Economie

SIF-urile si-au continuat marti dimineata cresterea puternica, de peste 3%

27 Jul, 11:36 • marius.balasoiu
Sectorul SIF-urilor si-a continuat marti dimineata avansul puternic de luni, de peste 3% in medie, in vreme ce restul actiunilor de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-au apreciat cu 1,5% per ansamblu, dupa prima ora si jumatate a celei de-a doua sedinte a saptamanii.
SIF-urile si-au continuat marti dimineata cresterea puternica, de peste 3%

Lichiditatea (valoarea tranzactiilor)

la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-a apropiat de 10 milioane de lei (peste 2,3 milioane euro) dupa 80 de minute de tranzactii, aproape 50% din aceasta „recolta” fiind stransa in prima jumatate de ora.

Vestile bune de pe pietele externe au reaprins pofta de treaba a operatorilor care deja s-au intors din vacanta si care cred ca o luna de seceta in ringul BVB ar putea fi de ajuns.

„Nu cred ca a aparut un interes special din partea marilor investitori. Mai curand s-ar putea ca perioada de consolidare a nivelurilor indicilor din ultima luna sa se apropie de sfarsit. In plus, rezultatele multor companii occidentale sunt bune ca si multe din vestile de acolo. Ne apropiem si de sfarsitul vacantelor, cel putin pentru unii”, a declarat in aceasta dimineata Mihai Piscan, broker la societatea de intermediere EFG Eurobank Securities.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 2,01%, pana la 5.073,01 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,48%, pana la 2.964,26 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), s-a apreciat cu 3,52% pana la 22.786,97 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena a crescut cu 2,27%, pana la 10.413,63 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 2,14%, pana la 468,35 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut de 1,77%, la 726,80 puncte.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad