Fabrica Ford din Craiova va produce curând primul autoturism electric.
”În România, la fabrica Ford, se va produce în curând primul autoturism electric. Este o veste extraordinară pentru mediu, este o veste extraordinară pentru calitatea aerului din România şi este o veste extraordinară, sunt convins, pentru economia românească în general. Asta nu înseamnă doar un aer mai curat, asta nu înseamnă că o să avem mai puţine noxe în atmosferă, dar asta înseamnă că banii pe care îi punem la dispoziţie, sumele cu care finanţăm programul Rabla Plus, vor rămâne în România. Este extrem de important ca aceşti bani să nu plece peste hotare, de multe ori, fie că finanţăm panouri fotovoltaice, fie că finanţăm autovehicule electrice, constatăm că de multe ori banii nu rămân nici în România şi nici măcar în Europa”, a declarat Mircea Fechet, într-o conferinţă de presă susţinută la fabrica Ford Otosan Craiova.
Ministrul Mediului a prezentat și o evoluție a pieței auto.
“În 2016, în România s-au achiziţionat doar 39 de maşini. Şi aceste cifre au tot crescut, în 2020 ajunsesem la peste 2.400, în 2021 am avut peste 10.000, în 2023 am avut peste 11.000. În toţi aceşti ani am finanţat peste 38.000 de autoturisme pur electrice. Sunt convins că unul dintre motivele principale pentru care românii au ales să achiziţioneze o maşină electrică a fost şi faptul că AFM-ul, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, acordă această bonificaţie”, a declarat ministrul Mediului.