- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Studiu Soros: Deficitul de personal din Romania va deveni cronic in 2008

28 Nov, 14:59 • Redactia DailyBusiness
Deficitul de personal cu care se confrunta companiile din Romania, in special in constructii, textile si HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele si baruri), risca sa se adanceasca anul viitor, in conditiile in care managerii refuza sa angajeze personal strain, conform unui studiu realizat de Fundatia Soros Romania.
Studiu Soros: Deficitul de personal din Romania va deveni cronic in 2008

30% din managerii intervievati, care se confrunta cu crize de personal, sunt de parere ca acest deficit risca sa se cronicizeze intr-un an de zile, mentioneaza studiul „Piata fortei de munca din Romania si migratia”.

Singurele metode preferate de companii in prezent, pentru a atenua lipsa personalului, sunt investitiile in cresterea productivitatii (83% dintre intervievati) si in tehnologizare (76% dintre intervievati).

O treime dintre companii recurg la suplimentarea orelor de munca, la angajarea de studenti si pensionari, 35% externalizeaza activitatile si numai 7% s-au aratat dispuse sa apeleze la forta de munca din afara granitelor. Totusi, 13% se declara dispuse sa angajeze personal roman din afara tarii.

Studiul realizat de fundatia Soros are la baza o ancheta de teren, realizata in intervalul 20-30 octombrie 2007, pe un esantion de 600 de companii, reprezentativ pentru domeniile constructii, textile si hotelier din Romania.

Urmărește Daily Business pe Google News