Diverse

Pericol uriaș în munții Bucegi și Făgăraș. Salvamontiștii avertizează – Risc major de avalanșă

25 Dec, 22:35 • Bugiu ⁠Ana Maria
Salvamont Brașov avertizează asupra riscului ridicat de avalanșe în Munții Bucegi și Munții Făgăraș, în special la altitudini de peste 1.800 de metri. Turiștii sunt sfătuiți să evite traseele alpine până la stabilizarea stratului de zăpadă.
Pericol uriaș în munții Bucegi și Făgăraș. Salvamontiștii avertizează - Risc major de avalanșă

Oficialii Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul de avalanșe este crescut în Munții Bucegi și Munții Făgăraș, în special la altitudini mari, peste 1.800 de metri. Ninsorile recente au depus un strat consistent de zăpadă, în unele zone de peste 20-25 cm, care, combinat cu vântul puternic, a format plăci instabile pe versanți, potrivit Antena 3 CNN.

„Salvatorii montani din cadrul SPJ Salvamont Braşov atrag atenţia asupra riscului ridicat de avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş, în special la altitudini de peste 1.800 de metri.

Ninsorile recente au depus un strat consistent de zăpadă, local peste 20-25 cm, care, combinat cu vântul puternic, a format plăci instabile pe versanţi. Aceste condiţii favorizează declanşarea avalanşelor, atât spontan, sub influenţa vântului sau a ninsorilor, cât şi la suprasarcini provocate de trecerea turiştilor sau schiorilor. Stratul superior al zăpezii, caracterizat de o rezistenţă redusă, poate aluneca peste straturile mai vechi, provocând avalanşe de dimensiuni medii şi, în zonele cu acumulări mari, chiar considerabile”, au transmis, miercuri seară, oficialii Salvamont Braşov.

Te-ar mai putea interesa și: Ultimă oră! Avalanșă puternică la Bâlea Lac. O femeie a fost complet îngropată sub zăpadă

foto: salvamontiști

Pericol uriaș în munții Bucegi și Făgăraș. Salvamontiștii avertizează – Risc major de avalanșă

Specialiștii atrag atenția că stratul superior de zăpadă, cu rezistență redusă, poate aluneca peste straturile mai vechi, provocând avalanșe de dimensiuni medii și, în unele zone cu acumulări mai mari, chiar considerabile. În prezent, riscul de avalanșă este de gradul 3 pe o scară de la 1 la 5, unde 5 reprezintă riscul maxim, iar condițiile meteorologice prognozate, inclusiv ninsorile suplimentare, ar putea amplifica riscul în zilele următoare.

În acest context, Salvamont Brașov le recomandă turiștilor și celor care practică sporturi de iarnă să evite traseele alpine din aceste zone, în special cele situate la altitudini mari sau pe versanți abrupți, până la stabilizarea stratului de zăpadă. Cei care aleg totuși să urce pe munte sunt sfătuiți să aibă echipament specific pentru iarnă, care să includă detector de victime în avalanșă (DVA), lopată, sondă, cască, colțari, piolet și, ideal, un rucsac cu airbag pentru avalanșe. De asemenea, deplasările trebuie să se facă doar în grupuri bine pregătite, păstrând distanțe suficiente între membri pentru a minimiza riscul suprasarcinilor.

„Recomandăm turiştilor şi practicanţilor sporturilor de iarnă să evite traseele alpine din Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş, în special cele aflate la altitudini mari sau pe versanţii abrupţi, până la stabilizarea stratului de zăpadă”, precizează Salvamont Braşov.

Pe lângă avertizările emise, salvatorii reiterează importanța luării unor măsuri de precauție maxime în această perioadă, având în vedere că gradul de pericol în Munții Bucegi și Munții Făgăraș este unul major.

Te-ar mai putea interesa și: COD ROȘU de avalanșă în România. ANM anunță zonele periculoase

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră