Economie

Ce fond de urgență trebuie să avem în casă pentru a trece cu bine criza. Sfaturile consultantului financiar Alexandru Chirilă

15 Jun, 15:01 • Cornel Ghimeșan
Alexandru Chirilă, specialist în business, dezvăluie ce fond de urgență trebuie să aibă românii pentru a putea să treacă peste criză și cum trebuie acesta depozitat.
Ce fond de urgență trebuie să avem în casă pentru a trece cu bine criza. Sfaturile consultantului financiar Alexandru Chirilă

Alexandru Chirilă, consultant financiar, a fost invitat în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, unde a oferit mai multe sfaturi cu privire la gestionarea economiilor și a dezvăluit ce fond de urgență ar trebui să aibă românii în casă pentru a trece peste criză.

Alexandru Chirilă dezvăluie ce fond de urgență trebuie să avem în casă

În contextul în care românii așteaptă o criză economică fără precedent, iar instabilitatea financiară este la tot pasul, Alexandru Chirilă susține că ar trebui să avem un fond de urgență, adaptat nevoilor fiecăruia, în podcastul „Altceva, cu Adrian Artene”.

Suma de bani pe care o strângem depinde de jobul pe care îl avem și de cât de repede ne putem găsi un altul, dacă rămânem fără el.

„Fondul de urgență trebuie să fie o perioadă de 3-6-12 luni de cheltuieli, fără venituri, fără a schimba standardul de viață. Statisticile din resurse umane indică faptul că aproximativ ne ia șase luni, dacă ne pierdem locul de muncă, să ne reîncadrăm la un alt job după niște standarde personale, rezultând că dacă am șase luni în medie, e ok. Dar fondul poate fi și mai scurt și pe perioadă mai lungă în funcție de activitate. Pentru că există o lichiditate în piața forței de muncă.

Citește și : Ministerul Finanțelor a lansat cea de-a șasea ediție a Programului TEZAUR din 2025

Dacă sunt bibliotecar, probabil locuri de muncă în industrie sunt mai puține, motiv pentru care fonduri de urgență ar trebui să fie 9-12 luni. Lucrez în vânzări. Toată lumea caută oameni de vânzări, rezultând că fondul de urgență ar putea fi mai scurt la 3 luni. Deci, principiul este câștig bani, păstrez un standard de viață care să îmi permită să economisesc și lună de lună să economisesc până am fondul de urgență. Ulterior, tot ce am reușit să economisesc ar trebui să se direcționeze în investiții”, a explicat Alexandru Chirilă.

Alexandru Chirilă a spus și despre modul în care trebuie depozitat fondul de urgență, precizând că este important să putem accesa banii foarte repede.

„Există câteva alternative aici. Este important ca fondul de urgență să fie accesibil în orice moment, deci avem nevoie de lichiditate maximă. Asta înseamnă că pot fi depozitați în depozite pe termen scurt, pot fi depozitați în obligațiuni fidelis tezaur pentru că aici pot să le vând și să le accesez.

Citește și : ANAF trage linie: Datoriile nu dispar, iar răspunderea poate deveni personală

Dacă nu pot accesa niciuna, nici cealaltă variantă, atunci varianta cash e sfântă în conturi curente. Dar în general e bine să producă și ei chiar niște randamente mici, dar în instrumente lichide unde pot accesa foarte ușor banii ăștia”, a mai spus specialistul în business.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski