Economie

Se scumpesc consolele Xbox și jocurile video. Care este motivul

02 May, 09:06 • Stefan Simion
Consolele Xbox și unele jocuri video vor costa mai mult, ca urmare a unei decizii luate de compania americană Microsoft.
Se scumpesc consolele Xbox și jocurile video. Care este motivul

Compania Microsoft a anunțat, joi, că va mări preţurile, la nivel mondial, recomandate pentru consolele de jocuri Xbox şi pentru unele controllere, relatează CNBC, potrivit news.ro.

Microsoft și-a argumentat decizia de majorare a prețurilor prin ”condiţiile de piaţă”.

”Înţelegem că aceste modificări sunt dificile şi au fost luate cu atenţie, ţinând cont de condiţiile actuale ale pieţei şi de costurile în creştere ale dezvoltării”, au precizat cei de la Microsoft.

Decizia companiei americane va influenţa şi prețurile unor jocuri produse de Microsoft, însă nu le vor afecta pe cele ale titlurilor deja lansate.

Potrivit Microsoft, preţurile recomandate pentru unele jocuri noi vor ajunge la 79,99 dolari, o continuare a trendului început în 2023, când titlurile majore s-au scumpit de la 60 la 70 de dolari.

Consola Xbox Series S cu 512 GB spaţiu de stocare costă acum în SUA 379,99 dolari, faţă de 299,99 dolari anterior. Prețul modelului de vârf Xbox Series X va urca la 599,99 dolari, de la 499,99 dolari. Ambele console au fost lansate în 2020.

Preţul controllerului wireless Xbox, ediţie specială, a fost majorat de la 69,99 la 79,99 dolari.

Citește și O importantă companie germană redeschide o fabrică dezafectată din România. Mare parte dintre oamenii dați afară vor fi reangajați

Majorarea preţurilor vine în contextul costurilor tot mai mari de dezvoltare a jocurilor video – problemă accentuată pentru Microsoft după achiziţia Activision Blizzard în 2023, pentru astronomica sumă de 75,4 miliarde de dolari.

De pildă, jocul Call of Duty: Black Ops Cold War din 2020 a costat peste 700 de milioane de dolari pentru a fi produs.

Cu toate acestea, Microsoft a raportat miercuri o creştere a vânzărilor pentru Call of Duty şi Minecraft, în al treilea trimestru fiscal.

Microsoft nu este singurul nume mare din industria jocurilor video care majorează prețurile. În aprilie, Nintendo a anunțat, pentru consola Switch 2, preţul de 449,99 dolari, faţă de 300 dolari pentru modelul original, şi a scumpit şi jocurile.

Sony a crescut preţurile pentru PlayStation 5 fără unitate optică în Europa şi alte trei ţări, începând cu 14 aprilie, invocând inflaţia şi cursul valutar. De asemenea, prețul abonamentului PlayStation Plus a fost mărit în unele regiuni.

Citește și Creștere surprinzătoare pe bursele europene. Stoxx 600 înregistrează a 7-a zi de câștig, în ciuda instabilității globale și a tarifelor comerciale

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski