Finante-Banci

Actionarul bulgar al EuroIns vrea sa faca noi achizitii pe piata romaneasca

06 Nov, 00:05 • adrian.mihaltianu
Grupul bulgar Eurohold, actionarul majoritar al EuroIns Romania, este in negocieri pentru cumpararea unui dealer auto "mare", care s-ar putea incheia la sfarsitul acestui an sau la inceputul lui 2009, a declarat Assen Christov (foto), presedintele consiliului de administratie al Eurohold Bulgaria.
Actionarul bulgar al EuroIns vrea sa faca noi achizitii pe piata romaneasca

Intrebat la cat se ridica valoarea acestei tranzactii, Assen Christov a spus ca ar putea fi intre 15 si 25 milioane euro, adaugand ca mai este o companie care negociaza cu dealer-ul respectiv.

Totodata, oficialul Eurohold a declarat ca vrea sa cumpere 2-3 companii medii de leasing din Romania, pentru care ar plati cate 5-6 milioane euro pentru fiecare.

„Criza economica nu va afecta foarte mult Romania si consider ca in acest moment exista multe oportunitati pe piata”, a spus Christov.

Acesta a mentionat ca grupul are fonduri pentru investitii, iar in conditiile de criza, poate face achizitii mult mai ieftine.

Assen Christov considera ca, in aproximativ un an, datorita crizei economice, somajul va creste, iar activitatea companiilor va incetini.

„Companiile bine organizate, care au fonduri, pot profita de aceasta situatie (criza economica mondiala – n.r.), cumparand societati mai mici”, este de parere reprezentantul Eurohold.

„Grupul Eurohold va depasi la sfarsitul anului 2008 o cifra de afaceri de 300 milioane euro si urmeaza sa inceapa activitatea in Turcia, Bosnia-Hertegovina si Grecia”, a mai spus Assen Christov, care a adaugat ca intentioneaza sa intre si pe piata din Rusia.

Eurohold Bulgaria este un holding, avand in portofoliu societati care desfasoara o gama diversificata de activitati, printre care servicii financiare, vanzari de automobile, proprietati imobiliare si productie. In Romania, detine Eurolease Auto IFN si EuroIns Romania Asigurare-Reasigurare.

In vara lui 2007, Eurohold a investit 12,5 milioane euro pentru preluarea a peste 75% din actiunile Asitrans Asigurari, incluzand achizitia de titluri, cresterea de capital, precum si pachetul majoritar al Asitrans Leasing.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică