Diverse

Elveția mizează pe trenuri până în 2045 și taie din proiectele de autostrăzi

15 Mar, 15:41 • Bugiu ⁠Ana Maria
Cu investiții constante de peste un secol și o rețea aproape complet electrificată, Elveția își consolidează strategia de a pune calea ferată în centrul mobilității naționale. Noul plan anunțat de autorități prevede extinderea capacității feroviare, tuneluri noi și curse mai dese, în timp ce zeci de proiecte rutiere sunt abandonate.
Elveția mizează pe trenuri până în 2045 și taie din proiectele de autostrăzi

Elveția tratează calea ferată ca pilon strategic al mobilității naționale, nu ca soluție temporară la crize. Cu o tradiție de peste 175 de ani în investiții constante în infrastructura feroviară, statul alpin își planifică dezvoltarea pe termen lung, indiferent de ciclurile politice. Recent, Consiliul Federal al Elveției a prezentat un nou plan de extindere a rețelei de transport până în 2045, care pune accent pe creșterea capacității feroviare și pe reducerea presiunii de pe autostrăzi. În paralel, Executivul propune renunțarea la peste 30 de proiecte rutiere, continuând astfel o politică publică orientată prioritar către trenuri, potrivit bugetul.ro.

Te-ar mai putea interesa și: Elveția: Mai multe persoane rănite după ce o avalanșă a provocat deraiarea unui tren în Alpi

Elveția mizează pe trenuri până în 2045 și taie din proiectele de autostrăzi

Planul prevede îmbunătățirea conexiunilor feroviare dintre Biel, Lausanne și Geneva până în 2030. Până în 2035, autoritățile își propun introducerea trenurilor la interval de 15 minute între Zurich și Berna, precum și curse la fiecare 30 de minute pe rutele Berna–Lucerna și Basel–Zurich. Liniile regionale ar urma să funcționeze după un orar cadențat la jumătate de oră. În privința infrastructurii rutiere, unele proiecte vor continua – inclusiv lărgirea unei secțiuni a autostrăzii A1 la șase benzi – însă o parte dintre investiții vor fi abandonate. Măsurile vor intra în consultare publică în luna iunie.

Elveția are una dintre cele mai eficiente rețele feroviare din lume și este lider european la numărul de călătorii cu trenul raportat la populație. Rețeaua este densă, iar punctualitatea extrem de ridicată: anul trecut, 94% dintre trenuri au fost punctuale, iar în cea mai bună zi rata a ajuns la 99%. În Elveția, un tren este considerat la timp dacă ajunge cu mai puțin de trei minute întârziere. Chiar și în 2021, considerat un an slab, punctualitatea a fost de 92%. Compania națională SBB publică în timp real informații despre eventualele probleme din rețea.

Un element esențial al performanței actuale este electrificarea aproape completă a rețelei. Elveția a început electrificarea la finalul secolului al XIX-lea, prima linie fiind inaugurată în 1899. Procesul a fost accelerat în timpul Primului Război Mondial, când criza cărbunelui a determinat autoritățile să considere tracțiunea electrică drept soluția viabilă pe termen lung. Electrificarea completă a fost finalizată în 1960, iar astăzi 99,8% din rețea este electrificată – mult peste media Uniunii Europene.

Relieful montan a impus investiții masive în tuneluri, care au schimbat radical transportul în țară. Primul mare proiect a fost tunelul Gotthard, construit între 1872 și 1882. Cel mai impresionant proiect modern este Gotthard Base Tunnel, cu o lungime de 57 de kilometri, inaugurat în 2016 după aproape două decenii de lucrări și investiții de circa 12,5 miliarde de dolari. În cadrul programului AlpTransit, aprobat prin vot popular în 1992, au fost construite trei mari tuneluri feroviare, cu investiții totale estimate la aproximativ 25 de miliarde de dolari. Programul a stabilit explicit prioritatea căii ferate în fața transportului rutier și mutarea transportului de marfă de pe șosea pe șine. În planurile până în 2045 figurează și tunelul Grimsel, estimat la 8,3 kilometri.

Deși Elveția nu dispune de linii clasice de mare viteză pentru 300 km/h, numeroase secțiuni permit viteze de până la 200–250 km/h. Țara găzduiește și compania Stadler Rail, unul dintre principalii producători europeni de trenuri electrice, ale cărui modele circulă atât în Elveția, cât și în alte state.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier