Economie

Anunț de ultimă oră de la Casa de Pensii. Când pot merge pensionarii să-și scoată pensia de pe card

10 Jan, 11:56 • Bruma Loredana
Casa de Pensii vine cu vești bune pentru pensionari. În luna ianuarie, aceștia își vor primi pensiile mai devreme. Astfel, banii vor intrat pe card în cursul zilei de vineri, 10 ianuarie.
Anunț de ultimă oră de la Casa de Pensii. Când pot merge pensionarii să-și scoată pensia de pe card

Casa de Pensii anunță că pensiile vor fi plătite mai devreme în luna ianuarie, deoarece 12 ianuarie, ziua în care se fac plățile de obicei, pică luna aceasta într-o zi de duminică.

Casa de Pensii, anunț de ultimă oră. Când intră pensiile pe card

Peste 5 milioane de români așteaptă pensia lună de lună. Poșta Română a anunțat că de pe data de 9 ianuarie poștașii au început să ducă banii acasă pensionarilor. Începând de vineri, 10 ianuarie, își vor primi pensiile și cei care au optat să primească banii pe card. De obicei, pensiile pe card intrau în conturile românilor începând cu data de 12 ianuarie. Cum ziua de 12 pică, însă, duminică, autoritățile au decis să facă plățile mai devreme, adică vineri, 10 ianuarie.

Atenție, însă, banii vor intra în conturile pensionarilor abia după-amiază. Casele de Pensii din țară au anunțat deja pe rețelele de socializare când pot merge românii să scoată pensia de pe card.

„Casa Județeană de Pensii Sălaj informează beneficiarii care își primesc pensia prin cont bancar că: 𝗝𝗢𝗜, 𝟬𝟵 𝗜𝗔𝗡𝗨𝗔𝗥𝗜𝗘 𝟮𝟬𝟮𝟱 – vor fi efectuate transferurile prin Trezoreria Sălaj. 𝗩𝗜𝗡𝗘𝗥𝗜, 𝟭𝟬 𝗜𝗔𝗡𝗨𝗔𝗥𝗜𝗘 𝟮𝟬𝟮𝟱 – în cursul după-amiezei, băncile vor alimenta conturile beneficiarilor”, a transmis Casa Județeană de pensii Sălaj pe Facebook.

Citește și Contestație bombă! Ordonanța Trenuleț ajunge la Avocatul Poporului. Sindicatele atacă înghețarea pensiilor

Cine sunt pensionarii care primesc vouchere la energie. Anunțul făcut de Sebastian Burduja

Ministrul Energie, Sebastian Burduja, a anunțat că pensionarii cu venituri mici vor beneficia și anul acesta de vouchere pentru acoperirea facturilor la energie.

”Un alt scenariu este să țintim mai bine sprijinul, adică românii care cu adevărat nu-și permit să plătească facturi la utilități, să beneficieze de un sprijin din partea statului român, sub forma unui voucher sau sub forma unui alt mecanism de compensare, astfel încât să nu lăsăm pe nimeni în urmă.”, a anunțat Sebastian Burduja, potrivit newsweek.ro. 

Anii trecuți primeau ajutor pentru plata facturilor la energie următoarele categorii de români:

Pensionari cu venitul sub 2000 de lei, inclusiv,

Pensionari de invaliditate cu venitul sub 2000 de lei, inclusiv,

Persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2000 de lei, inclusiv,

Familie cu alocație de susținere,

Familie/ persoană cu ajutor social.

Citește și Se propune ca trei zile de concediu medical să nu mai fie plătite! Reacție dură din partea sindicatelor

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești corect
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești ...
Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după 54 de ani. Diplomații trebuie să plece astăzi
Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după 54 de ani. Diplomații trebuie să ...
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. lei, în scădere cu 66%
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. ...
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți urgente în sănătate
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți ...
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina agricolă
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina ...
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...