Economie

Sezonul raportarilor financiare creste sperantele investitorilor la Bursa

15 Oct, 00:04 • razvan.codorean
Companiile listate la Bursa de Valori isi vor raporta, incepand din aceasta saptamana, datele financiare pentru primele 9 luni ale anului. Specialistii estimeaza ca majoritatea vor afisa profituri in crestere si vor pune capat "perioadei negre" a Bursei.
Sezonul raportarilor financiare creste sperantele investitorilor la Bursa

Investitorii asteapta cu interes si speranta datele financiare ale societatilor listate, in conditiile in care cei mai multi dintre acestia au pierdut 60-80% din portofolii, daca ar fi sa calculam numai dupa deprecierea indicilor din acest an.

Sperantele lor ar putea fi confirmate, mai ales ca marti, titlurile BRD s-au apreciat puternic, cu 14,71%, la 9,75 lei/actiune, pe fondul rezultatelor bune inregistrate in primele 9 luni.

BRD SocGen, a doua banca locala dupa totalul activelor, a realizat in primele 9 luni ale anului un profit net de 1,03 miliarde lei (285 mil. euro), cu 52,2% mai mare decat in perioada similara din 2007, cifrele incluzand si profitul realizat din vanzarea participatiei detinute la Asiban. Potrivit brokerilor, BRD a luat decizia publicarii rezultatelor financiare cu aproape o luna mai devreme pentru a opri caderea din ultima vreme a actiunilor, de peste 25%, si de a readuce increderea investitorilor.

Banca Transilvania, un alt emitent important de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), abia scapat din „caruselul”zvonurilor neconfirmate privind un posibil faliment in contextul crizei financiare, a raportat un profit triplu la 9 luni, de aproape 397 milioane de lei (105 mil. euro). Peste 56% din castigul net obtinut de Banca Transilvania a venit, ca si in cazul BRD, in urma iesirii din actionariatul Asiban.

CEC, BCR, BRD si Banca Transilvania si-au vandut de cate 25% din cadrul societatii de asigurare Asiban catre compania franceza Groupama.

Titlurile Bancii Transilvania sunt suspendate in prezent de la tranzactionare din cauza majorarii de capital, insa expertii estimeaza ca atunci cand vor reveni, vor inregistra aprecieri importante.

In ambele cazuri, datele sunt preliminare, cele finale urmand sa fie prezentate la BVB pe 30 octombrie, in cazul Bancii Transilvania, respectiv 10 noiembrie, in cazul BRD.

Investitorii si oficialii BVB spera ca prezentarea datelor financiare de cele 65 de companii listate sa aduca un reviriment al Bursei. Stere Farmache, presedintele BVB, a declarat ca, in conditiile crizei bursiere mondiale, aceasta ar fi, probabil, singura sansa ca investitorii sa revina la sentimente mai bune fata de piata de capital autohtona.

„Dincolo de impactul crizei externe, care a influentat pana acum Bursa de Valori, cred ca rezultate financiare, estimate a fi pozitive pentru majoritatea companiilor, ar putea aduce investitorii din nou la cumparare”, a spus Farmache.

[quote=Stere Farmache, presedintele Bursei de Valori Bucuresti]Piata are nevoie de aceste date, pentru a compensa reactiile bazate pe sentiment ale investitorilor[/quote]

Dan Paul, vicepresedintele BVB, crede ca odata aplanata criza financiara mondiala, prin injectiile masive de capital anuntate de guvernele lumii, piata de capital isi va reveni, iar verdele va predomina si la BVB.

„Comportamentul investitorilor este dictat, in prezent, mai mult de ce se intampla afara”, a declarat Paul. „Cand vom avea insa datele, cu siguranta va exista un impact, fie macar din prisma faptului ca in sezonul raportarilor, exista multi investitori short care speculeaza pe baza acestor evenimente. Sa ne asteptam la un plus de lichiditate si o crestere a bursei, bineinteles conditionata si de o evolutie pozitiva a mediului extern”, a mai spus vicepresedintele BVB.

Datele statistice ale BVB arata insa, dincolo de estimarile pozitive ale specialistilor, ca la nivelul primului trimestru, desi profitul companiilor non financiare a crescut in medie cu 60%, iar in cazul societatilor financiare cu 16%, datele nu s-au regasit in evolutia Bursei de Valori Bucuresti. Pe fondul crizei financiare mondiale, Bursa a continuat sa se deprecieze, intorcandu-se la nivelul de acum 4 ani.

Conform unui studiu efectuat de firma britanica de investitii Bespoke Investment Group, BVB a inregistrat, in primele 9 luni ale anului, scaderi istorice, pe fondul accentuarii crizei economice mondiale si reticentei de care au dat dovada investitorii, „retrasi” in active mai sigure, in genul metalelor pretioase si titlurilor de stat.

Principalul indice al Bursei, BET, a coborat in acest an cu aproape 56%. Din acest punct de vedere, BVB se afla pe locul 3 in lume la capitolul scaderi, dupa bursele din Ucraina si China, care au pierdut 68%, respectiv 56,4%.

30 octombrie, o zi importanta la Bursa

Pana pe 15 noiembrie, la Bursa de Valori Bucuresti isi vor prezenta rezultatele 65 de emitenti. O zi importanta, privind prin prisma interesului investitorilor, ar putea fi 30 octombrie, cand la Bursa vor fi prezentate datele financiare pe primele 3 trimestru pentru Erste Bank si Banca Transilvania, dar si pentru Electroputere, Socep, Turbomecanica si Bermas.

Erste, in principal, ar putea aduce un reviriment in piata, deoarece conform noilor tinte de profit, anuntate saptamana trecuta, banca asteapta un castig mai mare cu 50% in acest an, in urma vanzarii operatiunilor de asigurari, iar profitul operational este estimat sa se majoreze cu aproximativ 15%.

Pe 31 octombrie, la Bursa sunt asteptate rezultatele SIF Muntenia. Urmeaza apoi, in primele zile din luna noiembrie, rezultatele Oltchim, Transgaz si Petrom, Impact si SIF Transilvania.

O alta zi importanta se anunta cea de 10 noiembrie, cand vor fi publicate datele BRD, Banca Carpatica, Zentiva si SIF Banat Crisana. Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Service isi prezinta rezultatele financiare pe primele trei trimestre pe 13 noiembrie, in aceeasi zi ca si Transelectrica.

Pe 14 noiembrie, la Bursa va fi un adevarat maraton informational, nu mai putin de 37 de companii urmand sa ofere datele financiare, printre care VIG, Alro, Antibiotice, Azomures si Dafora.

Razvan Pasol, presedintele societatii de brokeraj Intercapital Invest, estimeaza ca si in conditiile in care cei 65 de emitenti vor raporta in corpore rezultate pozitive, impactul pe Bursa va fi unul redus, pentru ca situatia pe pietele internationale ramane incerta, in ciuda aprecierilor din aceste zile.

[quote=Razvan Pasol, presedinte Intercapital Invest]Pana nu vom avea un fundament sanatos si un peisaj investitional sanatos si puternic, Bursa va continua sa evolueze prin prisma situatiei externe[/quote]

Conjunctura internationala va fi decisiva pentru evolutia pietei de capital, considera brokerii.

„Pe termen scurt, daca datele financiare vor fi relativ bune, vor reusi cel mult sa determine o crestere usoara, dar la nivel de sedinta, cel mult. Pe ansamblu insa, situatia externa va continua sa influenteze piata”, a estimat Andrei Puscaragiu, broker Interdealer Capital Invest.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și acuză marje de profit excesive
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și ...
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri comerciale
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri ...
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor UE
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor ...
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor de cereale
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor ...
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut cu 29%
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut ...
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea și integritatea
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea ...
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare