Criza facturilor

Horia Constantinescu, preşedinte ANPC: „Sper să avem o factură unică la nivel naţional, uşor de citit. Am demarat discuţii cu ANRE”

19 Oct, 21:27 • Russo George
Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat miercuri că a depus în Parlament o propunere de amendament la OUG 130/2022 pentru completarea Legii 121/2014 privind eficienţa energetică, prin care se urmăreşte generarea unui format unic naţional al facturilor, pentru a le simplifica.
Horia Constantinescu, preşedinte ANPC: Sper să avem o factură unică la nivel naţional, uşor de citit. Am demarat discuţii cu ANRE

Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, a declarat că a avut în vedere în principal consumatorii din mediul rural, pentru care actualele facturi ar putea fi complicat de citit, astfel încât este posibil să apară nemulţumiri şi neînţelegi vizavis de consum şi a precizat că a demarat discuţii cu ANRE în această privinţă.

„În martie anul acesta am demarat discuţii cu ANRE. Vom genera o factură la nivel naţional, mult simplificată, pentru ca oricine să o poată citi – consum, suma de plată. Ne-am gândit la consumatorii din mediul rural şi preorăşenesc să o poată citi. Luăm în calcul elaborarea unui contract de furnizare. Avem un amendament depus în Parlament la OUG 130/2022 pentru ca facturile să fie mult simplificate pentru a fi uşor parcurse şi înţelese de consumatori.

ANPC nu poate suspenda activitatea unui furnizor de energie electrică. Sper să avem o factură unică la nivel naţional, uşor de citit. Sperăm să treacă de voinţa parlamentară acest amendament”, a afirmat Constantinescu, miercuri, la Senat, la dezbaterea AUR pe tema energiei, organizată de Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat.

Citeşte şi: Președintele ANPC consideră că educația financiară ar trebui să devină obligatorie. „Cei mici se familiarizează cu tot ceea ce înseamnă financiar de la momentul la care aleg să-şi cumpere sau nu ceva”

Preşedintele ANPC şi-a exprimat convingerea că şi contractele de furnizare a energiei „vor trebui reevaluate la un moment dat”.

Dintre abaterile constatate şi sancţionate de ANPC în domeniul energiei, Constantinescu a enumerat: citirea eronată de către operatorii de distribuţie a aparatului de măsură, emiterea de facturi cu index citit deşi era doar estimat, facturarea greşită ca urmare a introducerii unor date greşite.

Citeşte şi: Când intră pe carduri a treia tranşă de vouchere sociale de 250 lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...