Finante-Banci

Alico vrea sa devina liderul pietei de asigurari de viata in cinci ani

04 Jul, 16:57 • adrian.mihaltianu
Alico Asigurari Romania (fosta AIG Life), parte a grupului american Metlife,  si-a propus sa devina liderul pietei de asigurari de viata, in functie de valoarea primelor brute subscrise, in urmatorii cinci ani, a declarat luni Theodor Alexandrescu (foto), directorul general al companiei.
Alico vrea sa devina liderul pietei de asigurari de viata in cinci ani

Acest lucru se va realiza prin dezvoltarea canalului propriu de asigurari si exista o strategie de dezvoltare a parteneriatelor cu bancile – nu inseamna numai noi banci, dar si dezvoltarea proiectelor pe care le facem cu institutiile financiare.

De asemenea, strategia include si diversificarea paletei de produse – produsele de accident vor fi urmate de produse de sanatate si de tip „employee benefits” (asigurari achizitionate de angajatori pentru angajati), domeniu cu un potential urias, conform oficialului Alico.

Compania are parteneriate cu banci precum Raiffeisen Bank, Citibank, Piraeus Bank, RBS si cu alte institutii financiare cum sunt  TBI si Renault Credit International (RCI).

„Lider poti sa fi din trei mai aspecte: din puncte de vedere financiar – in functie de valoarea primelor brute subscrise, al vanzarilor noi si al profitabilitatii”, a precizat Theodor Alexandrescu.

Acesta a mentionat ca Alico se afla pe locul trei in functie de valoarea primelor brute subscrise, urmand sa ajunga pe primul loc pe o perioada de pana la 5 ani. De asemenea, compania se afla in prezent pe primul loc in functie de profitabilitate si in primii doi jucatori din piata in functie de vanzarile noi.

In 2010, profitul brut al companiei a depasit 81 milioane de lei. De asemenea, profitul net s-a mentinut la 69 milioane de lei. In acelasi timp, veniturile din prime brute subscrise au urcat cu 7,07%, pana la 205 milioane de lei.

Conform rezultatelor financiare din 2010, Alico Asigurari detine o cota de piata de 12,31% pe piata locala de asigurari de viata.

In prezent, ING Asigurari de Viata se afla pe primul loc in piata, cu afaceri de 543,4 milioane de lei in 2010.

[b]Alico, interesata de achizitii[/b]

„Aceasta strategie de a ajunge lider se va face prin dezvoltare organica, dar nu numai. Suntem atenti si la potentiale achizitii”, a mai spus Theodor Alexandrescu.

In cazul unei achizitii, compania se uita in primul rand la valoarea si capacitatea distributiei pe care compania de achizitionat o are. Al doilea lucru este portofoliul de clienti si cat de stabil este, dar si ce obligatii si-a asumai societatea fata de clienti. Un alt lucru care este important este managementul companiei.

[b]Compania vrea sa atraga zeci de mii de clienti pe asigurarile de accident Instant Cover[/b]

Alico Asigurari a lansat luni o polita ce include riscurile de deces din accident si invaliditate permanenta totala si partiala din accident la care este expusa in special populatia activa – Instant Cover – la un pret incepand de la 0,8 lei pe zi.

Astfel, compania vrea sa atraga cateva zeci de clienti care sa achizitioneze aceasta polita pana la finele anului viitor, a precizat Theodor Alexandrescu. El a spus ca pe segmentul de asigurari de accident, societatea mai are alti circa 80.000 de clienti.

Rezultatele obtinute de companie in 2010 au aratat o crestere de 21% a valorii primelor brute subscrise din asigurarile de accidente si imbolnavire, precum si din asigurarile de sanatate, pana la 28,3 milioane de lei.

Produsul este oferit in 3 pachete de asigurare – Silver, Gold si Platinum – diferentiate in functie de necesitatile de acoperire ale clientilor si disponibilitatile financiare ale acestora. Pretul lunar al politei porneste de la 24 de lei, pana la 53 de lei pe persoane.

Instant Cover este un produs individual, iar in plus, are optiunea de a oferi protectie in cadrul aceleiasi polite si pentru ceilalti membri ai familiei (sot/sotie, maxim 4 copii). Daca ulterior familia se extinde cu unul sau mai multi membri, clientul poate extinde protectia si asupra viitorilor copii in acelasi pret initial, fara costuri suplimentare.

Daca o famile are mai mult de un copil, polita se plateste doar pentru primul, ceilalti trei beneficiind de gratuitate.

Aceasta polita face parte din strategia Alico de a lansat produse accesibile romanilor cu venituri mai mici. Astfel, vor fi lansate o serie de produse de accidente si de sanatate.

Suma asigurata este de pana la 200.000 de lei, nefiind necesara evaluarea medicala cand se incheie polita.

„Polita e valabila oriunde in lume”, a subliniat Alexandrescu. Varsta de intrare in asigurare este 18 ani, iar polita poate fi reinnoita anual pana cand clientul implineste 65 de ani.

Polita include orice tip de accident – rutier, de munca, casnic etc, insa fara a include accidentele pentru sportivi de performanta, care intra in alta categorie de asigurari, a precizat Theodor Alexandrescu. El a adaugat ca, spre exemplu, daca un client are un accident la schi, acesta va fi despagubit, daca nu este sport de performanta.

Asigurarile sunt vandute prin agentii proprii, brokeri, banci si, in curand, si pe internet.

[b]Cat castiga un agent[/b]

„Comisionul variaza in functie de tipul de produs si de durata produsului. Pentru un produs de economisire pe 20 de ani, care se vinde intr-o anumita proportie, undeva la 70-100 de vanzari pe an pe agent, care se reinnoiesc anual, un agent ajunge sa castige undeva la 72% din prima pe primul an”, a  spus oficialul Alico.

„Acesta este cazul agentilor care isi duc portofoliul mai departe”, a adaugat el.

Iar pentru o polita de 10 ani, comisionul este practic la jumatate, deoarece comisionul in asigurarile de viata se plateste proportional pe an, a mai spus Theodor Alexandrescu.

Compania are in prezent 500 de agenti, iar pana la finele anului vrea sa mai angajeze 200.

Alico Asigurari are in prezent circa 750.000 de clienti, iar impreuna cu compania de pensii private, are peste 1 milion de clienti.

La 1 noiembrie 2010, MetLife, Inc. a achizitionat Alico (American Life
Insurance Company), iar ca urmare a acestui acord, Alico Asigurari si
Alico Pensii sunt acum companii afiliate MetLife, Inc. MetLife ofera servicii pentru 90 de milioane de clienti in peste 60 de tari.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și acuză marje de profit excesive
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și ...
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri comerciale
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri ...
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor UE
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor ...
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor de cereale
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor ...
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut cu 29%
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut ...
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea și integritatea
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea ...
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare