Economie

Producţie record de mere, dar la calitate slabă. Preţurile, mai mari cu 20%

17 Sep, 19:02 • Dobran Viorel
Merele s-au copt mai repede, sunt dulci, dar ajung în gemuri şi în sucuri pentru că sunt „inestetice“. Legat de prețuri, piața locală se racordează la trendul european, mai ales că România cumpără mere și din afara țării, în special din Polonia.
Producţie record de mere, dar la calitate slabă. Preţurile, mai mari cu 20%

România este printre liderii Europeni la producţia de mere, dar în acest an recolta este de calitate mai slabă, astfel că vor trebui valorificate şi altfel decât sub formă brută în pieţe şi supermarketuri.

Căldura excesivă, cu maxime de peste 40°C, a copt merele mai devreme, dar le-a adus şi imperfecţiuni, astfel că multe dintre ele vor ajunge în fabrici, unde vor fi procesate, pentru că consumatorii cumpără cu ochii şi îşi doresc fructe proaspete uniforme.

Mere copate suficient, dulci, dar ajung în gemuri şi în sucuri pentru că sunt „inestetice“

Căldura excesivă, cu maxime de peste 40°C, a copt fructele mai devreme, dar le-a adus şi imperfecţiuni, astfel că multe dintre ele vor ajunge în fabrici, unde vor fi procesate, pentru că consumatorii cumpără cu ochii şi îşi doresc fructe proaspete uniforme.

Producţie mare de mere

Sunt foarte mulţi oameni care caută fructele cele mai frumoase, merele perfecte. Oamenii îşi doresc un măr roşu pe toate părţile, dar trebuie să fie conştienţi de faptul că mărul atunci când creşte poate rămâne verde pe anumite părţi, pentru că frunzele pomului nu lasă lumina să treacă şi să-l înroşească.

De asemenea, merele care au un punctuleţ sau nu sunt uniforme, s-ar putea să fie chiar mai dulci şi mai gustoase decât merele perfecte. (…) Nu fugiţi de ele, căci, cel puţin anul acesta, o să vedem o varietate mai mare de culori şi de modele faţă de ceea ce am văzut în anii anteriori“, a spus Corina Oprea, cofondatoare a Crăiţei Merelor, în cadrul emisiunii ZF Agropower.

Schimbările climatice afectează meniul europenilor. Vom avea cu 10% mai puţine mere, iar producţia de ulei de măsline scade cu 50%

La rândul său, Lucian Florea, preşedintele Asociaţiei Fruleg, care pune pe piaţă mere de Iţeşti din judeţul Bacău, a spus că multe mere vor merge spre procesare, din cauză că sunt mai slabe calitativ.

Prețul merelor a ajuns la 20% peste media ultimilor cinci ani.

Cu o recoltă de 406.000 de tone, România a generat anul trecut 4% din producția europeană, fiind printre cele șase state cu rezultate mai bune în 2023 față de 2022, arată ultimele date ale Comisiei Europene.

Evoluţie preţ mere

Plusul în cazul României a fost de numai 0,4%, dar a mai compensat din pierderile UE Ungaria (plus 96%), Spania (30%) sau Croația (14,5%). Per total, cultivatorii europeni au recoltat anul trecut 11,4 milioane de tone de mere, cu 3,3% mai puțin decât anul trecut, pe fondul unor diminuări de până la 50%, în cazul Letoniei, spre exemplu.

Cât despre producția din acest an, președintele OIPA Legume Fructe, Vlad Gheorghe, a declarat pentru Economica că, pentru fructe, 2024 este un an bun.

Legat de prețuri, piața locală se racordează la trendul european, mai ales că România cumpără fructe și din afara țării. Or, trendul la nivel UE este crescător. În iunie 2024, prețurile medii la nivel de UE sunt cu 3,6% mai mari decât în mai, cu 11,7% peste iunie 2023 și cu 23,9% peste media ultimilor cinci ani, anunţă economica.net.

Aceasta, atât din cauza producției mai reduse, cât și urmare a stocurilor mai mici.

Conform datelor Asociației Mondiale a Producătorilor de Mere și Pere, la 1 ianuarie 2024, stocurile europene de mere se ridicau la 3,8 milioane de tone, cu 4,6% mai puțin decât în 2023.

România este în flăcări! Canicula distruge agricultura și fermierii: „Este cea mai gravă criză de până acum“

Drept urmare și prețurile medii la poarta stațiilor de ambalare au fost mai ridicate decât în 2022/2023 încă de la debutul anului comercial pentru mere (august 2023/iulie 2024). Mai exact, în august 2023, prețul mediu al merelor în UE (care ia în calcul situația din Polonia, Germania, Franța și Italia, adică cei mai mari producători europeni), ajungea la 91 de euro suta de kilograme, cu 19 euro suta de kilograme mai mult decât în perioada similară a anului anterior, în timp ce în iunie prețul mediu a ajuns la 96 de euro suta de kilograme, cu 11% peste prețul mediu din anul anterior și cu 23,9% peste media ultimilor cinci ani.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier