- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Bursa, in cautarea unor investitori de \”cursa lunga\”

12 Feb, 00:01 • razvan.codorean
Cine vrea sa castige la bursa trebuie sa se inarmeze cu rabdare si sa aiba nervii tari. Daca pe termen scurt pierderile sunt importante, pe termen lung, cei care investesc in piata de capital vor avea de castigat, spun brokerii, care estimeaza insa ca bursa si-ar putea reveni, treptat, abia spre sfarsitul anului - inceputul anului viitor.
Bursa, in cautarea unor investitori de \cursa lunga\

Bursa de Valori Bucuresti a devenit locul in care se strang parca toate relele din economie, spun brokerii. Cel mai fidel barometru economic, asa cum a fost numita, bursa inregistreaza record dupa record, insa negative, iar investitorii sunt tot mai putini.

Rezultatele negative din economie, deprecierea puternica a monedei nationale si intarzierile consemnate in adoptarea bugetului de stat si a unor masuri anti-criza, au ridicat si mai mult pesimismul in piata, iar rezultatele s-au vazut in cotatii, dar mai ales in nivelul tranzactiilor, tot mai mic de la o saptamana la alta.

Specialistii in piata de capital spun ca tocmai aceasta lipsa de informatii pozitive tine departe investitorii de Bursa de Valori.

„Din pacate noi nu avem in momentul de fata pentru Romania sau pentru vreun sector mai important de la BVB astfel de stiri / evenimente / prognoze care sa aduca o lumina pozitiva si sa atraga interesul cumparatorilor seriosi”, spune brokerul Iulian Panait, presedintele societatii de investitii financiare KTD Invest.

„In aceasta categorie de cumparatori seriosi includ atat institutionalii romani si straini cat si persoanele fizice (indiferent de cat de multi sau de putini bani au) care fac investitii pe termen de cel putin 2 ani”, spune specialistul.

[quote=Iulian Panait, presedinte KTD Invest]Oricat de mult ne-am indigna ca avem actiuni subevaluate care scad, ele nu vor creste pana cand nu vom avea stiri pozitive cu grad ridicat de semnificatie pentru piata sau pentru companii[/quote]

Cand va iesi piata de capital din pasa negativa?

Brokerii, in marea lor majoritate, sunt rezervati in a da pronosticuri. La inceputul anului, unii dintre specialisti mizau pe o revenire sensibila odata cu sezonul raportarilor, mai cu seama ca, pe ansamblu, 2008 a fost un an bun in afaceri. Sperantele s-au naruit insa, rezultatele financiare nereusind sa ridice moralul putinilor investitori, atenti mai mult la ce se intampla pe pietele internationale.

Un alt semnal pozitiv este asteptat acum sa apara odata cu adoptarea bugetului si planului de masuri-anticriza in Parlament. Sperantele sunt exprimate insa cu rezerve, semnalele FMI Comisiei Europene, bancilor straine si agentiilor de rating, ce vorbesc de scadere economica si chiar recesiune, indepartand si mult mult investitorii straini, cei care altadata faceau jocurile pe piata autohtona.

In acest context, brokerii se tem ca si bursa va urma acest sentiment negativ, iar rosul va continua sa predomine in piata.

„Nu cred ca vom mai asista la scaderi foarte mari, poate doar punctual pe cativa emitenti, insa valoarea tranzactiilor va fi foarte redusa. Multi investitori au pierdut bani si au parasit bursele din Romania sau si-au redus semnificativ activitatea”, declara analistul economic Radu Ciofu.

Cat va dura aceasta perioada? Specialistii cred ca o influenta foarte mare o va avea modul in care SUA isi va rezolva problemele economice. Cum America da tonul si in piata bursiera mondiala, daca planul de relansare economica al lui Obama isi va arata efectele pozitive, piata, extrem de circumspecta in prezent, ar putea reactiona pozitiv, iar acest val de optimism ar contagia intreaga piata bursiera mondiala, inclusiv pe cea de la Bucuresti.

Cand se va intampla acest lucru? Potrivit analistilor economici citati de Financial Times, criza ar urma sa dea primele semne de temperare din cea de-a doua parte a acestui an, iar efectele ar urma sa se simta la inceputul anului viitor. Asta, bineinteles, daca planurile anti-criza lansate de marile puteri se vor dovedi eficace, existand deja numeroase semne de intrebare cu privire la modul in care presedintele american Barack Obama vrea sa „trateze” criza, prin investitii in infrastructura si scutiri de taxe si impozite.

„Cert este ca cine va iesi cu bine din criza asta va fi mai calit”, considera Rares Nilas, directorul general al BT Securities.

Investitii pe termen lung sau speculatii pe valute si marfuri ?

Dincolo de perspective, in prezent investitorii din piata de capital sunt pusi, mai mult ca oricand, in fata unei adevarate dileme. Sa isi investeasca banii pe speculatiile pe valute, aur si marfuri, ce pot aduce castiguri mai rapide, dar cu riscurile aferente, sau sa investeasca pe termen lung, in titluri care acum sunt la 10-20% din valoare?

„Pe termen lung, a cumpara in perioade de criza este foarte productiv, dar termen lung de obicei inseamna o investitie de peste 5 ani. Ce facem pe termen scurt? O varianta o reprezinta pietele internationale de actiuni, marfuri si valute. Personal cred ca multi speculatori se vor reorienta si catre aceste instrumente”, declara analistul Radu Ciofu.

Specialistii spun ca tentatia unor mize cum ar fi cea pe aur, la Bursa din Sibiu, este foarte mare, dovada ca multi investitori au migrat de la BVB catre SIBEX. Cine a investit in aur la sfarsitului lunii octombrie, cand aurul se tranzactiona in jurul valorii de 712 dolari pe uncie, a castigat 30% in 3 luni, sau un randament annual de 120%, in conditiile in care, la inceputul lunii februarie, cotatia a depasit 920 de dolari pe uncie.

Alti investitori s-au indreptat spre Forex, speculatiile pe monede fiind o alta sursa foarte buna de castig, pe termen scurt, bineinteles cu riscurile aferente.

Potrivit brokerilor, in piata de la Bucuresti au ramas acum doua mari categorii de investitori. Cei care nu isi permit sa vanda in pierdere, multi dintre ei cu investitii mici, si investitorii de portofoliu, cei care mizeaza pe termen lung.

„Acestia sunt insa putini si in general au o putere financiara peste medie care le permite sa-si duca la bun sfarsit un astfel de plan pe o perioada de mai multe luni, poate chiar ani. Si in plus isi permit sa aiba rabdare ca actiunilor lor sa revina pe crestere peste inca niste luni sau ani si abia atunci sa vanda”, declara Iulian Panait, presedintele societatii de investitii financiare KTD Invest.

In conditiile in care investitorii mici si-au inghetat portofoliile, iar cei de calibru nu actioneaza decat in momentele optime, activitatea la bursa este in prezent tot mai slaba, iar dovada cea mai buna este data de lichiditate. Aceasta depaseste foarte rar 7 milioane de lei (1,6 mil.euro). Anul trecut, pe piata se faceau tranzactii de 10-15 milioane de euro zilnic.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Florian Bodog – achitat definitiv de ICCJ într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății
Florian Bodog – achitat definitiv de ICCJ într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății
SUA: Trump propune crearea unei rezerve de minerale critice, în valoare de 12 miliarde de dolari, pentru a contracara dependența de China
SUA: Trump propune crearea unei rezerve de minerale critice, în valoare de 12 miliarde de dolari, pentru ...
AUR susţine indexarea pensiilor şi a alocaţiilor cu rata inflaţiei
AUR susţine indexarea pensiilor şi a alocaţiilor cu rata inflaţiei
Mario Draghi: „Europa riscă să devină subordonată, divizată și dezindustrializată. SUA urmăresc fragmentarea UE”
Mario Draghi: „Europa riscă să devină subordonată, divizată și dezindustrializată. SUA urmăresc ...
PNL discută proiectele guvernamentale și organizarea parlamentară înaintea noii sesiuni
PNL discută proiectele guvernamentale și organizarea parlamentară înaintea noii sesiuni
Iranul analizează reluarea negocierilor cu SUA, în contextul condițiilor impuse de Trump
Iranul analizează reluarea negocierilor cu SUA, în contextul condițiilor impuse de Trump
Grindeanu: „Această apocalipsă a tăierilor, a datului afară, a reducerilor e o treabă pe care cred că trebuie să o gândim mult mai așezat de acum înainte”
Grindeanu: „Această apocalipsă a tăierilor, a datului afară, a reducerilor e o treabă pe care ...
Rezervele valutare ale României au urcat la 65,8 miliarde de euro la finalul lunii ianuarie
Rezervele valutare ale României au urcat la 65,8 miliarde de euro la finalul lunii ianuarie
Două termene pe etichetele alimentelor. Propunerea comercianților pentru reducerea risipei alimentare
Două termene pe etichetele alimentelor. Propunerea comercianților pentru reducerea risipei alimentare
Zelenski: Rusia vizează infrastructura feroviară a Ucrainei
Zelenski: Rusia vizează infrastructura feroviară a Ucrainei
Consiliul Concurenței, privind ROBOR: „Potențial cel mai important caz al anului”
Consiliul Concurenței, privind ROBOR: „Potențial cel mai important caz al anului”
Rusia spune că este dispusă să ajute la retragerea uraniului îmbogățit din Iran, pentru a reduce tensiunile legate de programul nuclear
Rusia spune că este dispusă să ajute la retragerea uraniului îmbogățit din Iran, pentru a reduce ...
Iranul convoacă ambasadorii UE după desemnarea Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă
Iranul convoacă ambasadorii UE după desemnarea Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă
Kremlinul anunță reluarea negocierilor trilaterale la Abu Dhabi, privind Ucraina, mediate de SUA
Kremlinul anunță reluarea negocierilor trilaterale la Abu Dhabi, privind Ucraina, mediate de SUA
Maia Sandu, propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace
Maia Sandu, propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace
China vrea să domine AI. Xi Jinping anunță „revoluție tehnologică cu impact epocal”
China vrea să domine AI. Xi Jinping anunță „revoluție tehnologică cu impact epocal”
Tensiuni în PNL. Bolojan ar putea cere vot de încredere în partid, în fața contestării lui Thuma
Tensiuni în PNL. Bolojan ar putea cere vot de încredere în partid, în fața contestării lui Thuma
BAT mizează pe dovezi științifice pentru transformarea afacerii sale
BAT mizează pe dovezi științifice pentru transformarea afacerii sale