Fenomenele meteorologice extreme au un cost mare reflectat în economia lumii: cel puţin 0,2% din PIB-ul fiecărei ţări afectate

Fenomenele meteorologice extreme au efecte şi în economia globală. Cele mai fierbinți două zile din istorie au fost înregistrate în luna iulie, iar 2024 este pe punctul de a deveni cel mai cald an din istorie. Valurile de căldură au fost mai frecvente, mai acute și, în multe situații, au sosit mai devreme decât se anticipase.

Potrivit unei noi analize a datelor meteorologice și economice, fenomenele severe costă economia globală miliarde de dolari pe an, subliniind costurile reale ale schimbărilor climatice.

Fenomenele meteorologice extreme afectează PIB-ul

O creștere a numărului de zile marcate de căldură extremă și secetă severă scade aproximativ 0,2% din PIB-ul unei țări. De asemenea, schimbările climatice reduc numărul de zile cu temperaturi blânde, ceea ce, potrivit economiștilor, afectează și activitatea economică într-o măsură similară celei menționate anterior, explică analistul XTB România.

Deși este un procent mic, efectul determinat de condițiile meteorologice este mai mare decât cel calculat anterior de mulți economiști, însă reprezintă un risc de miliarde de dolari pentru întreaga economie mondială.

Sezonul de vară din acest an din emisfera nordică a fost cel mai cald de la începutul înregistrărilor, conform raportului Serviciului de monitorizare a schimbărilor climatice al Uniunii Europene.

Fenomenele meteorologice extreme: seceta este cel mai mare pericol

Buletinul lunar al Serviciului Copernicus privind schimbările climatice (C3S) a precizat că perioada iunie-august 2024 a depășit vara anului 2023, căldura excepțională crescând probabilitatea ca 2024 să devină cel mai cald an din istorie, explică Radu Puiu.

În întreaga lume, fenomenele meteorologice extreme sunt materializate  mai desprin recordurile de temperatură, careau fost doborâte în această vară. Japonia a înregistrat cea mai călduroasă vară din istorie, după trei luni cu fenomene de „căldură extremă”. De asemenea, unele părți ale Chinei au înregistrat temperaturi caniculare record în luna august, în timp ce recordul Australiei pentru cea mai călduroasă zi de august a fost doborât, cu temperaturi descrise drept „uluitoare” pentru sezonul de iarnă din această țară.

În Barcelona a fost înregistrată cea mai călduroasă zi la sfârșitul lunii iulie. În SUA, alertele de căldură au acoperit aproximativ jumătate din suprafața țării la 1 august, a transmis Organizația Meteorologică Mondială. La rândul lor, Japonia, Grecia, Ungaria și Croația s-au numărat printre țările care au înregistrat cea mai caldă lună iulie din istorie.

Fenomenele meteorologice extreme afectează ţările agricole

Țările cu economii agricole au evoluat mai slab decât cele cu economii industriale, ca răspuns la temperaturile ridicate și la secetă. Din acest punct de vedere, statele din Africa se confruntă cu dificultăți mai mari, o bună parte din PIB bazându-se pe extracția de resurse naturale sau pe producția de mărfuri (cacao, cafea), subliniază Radu Puiu.

În medie, țările africane pierd 2-5 procente din produsul intern brut (PIB) și multe dintre ele renunță până la 9 procente din buget pentru a răspunde fenomenelor climatice extreme. În Africa subsahariană, costul adaptării este estimat la 30-50 de miliarde de dolari anual în următorul deceniu sau 2-3% din produsul intern brut al regiunii, conform raportului Organizației Mondiale de Meteorologie „Starea climei în Africa 2023”.

Lumea se confruntă deja cu o creștere a frecvenței și intensității efectelor legate de climă. De exemplu, din 2015, conform bazei de date privind evenimentele de urgență, numărul dezastrelor naturale a crescut cu 15%, ceea ce, împreună cu gravitatea tot mai ridicată a fenomenelor, a cauzat o creștere de 205% a costurilor economice și o creștere de 280% a victimelor umane.

Se preconizează că aceste cifre vor continua să crească pe măsură ce temperaturile globale vor crește, provocând și mai multe pierderi și daune.

Fenomenele meteorologice extreme, 10-15% din PIB-ul global pierdut până în 2100

În ansamblu, costul net al inacțiunii se ridică la aproximativ 10-15% din PIB-ul global pierdut până în 2100.

Între 1980 și 2020, pierderile economice totale cauzate de fenomenele meteorologice și climatice s-au ridicat la 450-520 de miliarde de euro în cele 32 de țări membre ale Spațiului Economic European (SEE). Doar o pondere între 25 și 35% din aceste pierderi au fost asigurate, arată analistul XTB România.

Pe lângă diferențele în ceea ce privește pierderile asigurate între diferitele tipuri de evenimente, există și diferențe mari între țările membre ale SEE. Pe baza datelor CATDAT, țările cu cele mai ridicate niveluri de pierderi economice asigurate ca procent din pierderile totale sunt Danemarca, Țările de Jos și Norvegia (48-56%), în timp ce Croația, Lituania și România au cele mai scăzute valori (0,5-1,5%).

Pe baza datelor NatCatSERVICE, Belgia, Luxemburg și Danemarca au cele mai mari procente de pierderi economice asigurate, în timp ce Lituania, România și Cipru au cele mai mici, punctează Radu Puiu.

În plus, pierderile medii anuale cauzate de fenomene naturale pentru perioada 2005-2014 ca procente din PIB-ul mediu anual pentru același deceniu conform datelor NatCatSERVICE, Slovenia, Bulgaria și România au cele mai mari ponderi (toate peste 0,35%), în timp ce Malta, Țările de Jos și Luxemburg au cele mai mici (toate sub 0,03%), scrie www.xtb.com.

Fenomenele meteorologice extreme, o farsă? Catastrofa climatică este „construită” pe măsurarea eronată a temperaturilor

Fenomenele meteorologice extreme sunt o aparişţie aproape cotidiană în media. Acesta pare să fie sloganul organizaţiilor internaţionale, guvernelor şi a celei mai mari părţi a presei, care promovează neîncetat „dovezile” găsite în cadrul „consensului ştiinţific” de „oamenii de ştiinţă”.

Din păcate, noţiunea de „consens ştiinţific” este o aberaţie care contravine principiilor elementare ale cercetării ştiinţifice, iar tocmai din acest motiv sunt reduse la tăcere vocile care pun sub semnul întrebării acest „consens”.

Cu câteva zile în urmă, revista Nature a publicat articolul „Overconfidence in climate overshoot”, în care o echipă de 30 de autori, coordonată de profesorul Carl-Friedrich Schleussner, de la International Institute for Applied Systems Analysis din Austria, avertizează că orice încălzire globală dincolo de pragul de 1,5°C, chiar şi temporară, va avea consecinţe ireversibile pentru viitorul omenirii.

„Eforturile globale de reducere a emisiilor continuă să fie insuficiente pentru a atinge obiectivul de temperatură al Acordului de la Paris”, se arată în rezumatul articolului, pentru ca apoi autorii să afirme că „obiectivul privind temperatura din Acordul de la Paris permite o anumită ambiguitate în interpretarea sa, dar stabileşte o încălzire globală de 1,5°C ca limită superioară pe termen lung pentru creşterea temperaturii globale”.

Conform Acordului de la Paris, obiectivul pe termen lung privind temperatura, care nu este obligatoriu din punct de vedere legal pentru ţările semnatare, îl reprezintă menţinerea creşterii temperaturii medii globale mult sub 2°C şi continuarea eforturilor pentru limitarea acesteia la 1,5°C peste nivelul din perioada preindustrială.

Deoarece chiar şi o depăşire temporară a obiectivului de creştere de 1,5°C are avea efecte extrem de grave, autorii propun adoptarea unor măsuri preventive privind construirea unor capacităţi de eliminare a dioxidului de carbon de câteva sute de gigatone.

Imediat după aceea, cercetării recunosc faptul că „realizarea unei capacităţi de eliminare a dioxidului de carbon la o asemenea scară este limitată de considerentele tehnice, economice şi de durabilitate”.

În aceste condiţii, „numai reducerile rapide ale emisiilor pe termen scurt sunt eficiente în reducerea riscurilor climatice”, este concluzia studiului publicat de revista Nature.

Dar dacă tot acest scenariu apocaliptic este construit pe baza măsurării eronate a temperaturilor, aşa cum se arată într-un articol publicat în „Science of Climate Change”?

Sub titlul „Systematic Error in Global Temperatures due to Weather Station Ageing”, autorul arată că există erori sistematice în măsurarea temperaturilor din perioada 1880 – 2020, care supraestimează încălzirea cu circa 42%.

Erorile sunt rezultatul degradării structurilor care adăpostesc staţiile de măsurare a temperaturilor. Dacă vopseaua albă îmbătrâneşte sau este murdărită atunci se va înregistra o creştere a absorbţiei radiaţiei solare, care va conduce la creşterea temperaturilor măsurate.

De ce trebuie ţinut seama de acest factor? Deoarece temperaturile colectate la nivelul staţiilor meteo nu sunt utilizate în forma lor brută, ci sunt trecute prin algoritmi de omogenizare, după cum precizează autorul, care subliniază că „mulţi algoritmi de omogenizare de ultimă generaţie adaugă în mod repetat această valoare mică de fiecare dată când o staţie meteorologică este renovată, reînnoită sau înlocuită, ceea ce duce la o eroare sistematică substanţială”.

Pe baza analizei unor date colectate şi administrate de Goddard Institute for Space Studies (GISS) şi National Oceanic and Atmospheric Administration (NOOA), autorul subliniază că o corectare a acestor diferenţe pozitive, în locul ignorării lor, ar arăta că avansul temperaturii medii globale din ultimii 140 de ani nu a fost de 1,43°C, conform estimărilor curente, ci de 0,83°C, adică o diferenţă substanţială de 42%.

Procesul de îmbătrânire a vopselei albe apare după 2 – 5 ani, iar diferenţa faţă de o staţie nouă poate fi de 0,46°C până la 0,49°C, după cum se arată în articol.

Autorul mai arată că metode alternative de analiză pot indica un avans al temperaturii medii globale de numai 0,41°C în ultimii 140 de ani.

În concluzia articolului se arată că „rezultatele sunt validate din punct de vedere calitativ cu ajutorul datelor de la sateliţi şi a metodelor alternative de analiză”.

Spre deosebire de nenumăratele articole care prezintă dovezi incontestabile ale încălzirii globale şi care sunt introduse rapid în „consensul ştiinţific”, în articolul despre erorile sistematice de măsurare a temperaturilor se recunoaşte că „este nevoie de cercetare suplimentară pentru determinarea efectului luminii solare directe, al vitezei vântului, al zonei climatice asupra diferitelor tipuri de staţii meteorologice care au fost utilizate în trecut”. De asemenea, „cercetarea ar trebui extinsă şi la staţiile meteorologice de pe mare”.

Aşa ar trebui să arate cercetarea ştiinţifică, dar promotorii „catastrofismului climatic” nu sunt interesaţi de aşa ceva.