati afara angajatii cu salarii mari, uitandu-se faptul ca veniturile, in cele mai multe cazuri, erau in concordanta cu performanta salariala. Multi dintre cei disponibilizati si-au gasit rapid de lucru, insa firmele care au renuntat la ei cu greu reusesc sa ii inlocuiasca’, a declarat Catalin Naftan, sales director al firmei de resurse umane PayLogic.

Potrivit Larisei Condriuc, consultant la firma de resurse umane Manpower, isteria disponibilizarilor a venit pe fondul absentei unei strategii de resurse umane.

‘Din pacate, marea majoritate a firmelor din economie nu a avut o strategie de HR. Prea multi au asociat performantele firmei exclusiv cu resursa umana, iar cand au aparut primele semnale economice negative, primul impuls a fost sa se renunte la salariati. Au fost cazuri in care restructurarea de personal a functionat, mai ales acolo unde schemele erau incarcate, reusindu-se o responsabilizare mai buna a celor ramasi si o crestere a performantei profesionale. Insa, in cele mai multe cazuri, disponibilizarile au avut un efect negativ. S-au pierdut profesionisti, altii au plecat de buna voie, iar scopul final – reducerea cheltuielilor – s-a repercutat in mod negativ in performantele firmei’, a spus expertul.

Potrivit expertului in HR George Butunoiu, cei peste 700.000 de someri cat sunt in prezent, in Romania, sunt rezultatul aterizarii fortate a economiei romanesti, insa si a carentelor reale de management de care multi oameni de afaceri au dat si dau in continuare dovada.

Pe cei mai multi, criza, desi anticipata, i-a prins cu ‘ochelari de cal’, iar efectele erau inerente.

‘Si eu am avut un business in IT, iar cand am intrat in impas financiar, m-am gandit ce sa fac. Primul impuls a fost sa disponibilizez. Insa mi-am dat seama ca nu este o solutie si am reusit sa inchiriez angajatii unei alte companii. Cand am reusit sa ma redresez financiar, i-am adus inapoi, iar apoi am vandut firma cu tot cu capitalul uman, fapt ce a crescut, bineinteles, valoarea acesteia’, a declarat Butunoiu.

Cand se dezgheata piata muncii?

Potrivit expertilor, dupa un an de criza, multi dintre oamenii de afaceri au inteles ca disponibilizarea personalului nu reprezinta, intotdeauna, o solutie de salvare. Dimpotriva. ‘Criza cred ca, dincolo de efectele negative, a adus si cateva lucruri pozitive. A scos la iveala adevarata valoare a angajatilor. Unii au performat, au demonstrat ca exista solutii pentru a tine firma pe linia de plutire, altii ajunsi in functie exclusiv pe valul consumului necontrolat din anii trecuti, s-a dovedit ca nu prezinta expertiza de care are nevoie compania’, spune Larisa Condriuc, consultant la firma de resurse umane Manpower.

Piata fortei de munca a cunoscut, astfel, necesara decantare de care expertii vorbeau de multa vreme. Adevaratii manageri, profesionistii indiferent de domeniu, au capatat o sansa in plus in fata celor ajunsi pe diverse functii, fara a avea merite profesionale.

In 2010, piata fortei de munca va continua acest proces de asezare, de maturizare, afirma specialistii. Se vor mai face disponibilizari, numarul somerilor va creste, insa, treptat, din cea de-a doua parte a anului vom asista si la primele semnale pozitive.

‘In prezent, angajarile se fac foarte greu. Cele mai multe angajari se fac de catre firmele care gestioneaza proiecte cu finantare externa si care au nevoie de specialisti. In rest, piata este inghetata, cu mici exceptii. Ma astept insa ca din a doua parte a anului, odata cu primele semnale de crestere economica, reliefate in cresterea productiei in special la export, a consumului intern, firmele sa inceapa sa angajeze’, a declarat Catalin Naftan, sales director al firmei de resurse umane PayLogic.

Potrivit Larisei Condriuc, piata pharma, cea de contabilitate, domeniul vanzarilor sau IT-ul vor aduce cele mai substantiale oferte. ‘Sunt domenii care au prosperat in aceasta perioda si care, cu siguranta, vor creste si pe viitor, a declarat expertul.
[quote=Larisa Condriuc, consultant Manpower]Cert este ca procesul de selectie al angajatilor va fi mult mai atent, in conditiile in care multi investitori au invatat lectia crizei[/quote]
Consultantul George Butunoiu spune ca, din punct de vedere al ofertei salariale, 2010 va aduce o stagnare, in toata economia.

‘Nu cred ca firmele, indiferent de domeniu, vor acorda in acest an majorari salariale, iar in privinta noilor angajati, ofertele vor fi cu siguranta adaptate noilor realitati. Ca noutate, vom vedea tot mai multe oferte salariale construite dintr-o parte fixa, un salariu indexabil cel mult cu rata inflatiei, si unul variabil, constituit din prime si bonusuri, adaptate performantei de care angajatul respectiv va da dovada. Vremea cand toata lumea lua prima pentru ca firma facea profit a trecut. Acum managerii vor premia doar pe cei care vor aduce plus valoare companiei, incercand in acest fel sa ii traga in sus si pe ceilalti angajati’, a declarat Butunoiu.

1 milion de someri in 2010, un scenariu plauzibil?

Romania a incheiat anul 2009 cu un somaj de 7,8%, echivalentul a 709.383 someri. In aparenta, situatia somajului din Romania nu pare la fel de grava ca, de exemplu, in tarile din zona euro, acolo unde somajul a trecut deja de 10%. Analizand insa ritmul de crestere, reiese ca acesta a fost in Romania de trei ori mai mare decat media UE (22%).

Mai mult chiar, expertii citati de DailyBusiness.ro afirmau recent ca, la fel cum criza a ajuns cu intarziere in Romania, si punctul maxim al somajului va fi atins cu o intarziere de 6-8 luni, adica in primavara acestui an. Detalii puteti citi aici

Cat de grava este situatia o stiu oamenii de afaceri, sindicatele, care anunta 200.000 de someri in februarie, mai putin insa guvernantii care dau asigurari ca somajul, in mod paradoxal, va scadea pana la finele anului la 7,3%, adica in jur de 645.000 de someri.
‘Nu vad de unde ar putea veni aceasta cerere de forta de munca’, spune head-hunter-ul George Butunoiu.

‘Ar insemna ca economia sa isi reporneasca motoarele la o turatie similara celei din 2008. Ma indoiesc ca se va intampla asta, cel putin in 2010. Cel mai probabil in 2011 vom vedea primele semnale pozitive, dar estimarile sunt relative. Depindem in mare masura de evolutia crizei la nivel mondial. Sa speram ca aceasta criza nu va fi sub forma de W‘, a mai spus specialistul.

Dincolo de opiniile specialistilor, sondajele de opinie confirma asteptarile negative. Potrivit celui mai recent sondaj online propus de site-ul de recrutare Myjob, aproape o treime dintre romani se asteapta sa fie afectati anul acesta de reduceri de personal in compania in care lucreaza.

Alti 12% dintre respondenti declara ca vor avea, cel mai probabil, parte de un salariu redus anul acesta, iar 11% dintre angajatii participanti la sondaj afirma ca in mod cert compania lor nu va mai face recrutari de personal.

Usor mai optimisti sunt cei care considera ca in 2010 vor beneficia de cresteri salariale doar angajatii ce realizeaza performanta in companie (17%), in timp ce un sfert dintre participantii la sondaj (26%) considera ca in piata muncii se va mentine tendinta de a efectua inca angajari, insa cu salarii mult mai mici.

Sondajul a fost realizat online la nivel national, in intervalul 5-18 ianuarie 2010, pe un esantion reprezentativ de 3.708 de respondenti.