Economie

Nilas, BT Securities: Ne-am dublat cota de piata in primele 4 luni

07 May, 07:03 • traian.badulescu
Casa de brokeraj BT Securities si-a dublat cota de piata in primele 4 luni ale anului, la 9,7%, a spus pentru DailyBusiness.ro Rares Nilas, directorul general al societatii de servicii de investitii financiare.
Nilas, BT Securities: Ne-am dublat cota de piata in primele 4 luni

Potrivit datelor Bursei de Valori Bucuresti (BVB), BT Securities a avut anul trecut o cota de piata de 5,96%, iar in decembrie 2008 a intermediat 3,68% din valoarea schimburilor de pe bursa.

Nilas a explicat aceasta reusita prin eficientizarea activitatii. Astfel, au fost inchise unele agentii noi cu sanse minime de profit si au fost deschise altele. De asemenea, compania s-a axat si pe atragerea unor clienti noi pe partea de retail.

In ceea ce priveste evolutia rezultatelor companiei pe primul trimestru, Nilas a spus ca acestea au fost mai putin bune decat cele din primele 3 luni ale anului trecut, dar peste cele din trimestrul 4.

Totodata, Nilas estimeaza ca societatea de brokeraj va inchide anul acesta pe profit, dupa ce in 2008 deprecierea unor actiuni a adus compania pe pierderi.

Seful BT Securities a mai spus ca valoarea tranzactiilor intermediate de clientii societaii din Romania pe Bursa din Viena oscileaza in prezent intre 1 si 1,5 milioane euro.

BT Securities, membra a grupului Banca Transilvania, este prima casa de brokeraj autorizata sa intermedieze in mod direct tranzactiile investitorilor romani la bursa vieneza.

BT Securities a fost infiintata in 1999 in Cluj-Napoca, in urma fuziunii a 3 firme de brokeraj. Societatea se plaseaza in prezent pe primul loc in clasamentul intermediarilor de la bursa pe primele 4 luni si ofera servicii atat pentru investitori institutionali, cat si pentru clientii de retail.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...