- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Capcana în care cad șoferii: mulți dintre conducătorii auto omit asta, riscând o amendă de peste 1000 de lei, chiar și la un control de rutină

30 Jun, 14:39 • Stefan Simion
Șoferii au tendința, de multe ori, de a pleca la drum fără să verifice toate documentele necesare sau fără ca mașinile să fie dotate cu accesoriile obligatorii. Polițiștii care efectuează verificările de rutină au constatat că din foarte multe autorurisme lipsesc trusa de prim ajutor, cele două triunghiuri reflectorizante şi stingătorul de incendiu, toate fiind obligatorii.
Capcana în care cad șoferii: mulți dintre conducătorii auto omit asta, riscând o amendă de peste 1000 de lei, chiar și la un control de rutină

Șoferii cad de multe ori în capcană, la controalele de rutină ale Poliției Rutiere. În multe dintre astfel de situații s-a constatat că șoferii români neglijează un aspect important, acela al asigurării tuturor accesoriilor obligatorii, pentru orice drum. Este vorba despre absența totală, sau doar parțială a unor elemente cheie: trusa de prim ajutor, cele două triunghiuri reflectorizante şi stingătorul de incendiu.

Absența unuia dintre aceste accesorii, sau a tuturor, înseamnă puncte de penalizare și o amendă substanțială.Pentru a fi totul în regulă, trusa medicală trebuie să aibă următoarele caracteristici:

a) să asigure o etanşeitate corespunzătoare pentru protejarea conţinutului faţă de praf, umezeală, carburanţi şi uleiuri, printr-un sistem de închidere ferm;

b) să fie dimensionată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor din conţinutul trusei sanitare auto.

Citește și  Este oficial! Românii vor cheltui mai puțin pe alimente! Marcel Ciolacu anunță reducerea prețurilor …

De asemenea, amenzile pot fi acordate, la pachet cu puncte de penalizare, și în cazul în care șoferii refuze să prezinte documentele solicitate de Poliția Rutieră.

”Participantii la trafic sunt obligati ca, la cererea politistului rutier, sa înmâneze acestuia documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente prevazute de lege”, se menționează  în Codul Rutier.

Șoferii care nu respectă aceste prevederi primesc o amendă din clasa a III-a de sancţiuni, care prevede între şaşe şi opt puncte de amendă. Din punct de vedere pecuniar, ținând cont de valoarea punctului de amendă,  sumele de achitat se plasează între 870 de lei şi 1.160 de lei.

Amenda maximă pentru personae fizice  este de la 2.900 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă  este de 14.500 de lei.

Citește și  Adevărată revoluție în Guvern. Ministrul Grindeanu confirmă o decizie majoră pentru autostrăzile din România

Câte puncte de penalizare pot încasa șoferii

  • clasa I: 2/3 puncte-amendă;
  • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
  • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
  • clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
  • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

De menționat că punctele de penalizare de la clasa a cincea din sancțiunile prezentate este valabilă doar pentru persoane juridice, celelalte patru fiind atribuite persoanelor fizice, în funcție de norma care a fost încălcată.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu