Economie

Grecia, destinația favorită a românilor pentru vara lui 2023. ”În România, de când au băgat tichete de vacanţă preţurile sunt crescute artificial şi servicii, ioc”

22 Oct, 21:21 • Andrei Alina
Grecia a fost și în 2023 destinaţia turistică favorită a românilor. Fie că vorbim despre insule, fie de staţiunile de pe continent, agenţii de turism au declarat că în multe cazuri au vândut toate pachetele de vacanță înainte de începutul verii. 
Grecia, destinația favorită a românilor pentru vara lui 2023. ”În România, de când au băgat tichete de vacanţă preţurile sunt crescute artificial şi servicii, ioc”

Vânzările pachetelor de vacanţă pentru Grecia au debutat încă de la începutul anului 2023. Unele agenții vânduseră toate pachetele de vacanță încă din luna mai, chiar înainte de debutul sezonului estival.

„Dacă este să vorbim despre destinaţia anului 2023, atunci putem spune că aceasta a fost Grecia. Aici discutăm nu doar despre Grecia insulară, ci şi despre cea continentală. De menţionat ar fi că vânzările pentru Grecia au debutat într-un volum extrem de mare, iar la început de lună mai deja aveam stop sales pe foarte multe dintre unităţile de cazare. Vânzări în volum mare s-au realizat cu foarte multe luni înainte de începerea efectivă a sezonului, lucru care ne-a demonstrat reîntoarcerea early booking-ului”, a declarat Mădălina Balaiban, proprietarul Hello Holidays, citată de Agerpres.

„Grecia a mers foarte bine, dar Grecia e iubită de români. Şi au mers foarte bine toate destinaţiile pe Grecia, nu pot spune că a fost una care nu a mers. A fost un challenge vara aceasta să mai găseşti un loc undeva pe Grecia, oriunde, că a fost vorba de continent cu vacanţă mai ieftine, sau pe insule, unde sunt preţuri mai mari. Toată Grecia s-a vândut foarte bine. Eu în luna mai nu mai aveam niciun loc pentru luna septembrie, am vândut tot. Abia începuse sezonul şi aveam vândut 100%. Am suplimentat”, a declarat și Claudia Simion, director vânzări al agenţiei Mix Tour.

După Grecia, Turcia a fost a doua destinație preferată de români. ”În plus s-a mai vândut Antalya, care e clasică”, a afirmat Alina Deaconu, manager al agenţiei Dream Travel.

Pe lângă Grecia și Turcia, au fost și români care anul acesta au ales destinații exotice.

„Noi suntem touroperatori pe Bulgaria de ani de zile, dar anul acesta Bulgaria a căzut pentru că au avut preţuri foarte mari, Grecia la fel, am vândut foarte subţire. Am vândut în schimb destinaţiile exotice, Zanzibar, Mauritius, Seychelles, pachete personalizate, şi în principal am vândut Turcia şi Egipt”, a declarat Luminiţa Matei, manager general la Ecovoyage.

 

 

De ce au românii vacanțele în Grecia în detrimentul concediului în România: ”De când au băgat tichetele astea de vacanţă preţurile sunt crescute artificial şi servicii, ioc”

”În ţară vând foarte puţin pentru că nu am mai avut nici timp să îi promovez, dar, după părerea mea de când au băgat tichetele astea de vacanţă preţurile sunt crescute artificial şi servicii, ioc. Asta este părerea mea şi atunci eu nu vreau să îmi bat joc de turişti.

În afară de Litoralul pentru toţi, care raport calitate-preţ este ok, adică eu cred că ăla este preţul corect pentru perioada respectivă.

 

Nu văd de ce să plăteşti 2.000 de lei în plus la sfârşitul lui august pentru un pachet de cinci nopţi în Eforie Nord, când poţi să te duci la 1 septembrie, ghiolul e cald, marea caldă, şi faci acelaşi lucru. Cu fix aceleaşi condiţii”, mai spune Luminiţa Matei, manager general la Ecovoyage.

Citește și: Delta Dunării se confruntă cu o scădere uriașă a numărului de turiști, cauzată de conflictul din Ucraina. Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării cere compensații

Veniturile Greciei din turism au înregistrat un record în primele şapte luni din 2023, conform datelor oficiale, în timp ce există o cerere solidă pentru călătorii în perioada toamnei, inclusiv în noiembrie. Estimările grecilor sunt de aproximativ 35 milioane de vizitatori străini în 2023. Totodată se așteaptă ca veniturile din turism să depășească 20 de miliarde de euro, peste precedentul nivel record de 18,17 miliarde de euro atins în 2019.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier