Afacerile Gral Medical au crescut cu 75,5% in T1, la 7,9 mil. lei

27 May, 14:08 • Redactia DailyBusiness
Gral Medical a obtinut, in primul trimestru al acestui an, o cifra de afaceri de 7,9 milioane lei (2,14 mil. euro), in crestere cu 75,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, au declarat marti reprezentantii companiei.
Afacerile Gral Medical au crescut cu 75,5% in T1, la 7,9 mil. lei

„Acest nivel de crestere, ce ne situeaza peste media de pe piata serviciilor medicale, a fost sustinut de cresterea ponderii clientilor corporatisti, pe de-o parte, iar pe de alta parte de activitatea noilor centre deschise spre sfarsitul anului 2007”, a declarat Robert Serban, managing partener Gral Medical.

Pentru anul acesta, oficialii Gral Medical estimeaza afaceri de 34,3 milioane lei (circa 9,3 mil. euro), in crestere cu aproximativ 40% fata de nivelul de anul trecut.

Avand in vedere ca in primul trimestru cresterea a fost peste asteptari, reprezentantii companiei considera ca cifra de afaceri estimata pentru acest an ar putea fi mai mare decat preconizeaza ei.

Centrele de diagnostic si tratament Gral Medical au avut in 2007, la nivel national, aproape 800.000 de pacienti, iar pentru acest an estimeaza un numar de peste 1 milion de pacienti. Printre acestia, 25.000 sunt preconizate a fi abonamente.

Gral Medical intentioneaza sa deschida pana la finele anului 2009 primul spital privat al companiei, in Bucuresti, dupa o investitie de 4-5 milioane euro.

Compania detine in prezent un numar de 10 clinici, 6 laboratoare si intentioneaza sa deschida, in urmatorii doi ani, alte clinici si laboratoare in Cluj, Timisoara si Iasi.

Gral Medical reprezinta o afacere de familie, fiind detinuta de sotii Georgeta si Robert Serban.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova