Economie

Bursa scade cu hotarare. Nu s-a sfarsit corectia negativa a cresterilor din primavara?

31 Aug, 11:25 • marius.balasoiu
Investitorii de pe toate meridianele s-au plictisit de promisiunile oficiale. Si la Bucuresti, presiunea pe scaderea cotatiilor este atat de mare, incat creste doar o actiune din cele 70 de pe piata principala.
Bursa scade cu hotarare. Nu s-a sfarsit corectia negativa a cresterilor din primavara?

Totusi pesimismul nu este atat de decisiv incat si valoarea tranzactiilor sa devina ingrijorator de mare.

Lichiditatea (valoarea tranzactiilor la Bursa) nu trecuse de o jumatate de milion de euro dupa o ora de la deschiderea sesiunii de tranzactionare.

Inca nu se produce „marea fuga”. Nu se grabesc toti sa vanda, chiar daca doar o actiune este in crestere. La inceput a fost Condmag Brasov, ceva mai tarziu – VES Sighisoara. Nici la Paris la vie nu era en rose. Toate companiile din portofoliul indicelui de referinta CAC 40 scadeau.

Cotatiile actiunilor de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) scad in ritm accelerat, cu indici pierzand pana la 1,6% din valorile cu care au inchis piata ieri.

Pietele externe au fost si sunt peste tot rosii. Investitorii par ca nu mai doresc sa se lase amagiti de planurile de relansare economica ale marilor guverne ale lumii si ale autoritatilor monetare din SUA, sau din Japonia.

Totusi, fenomenele actuale de pe piete nu sunt dramatice, ci doar se inscriu in cursul firesc al reactiilor la stiri din acest an.
„Multa lumea uita ca, de fapt, ne aflam intr-o lunga perioada de corectie a cresterilor din martie si la noi si afara. Este foarte simplu: nu stim daca si cand se sfarseste tendinta negativa care tine din primavara incoace”, a declarat Adi Lupsan, director general adjunct al casei de brokeraj Intercapital Invest, pentru DailyBusiness.ro.

„Este posibil sa aflam zilele acestea. Suntem in preajma unor suporturi (niveluri de pret la care investitorii ar putea opri scaderile, n.r.). Daca acestea rezista, atunci vom vedea cresteri in luna septembrie. Daca nu, nu”, a mai spus Lupsan.

Brokerul de la Intercapital Invest sustine ca ne aflam intr-un punct critic din punct de vedere fundamental, chiar daca este exprimat cu mijloace tehnice (suport, tendinta).

„Piata lucreaza cu anticipatii. Pana in primavara a anticipat revenirea din criza a economiilor intr-un anume ritm. Din primavara incoace si-a corectat anticipatiile. Acum nu stie ce si cat sa mai anticipeze”, explica Adi Lupsan.

Societatile de inverstitii financiare (SIF), despre care se spune ca anticipeaza mersul pietei la Bucuresti, aveau cea mai mare scadere, la o ora de la inceperea tranzactiilor.

BET FI, indicele dedicat societatilor de investitii financiare (SIF), scade cu 1,57%, mentinandu-se cu 350 de puncte sub pragul critic de 22.000, suportul sub care analistii tehnici spun ca ar urma prabusirea pana spre 18.000 de puncte.

Indicele BET XT, al celor mai importante 25 de companii de la BVB (inclusiv SIF-urile), pierde 1,23%, pana la 460 de puncte.

Indicele compozit BET C, al tuturor actiunilor (mai putin SIF-urile), scade cu 0,96% sub valoarea de inchidere de ieri, pana la 2.966 puncte.

In fine, Indicele BET, al celor mai importante 10 actiuni (mai putin SIF-urile) , pierde 1,09% pana la 5.075 puncte.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...