Diverse

Viața la bloc impune reguli! Ce se întâmplă pentru cei ce locuiesc la parter?

01 Oct, 21:05 • Mălureanu Rebecca
Viața într-un bloc de locuințe impune un set de reguli stricte ce trebuie respectate de toată lumea. Cei de la parter sunt printre cei mai afectați!
Viața la bloc impune reguli! Ce se întâmplă pentru cei ce locuiesc la parter?

Viața într-un bloc impune respectarea unor reguli stricte, în special ceea ce privește modificările aduse proprietăților individuale. Printre acestea, închiderea balcoanelor ce se situează la parter este reglementată de legi clare. Scopul urmărește protejarea integrității estetice și structurale a clădirilor, dar și confortul și securitatea locatarilor.

Regulile impuse la bloc

Conform legislației actuale, proprietarii apartamentelor situate la parter, dotate cu balcoane sau logii, pot alege să închidă aceste spații pentru pentru a reduce zgomotul sau a noxele.

Cu toate acestea, modificările sunt permise doar cu respectarea unor condiții precise.

Legea nr. 149/2020 stabilește că pentru efectuarea unor astfel de lucrări este necesar acordul asociației de proprietari.

Nu doar al vecinilor direcți, așa cum era prevăzut anterior, conform evz.ro.

„Cu acordul asociației de proprietari se pot efectua lucrări de închidere a balcoanelor/logiilor aflate la parterul clădirilor de locuit multietajate. Dacă modificările sunt motivate de securitate, reducerea efectelor noxelor, zgomotelor sau pentru siguranța și sănătatea locatarilor”, se arată în textul legii.

Bloc de apartamente
Bloc de apartamente

Ai mai putea citi și:650 de blocuri rămân fără apă caldă din cauza lucrărilor la rețeaua de termoficare. Ce zone sunt afectate?

Viitorul cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor prevede o schimbare importantă, care va elimina obligativitatea obținerii unei autorizații de construcție pentru închiderea balcoanelor.

Proprietarii vor fi nevoiți doar să trimită o notificare la primărie, prin care să își exprime intenția de a efectua modificările.

Procedurile se vor simplifica, dar proprietarii vor trebui totuși să respecte regulile impuse de asociațiile de proprietari. Inclusiv referitor la materialele și culorile folosite, pentru a nu afecta aspectul general al blocului.

Legislația curentă prevede obținerea unei autorizații de construcție pentru închiderea balconului sau alte modificări aduse fațadei. Până când noul cod va fi implementat, proprietarii apartamentelor au obligația de a respecta aceste norme.

Autorizația de construcție implică depunerea unui dosar tehnic la primărie, care să includă, pe lângă alte docuemnte, un memoriu de arhitectură, un releveu, propunerea de compartimentare și, după caz, o expertiză tehnică.

Nerespectarea normelor poate duce atât amenzi considerabile, dar și probleme cu legea, chiar răspundere penală în cazuri mai grave, dacă modificările pun în pericol siguranța altor locatari.

Chiar dacă regulile sunt severe, proprietarii trebuie să conștientizeze responsabilitatea pe care o au față de integritatea clădirii și de aspectul estetic general.

Te-ar mai putea interesa și: Noi reguli privind amnistia fiscală. Guvernul a schimbat unele condiții

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Fitch avertizează România că blocajul politic poate pune ratingul sub presiune. Țara este la o singură treaptă de categoria „junk”
Fitch avertizează România că blocajul politic poate pune ratingul sub presiune. Țara este la o singură ...
Nicușor Dan la Summitul C8 : România susține proiecte comune de infrastructură, energie și investiții în regiunea carpatică
Nicușor Dan la Summitul C8 : România susține proiecte comune de infrastructură, energie și investiții ...
Sorin Grindeanu: N-au program, au o rotativă. PSD vrea un program pentru România, înaintea negocierilor pentru Guvern
Sorin Grindeanu: N-au program, au o rotativă. PSD vrea un program pentru România, înaintea negocierilor ...
Siegfried Mureșan: Începem de astăzi lucrul la programul de guvernare. Prioritățile vor fi prezentate la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan: Începem de astăzi lucrul la programul de guvernare. Prioritățile vor fi prezentate ...
Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier: „Îmi doresc să reușească”
Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier: „Îmi ...
Germania și Spania, în conflict deschis privind bugetul UE
Germania și Spania, în conflict deschis privind bugetul UE
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești corect
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești ...
Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după 54 de ani. Diplomații trebuie să plece astăzi
Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după 54 de ani. Diplomații trebuie să ...
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. lei, în scădere cu 66%
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. ...
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți urgente în sănătate
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți ...
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina agricolă
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina ...
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz