Economie

10% dintre brokeri au fost concediati in ultimele doua luni

15 Jan, 00:01 • traian.badulescu
Valul de disponibilizari din ultimele doua luni ale anului trecut a lasat fara locuri de munca 165 de brokeri, adica circa 10% din total, si tendinta ar putea continua si in acest an, avand in vedere volumele tranzactiilor bursiere inca reduse, potrivit reprezentantilor din domeniul pietei de capital.
10% dintre brokeri au fost concediati in ultimele doua luni

„Daca tranzactiile vor scadea, cred ca si disponibilizarile vor continua. Daca tranzactiile vor creste, atunci nu vor fi disponibilizari si chiar ar putea creste numarul de agenti”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Petru Prunea, presedintele singurei case de brokeraj listata la Bursa de Valori Bucuresti, Broker Cluj.

In ianuarie, pana in prezent, si-au mai pierdut locurile de munca inca 5 brokeri. Pe de alta parte, in ultimele doua luni ale anului trecut au fost angajati circa 40 de brokeri, iar in ianuarie doar doi, conform buletinelor saptamanale ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Petru Prunea considera ca desi evolutia preturilor la inceputul acestui an este „usor promitatoare”, valoarea tranzactiilor ramane mica.

Adrian Caramiha, unul dintre pionierii pietei de brokeraj, in prezent investitor, estimeaza ca valul de disponibilizari inceput la finalul anului trecut va continua si in prima jumatate a acestui an.

[quote=Adrian Caramiha, unul dintre primii brokeri de pe piata locala]Perspectivele nu sunt foarte luminoase pentru primele sase luni. Disponibilizarile vor continua si vor fi chiar si falimente[/quote]
Desi apreciaza ca acest scenariu este putin probabil, Caramiha anticipeaza ca in conditiile continuarii crizei, pana si casele mari de brokeraj, care au in spate banci, vor incepe sa faca disponibilizari.

Adrian Caramiha admite trei scenarii posibile pentru bancile cu firme de brokeraj in conditiile actuale. Primul prezinta situatia in care bancile decid sa-si integreze activitatile desfasurate de firmele de brokeraj, cum este si cazul BRD.

Al doilea scenariu presupune ca unele banci vor decide sa mentina casele de brokeraj, dar cu structuri minime de personal. Ultimul caz, si cel mai pesimist, se refera la situatia in care bancile vor renunta complet la firmele de brokeraj.

In ultimele doua luni ale anului trecut, au fost retrase autorizatiile pentru un numar de 165 de agenti de servicii de investitii financiare (brokeri – n.r.), conform CNVM. Aceeasi sursa arata ca numarul total de brokeri este de circa 1.600.

Casa de brokeraj Estinvest din Focsani conduce in topul disponibilizarilor, cu 21 de agenti pusi pe liber, in noiembrie-decembrie 2008.

La scurta distanta se situeaza Ventrust Investment, cu 16 brokeri concediati, in vreme ce pe locul trei se plaseaza Carpatica Invest, care a renuntat la 14 agenti.

Concedierile nu sunt singurele masuri anti-criza pe care le iau casele de brokeraj. Scaderea valorii tranzactiilor cu actiuni de pe Bursa – principalul obiect de activitate al majoritatii societatilor de brokeraj – a determinat si restrangerea retelei teritoriale de agentii.

Spre exemplu, casa sibiana de brokeraj Carpatica Invest a desfiintat de la inceputul acestui an 4 dintre agentiile sale, amplasate in Alba Iulia, Suceava, Buzias si Faget, ca urmare a scaderii volumului de activitate.

Tot la inceputul acestui an, Confident Invest si-a inchis agentia din Buzau, iar Interfinbrok Corporation a desfiintat o agentie, aflata in Medias. Casa de brokeraj Estinvest a inchis sau restructurat 14 agentii si sucursale teritoriale, la finalul anului trecut, lasand in urma agenti delegati.

Criza financiara a redus puternic volumele tranzactionate la Bursa in 2008, silind mai multe case de brokeraj sa-si restranga activitatea, prin transformarea brokerilor in agenti delegati si prin inchiderea agentiilor si sucursalelor cu activitate scazuta.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...