Economie

APIA dă drumul plăţilor în avans pentru crescătorii de animale. Cât încasează fermierii români pe cap de animal

04 Oct, 23:49 • Russo George
În data de 16 octombrie APIA porneşte plăţile avansului pentru crescătorii de animale, pe liste fiind incluşi şi fermierii care încasează sprijimul cuplat pentru ovine, caprine, bovine şi bubaline.
APIA dă drumul plăţilor în avans pentru crescătorii de animale. Cât încasează fermierii români pe cap de animal

O noutate a programului APIA din acest an este faptul că fermierii pot face calcule pe fermă, privind plățile din 2023, în baza sumelor minime prevăzute în Planul Naţional Strategic (PNS).

Avans APIA 2023 la animale

Crescătorii de animale intră la plata avansului doar cu intervențiile achitate din bani europeni deoarece Ajutorul Național Tranzitoriu Zootehnic (ANTZ) se achită întotdeauna din bugetul de pe anul următor celui în care s-a depus cererea de plată, potrivit Agrointel. Până în prezent Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) nu a făcut un anunț privind schemele care vor intra pe lista avansului dar raportându-ne la informațiile din campania 2022 acestea sunt:

– Sprijin Cuplat Zootehnic vaci de lapte;
– Sprijin Cuplat Zootehnic vaci de carne;
– Sprijin Cuplat Zootehnic ovine/caprine.

De menționat că din acest an au fost introduse prin Planul Național Strategic (PNS) și măsuri de bunăstare pentru animale sau scheme de creștere a vițeilor. Până în prezent nu există informații oficiale dacă acestea s-ar putea regăsi și pe lista plăților în avans.

Plata minimă la vaca de lapte

Avansul APIA se acordă crescătorilor de vaci de lapte care beneficiază de Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ). Schema este implementată din acest an ca PD-21 – Sprjin cuplat pentru venit – vaci de lapte și are un plafon de 101.400.000,00 euro.

Cuantum minim pentru cuantumul unitar planificat este 296,12 euro/cap de animal adică 70% în avans înseamnă 207,284 euro pe cap de vacă de lapte, subvenția minimă pe care a putea-o fermierii.

Cuantumul unitar în PNS pentru campania 2023 este de 338,00 euro/cap de animal. De asemenea în PNS este estimat și un cuantum maxim de 440,10 euro/cap de animal.

Crescătorii de bubaline (bivolițe) beneficiază de sprijin egal cu cei care crescă vaci de lapte.

Plata minimă la vaca de carne

În cazul vacilor de carne fermierii primesc avans prin PD-22 – Sprijin cuplat pentru venit- carne vită. Plafonul alocat pentru campania 2023 este de 22.320.000,00 euro. Și în cazul acestei intervenții sunt precizate în PNS trei cuantumuri posibile.

Cuantumul minim estimat este de 190,82 euro/cap adică 133,574 euro/ha în avans, aceasta fiind suma minimă pe care crescătorii ar putea-o încasa de la 16 octombrie.

Cuantumul unitar planificat estimat este de 279,00 euro/cap și cuantumul maxim estimat la 383,80 euro/cap.

Plata minimă la oi și capre

Cuantumurile pentru PD-24 – Sprjin cuplat pentru venit – ovine-caprine sunt aceleași atât pentru crescătorii de oi cât și pentru cei de capre. Plafonul alocat acestei intervenții este de 80.000.000,00 euro în campania 2023. În PNS, cuantumul minim  estimat este de 12,54 euro/cap de animal adică o plată de 8,77 eur0/cap în avans.

Cuantumul unitar planificat este de 20,00 euro/cap. În cel mai bun scenariu, crescătorii de oi și capre ar putea primi în 2023 un cuantum maxim de 24,00 euro/cap.

Citeşte şi: Cât vor plăti românii pentru gaze în iarna 2023 – 2024 și cât vor mai putea achita facturile cu cardurile pentru energie de la Guvern

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski