- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Peste 100 de amenzi date pentru turiștii români la Marea Neagră

12 Aug, 18:36 • Bugiu ⁠Ana Maria
Într-o acțiune comună cu autoritățile române, Ministerul Mediului din Bulgaria a sancționat peste 100 de șoferi care au parcat autoturisme sau rulote direct pe plajele din nordul litoralului bulgăresc, peste 90% dintre aceștia fiind turiști români. Amenzile pot ajunge la 1.250 de euro, iar controalele vor continua și în sezonul estival 2026.
Peste 100 de amenzi date pentru turiștii români la Marea Neagră

Ministerul Mediului din Bulgaria a anunțat aplicarea a peste 100 de amenzi în urma unei acțiuni comune cu autoritățile române pentru combaterea parcării ilegale pe plajă în nordul litoralului bulgăresc al Mării Negre. Intervenția, desfășurată între 6 și 7 august, a fost coordonată de ministrul bulgar al mediului, Manol Genov, și a vizat reducerea impactului asupra zonelor protejate, în special asupra dunelor de nisip, potrivit bugetul.ro.

Te-ar mai putea interesa și: Amenzile care îți pot strica sejurul. Țările din Europa unde se aplică sancțiuni grele

Peste 100 de amenzi pentru turiștii români la Marea Neagră

Controalele au vizat autoturisme și rulote parcate direct pe plajă, încălcând legislația de mediu din Bulgaria. Potrivit Iavor Dimitrov, directorul Direcției Bazinului Mării Negre din Varna, peste 90% dintre persoanele sancționate sunt turiști români. Mulți dintre aceștia au invocat lipsa de informații, necunoașterea legii locale sau barierele lingvistice. Autoritățile au remarcat că panourile informative instalate pe plaje sunt frecvent îndepărtate, ceea ce îngreunează informarea vizitatorilor.

Ministerul bulgar a reamintit că distrugerea dunelor de nisip în zonele protejate este considerată infracțiune, pedepsită cu până la trei ani de închisoare. Deși nu au existat condamnări cu executare până acum, amenzile pot ajunge la 2.500 leva (circa 1.250 euro).

În paralel cu verificarea parcărilor ilegale, inspectorii au controlat și unitățile din apropierea plajelor pentru captări neautorizate de apă sau deversări de ape reziduale în mare. La operațiuni au participat mai multe structuri, inclusiv Inspectoratul Regional pentru Mediu și Apă Varna, Poliția Națională, Poliția Economică, departamente specializate în infracțiuni ecologice, precum și administrația locală din Dobrici și municipalitatea Șabla.

Autoritățile bulgare au anunțat că aceste inspecții vor continua până la sfârșitul sezonului estival din acest an, urmând ca, începând din 2026, perioada oficială de control să fie extinsă între 1 mai și 30 septembrie. Acțiunea vine după ce, la sfârșitul lui iunie, o inspecție de probă pe plaja Vromos, lângă Cernomoreț, a descoperit peste 30 de amplasamente ilegale pe dunele de nisip.

Te-ar mai putea interesa și: Inspectorii ANSVSA au dat amenzi de aproape 2,8 milioane lei în luna iulie. Cele mai frecvente abateri au vizat lipsa igienei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta pentru reparaţii
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta ...
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii viitoare
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii ...
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru Georgia
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru ...
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de a limita costurile
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de ...
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. PSD a părăsit sala, iar ședința a fost suspendată
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. ...
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația cu OCDE
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația ...
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata amenzilor
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata ...
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare