Economie

Primă de Paşte de 3.000 de lei brut pentru mineri înainte de disponibilizări

04 Apr, 19:40 • Dobran Viorel
Chiar dacă situaţia economică nu este cea mai fericită, se va acorda şi în acest an primă de paşte. Minerii de la CE Oltenia au şi ăn 2023 o primă de Paşte consistentă, însă ea va fi urmată de disponibilizări.
Primă de Paşte de 3.000 de lei brut pentru mineri înainte de disponibilizări

Primă de Paşte 2023. Minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor beneficia în zilele următoare de primă de Paște.

Cuantumul acesteia va fi în jur de 1.800 de lei net, în funcție și de modul în care se va produce impozitarea. Prima de Paște pentru acest an a fost stabilită prin Act Adițional la Contractul Colectiv de Muncă. Negocierile au avut loc între sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia. Beneficiile obținute se acordă de la 1 aprilie.

Până la finalul anului la compania energetică vor mai fi acordate încă trei prime de ziua meseriei sau de sărbători religioase. Valoarea brută a fiecărei prime va fi de 3.000 de lei. Toate aceste tipuri de beneficii vor fi acordate sub formă de tichete cadou. De asemenea, la nivelul companiei energetice va fi acordată și o majorare salarială, tot cu data de 1 aprilie.

Vacanța de primăvară 2023. Când au liber elevii şi profesorii de Paşte

Încă nu este clar totuși care va fi politica de personal a CEO pentru anul 2023, deși se tot împart prime. Administrația societății are mai multe variante în ceea ce privește structura personalului. În funcție de cât de repede se va renunța la capacitățile de producție se vor adapta și politicile de personal de la CEO. Este vorba de prelungirea sau neprelungirea contractelor de muncă încheiate pe perioadă determinată.

Este vorba de peste 1.600 de contracte de muncă de acest tip. De asemenea, aplicarea Legii 197 din 2021 ar putea aduce alte aproape 3.000 de ieșiri din sistem, prin pensionare. Legea reduce vârsta de pensionare cu 13 ani, la Complexul Energetic Oltenia și la alte companii din sectorul energetic.

Primă de Paşte doar pentru angajaţii cu carte de muncă

În funcție și de producția de energie electrică propusă să fie realizată pentru acest an, CEO și-ar putea dimensiona schema de personal. Adică, la cei peste 2.900 de viitori pensionari să se adauge sau nu cei peste 1.600 de angajați încadrați pe perioadă determinată.

Bonusurile și primele vor fi acordate numai personalului care are un contract activ de muncă. Unii sindicaliști din CEO spun că nu vor fi bani pentru tot ce s-a negociat, mai ales în contextul în care compania vinde din ce în ce mai puțină energie. Așadar, există premise va până la finalul anului CEO să nu mai numere 11.000 de angajați.

Primă de Paște 2023 pentru angajații din România. Suma maximă pentru care nu se plătește impozit

Primă de Paşte Angajații români așteaptă și în acest an prime de Paște.

Mai puţin de jumătate dintre angajaţii Români (45%) speră să primească o primă de Paște, cu 10% mai puţini decât anul trecut, iar dintre aceştia cei mai mulţi (58%) se aşteaptă să primească din partea angajatorilor sume cuprinse între 100 şi 200 de lei.

„Sărbătorile de Paşte pun presiuni financiare pe bugetul angajaţilor români, care declară că prima de sărbători de la angajator ar fi un real ajutor (47%) sau cu adevărat esenţială (29%) pentru cumpărăturile pascale. Cu toate acestea, doar 45% dintre angajaţi speră să primească ceva în plus cu ocazia Paştelui, cu 10% mai puţini decât anul trecut. Dintre aceştia, cei mai mulţi (58%) se aşteaptă să fie răsplătiţi de angajator cu o sumă cuprinsă între 100 şi 200 de lei, deşi nevoile reale a peste 77% dintre respondenţi ar depăşi valoarea de 500 de lei. Alţi 26% estimează că vor primi între 200 şi 400 de lei, iar 16% speră la o primă mai mare de 400 de lei”, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online.

Primă de Paşte 2023. Suma maximă pentru care nu plătește impozit

Începând din acest an, angajatorii pot oferi beneficii extrasalariale cu ocazia Paştelui în valoare de cel mult 300 de lei, fără ca suma să fie impozitată. Și în acest an prima în bani este beneficiul cu ocazia Paştelui preferat de angajaţi, această opțiune fiind aleasă de jumătate dintre respondenţii sondajului.

Speranța românilor de Paște stă în primele de la angajator! Suma maximă pentru care nu se plătește impozit. „Prima în bani este beneficiul preferat”

Alţi 21% ar prefera tichete valorice sau vouchere, în timp ce 15% preferă clasicul coş cu produse specifice de sezon. 13% dintre respondenți s-ar bucura să primească zile libere suplimentare cu ocazia sărbătorii de Paște şi doar 3% ar alege o petrecere tematică organizată de angajator.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski