- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

MADR învestește în zona montană. Află cine se încadreză pentru pachetul de sprijin

12 Oct, 13:43 • Cornel Ghimeșan
Au fost emise trei Hotărâri de Guvern care permit acordarea unui pachet de sprijin pentru mai multe investiții în zona montană. MADR își propune ca programul de investiții să se deruleze până la finalul anului 2022.
MADR învestește în zona montană. Află cine se încadreză pentru pachetul de sprijin

Ministerul Agriculturii și Rezvoltării Rurale

(MADR) a anunțat printr-un comunicat de presă faptul că au fost adoptate trei Hotărâri de Guvern, prin care se creează cadrul legal pentru acordarea de sprijin pentru mai multe tipuri de investiţii ce vizează zona montană Potrivit sursei citate, cele trei programe de investiţii se vor derula până la sfârşitul anului 2022, plăţile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023, iar autoritatea responsabilă cu gestionarea schemelor este Agenţia Naţională a Zonei Montane, aflată în subordinea MADR.

MADR oferă un pachet de sprijin pentru investiții în zona montană

Astfel, Programul de investiţii MADR pentru înfiinţarea stânelor montane va avea alocat pentru acest an un buget de 34,640 milioane de lei. Beneficiari ai programului de investiţii pot fi: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, grupuri de producători, cooperative agricole, persoane juridice, persoane juridice care desfăşoară activităţi în agricultură şi/sau industria alimentară.

Citește și: Fermierii își strigă nemulțumirile! „Am solicitat, am strigat, am cerut, nu știm ce se întâmplă, probabil că nu o să ne dea nimeni nimic”

În cadrul acestui program, beneficiarii eligibili trebuie să fie crescători de animale, să îşi desfăşoare activitatea în zona montană, să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a programului investiţiile prevăzute în Legea nr. 332/2018 cu modificările ulterioare, de aprobarea Programului de investiţii, şi să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014 -2020, inclusiv pe perioada de tranziţie la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleaşi cheltuieli eligibile.

Al doilea program de investiţii se referă la înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană. În acest sens, bugetul alocat schemei este de 92 de milioane de lei, iar beneficiarii pot fi: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, grupuri de producători, cooperative agricole, persoane juridice, persoane juridice care desfăşoară activităţi în agricultură şi/sau industrie alimentară, conform MADR.

Solicitanţii din acest program ar trebui să îndeplinească următoarele condiţii: să fie producători de lapte din zona montană, precum şi producători agricoli din zona montană, conform Legii nr. 296/2018 cu modificările ulterioare, de aprobare a Programului de investiţii; să îşi desfăşoare activitatea în zona montană; să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului, investiţii prevăzute în Legea de aprobare a Programului de investiţii; să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014 -2020, inclusiv pe perioada de tranziţie la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleaşi cheltuieli eligibile.

MADR învestește în zona montană. Află cine se încadreză pentru pachetul de sprijin
MADR învestește în zona montană. Află cine se încadreză pentru pachetul de sprijin

Un al treilea program de investiţii aprobat de MADR vizează acordarea de finanţare pentru înfiinţarea centrelor de colectare sau de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană. Cu un buget pentru anul 2022 de 93 milioane de lei, programul se adresează persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, grupurilor de producători, cooperativelor agricole, persoanelor juridice şi persoanelor juridice care desfăşoară activităţi în agricultură şi/sau industrie alimentară.

Beneficiarii eligibili în acest program trebuie să-şi desfăşoare activitatea în zona montană, să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului, investiţiile prevăzute în Legea de aprobare a Programului de investiţii, respectiv să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014-2020, inclusiv pe perioada de tranziţie la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleaşi cheltuieli eligibile, informează MADR.

Alte articole: Seceta a pârjolit peste 800.000 de hectare și a șters peste un miliard de euro din agricultură. Ce zic fermierii

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
BEC cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Drulă, Nicușor Dan și Voiculescu: Material „cu caracter electoral ilegal”
BEC cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Drulă, Nicușor Dan și Voiculescu: Material „cu ...
Aproape 1.000 de angajaţi concediaţi după ce încă o fabrică din România se închide. Noi investitori ar putea revitaliza zona
Aproape 1.000 de angajaţi concediaţi după ce încă o fabrică din România se închide. Noi investitori ...
Guvernul a majorat valoarea nominală a tichetelor de masă. De când vor încasa angajaţii români mai mulţi bani
Guvernul a majorat valoarea nominală a tichetelor de masă. De când vor încasa angajaţii români ...
Daniel Băluță promite transparență, dar după alegeri: „Voi prezenta toate documentele despre averea familiei mele”
Daniel Băluță promite transparență, dar după alegeri: „Voi prezenta toate documentele despre ...
Drone militare neidentificate au vizat avionul Volodimir Zelenski înainte de aterizare la Dublin
Drone militare neidentificate au vizat avionul Volodimir Zelenski înainte de aterizare la Dublin
Vaticanul menține interdicția pentru diaconatul feminin, dar studiile continuă
Vaticanul menține interdicția pentru diaconatul feminin, dar studiile continuă
Tanczos Barna cere prudență: Sistemul Garanție-Returnare trebuie mai întâi să se stabilizeze
Tanczos Barna cere prudență: Sistemul Garanție-Returnare trebuie mai întâi să se stabilizeze
Apele Române: Distribuția apei în Prahova va începe doar după confirmarea analizelor DSP
Apele Române: Distribuția apei în Prahova va începe doar după confirmarea analizelor DSP
Avocatul Poporului cere reguli clare pentru pensiile românilor care au muncit în străinătatepensii
Avocatul Poporului cere reguli clare pentru pensiile românilor care au muncit în străinătatepensii
New York Times dă în judecată Pentagonul după retragerea acreditărilor și noile reguli restrictive pentru presă
New York Times dă în judecată Pentagonul după retragerea acreditărilor și noile reguli restrictive ...
Federica Mogherini demisionează de la conducerea Colegiului Europei după deschiderea unei anchete EPPO pentru fraudă
Federica Mogherini demisionează de la conducerea Colegiului Europei după deschiderea unei anchete EPPO ...
ONG-urile boicotează consultările ICCJ. Dialog selectiv și cu pensiile speciale ascunse sub preș
ONG-urile boicotează consultările ICCJ. Dialog selectiv și cu pensiile speciale ascunse sub preș
Dominic Fritz acuză PSD că politizează criza de la Paltinu: „Instituțiile au fost conduse de pile și amante”
Dominic Fritz acuză PSD că politizează criza de la Paltinu: „Instituțiile au fost conduse de pile ...
Poșta Română vrea să renunțe la livrarea pensiilor. „E o povară, nu un business sustenabil”
Poșta Română vrea să renunțe la livrarea pensiilor. „E o povară, nu un business sustenabil”
Scandal în Senat pe tema crizei de apă. Ședință transformată în duel politic între PSD și USR
Scandal în Senat pe tema crizei de apă. Ședință transformată în duel politic între PSD și USR
Ucraina-Rusia: Vladimir Putin afirmă că unele propuneri din planul american de a pune capăt războiului din Ucraina sunt inacceptabile pentru Kremlin
Ucraina-Rusia: Vladimir Putin afirmă că unele propuneri din planul american de a pune capăt războiului ...
România va avea 100.000 de acceleratoare AI la Cernavodă și Doicești. Guvernul a aprobat ca Ministerul Energiei să devină coordonator principal al proiectului de 5 miliarde de euro
România va avea 100.000 de acceleratoare AI la Cernavodă și Doicești. Guvernul a aprobat ca Ministerul ...
Un livrator de mâncare a rămas fără loc de muncă după ce și-a tuns barba
Un livrator de mâncare a rămas fără loc de muncă după ce și-a tuns barba