- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Analisti: „Pacientul” Romania a fost stabilizat, dar va deschide ochii abia peste 6 luni

09 Mar, 16:03 • razvan.codorean
Datele pozitive prezentate de Institutul National de Statistica (INS) in ultimele zile vin sa confirme o imbunatatire a situatiei economice, insa, potrivit analistilor economici, citati de DailyBusiness.ro, acestea nu arata decat ca "pacientul a fost stabilizat, insa mai are cel putin 6 luni pana sa deschida ochii".
Analisti: Pacientul Romania a fost stabilizat, dar va deschide ochii abia peste 6 luni

Sa nu ne imbatam cu apa rece. Romania se afla in continuare in recesiune. In cazul in care carburantii continua sa se scumpeasca, situatia va deveni si mai proasta, afirma expertii in economie.

„Cifrele pozitive prezentate de Institutul National de Statistica, care releva o crestere a productiei industriale, afacerilor din industrie si comert si lucrarilor de constructii, sunt de natura sa determine optimism, insa nu reprezinta decat o fateta statistica a situatiei economice „, afirma analistul Cristian Dinulescu.

Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, afirma ca, pentru a putea vorbi de revenire economica, avem nevoie de o crestere sustenabila, nu de una ce poate fi inclusa in marja de eroare (0,1% in T4 2010 fata de T3 2010).

„Chiar si in perspectiva pozitiva ca, in primul trimestru din 2011, vom inregistra un avans economic, asta nu va insemna decat ca vom depasi recesiunea. Va mai dura cel putin 6 luni, daca nu mai mult pana sa vedem semnale concrete „, a mai spus Dumitru.

Analistii il parafrazeaza pe Jeffrey Franks, seful misiunii FMI, care afirma, recent, ca „Romania este ca un pacient supus unei operatii care a reusit, starea lui ramane insa in continuare critica”.

Astfel, analistul Ilie Serbanescu declara ca „Romania respira, insa mai e mult pana sa iasa din coma. Pacientul a fost stabilizat, insa mai are cel putin 6 luni pana sa deschida ochii„.

Dincolo de opiniile analistilor, oameni de afaceri sunt si mai pesimisti. Ei spun ca Romania va depasi criza in 2011 doar in statistici, pentru ca in realitate, nimic din ce se intampla nu indica un reviriment. 2011 va fi un an dificil. Abia din 2012 am putea asista la un dezghet real in economie.

„Uitati-va in propriul buzunar, in conturile firmei dvs. Arata mai bine decat acum un an? Ma indoiesc”, spune Ioan Niculae, patronul de la Interagro, intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro.

„E o chestie contabila, au adunat minus cu minus si le-a dat plus (0,1% crestere economica in T4 fata de T3 2010 – n.r.). Economia, din pacate o spun, merge din ce in ce mai greu, pentru ca, pe langa problemele care le aveam deja, a aparut si impactul scumpirii petrolului. Daca o tinem tot asa, ne vom adanci in criza, nici pe departe sa iesim din ea „, afirma miliardarul.

Niculae nu crede ca avem sanse sa iesim anul acesta din criza. Poate la anul, insa nimic nu este sigur. In weekend, la Pro TV, Ion Tiriac afirma, la randul sau, ca nu crede in prognozele optimiste ale premierului Boc.

„2011 o sa fie pe undeva la fel ca 2010, dar in 2012 incepem sa plutim. Singura veste buna este ca noi avem atat spatiu de recuperat, incat in momentul in care Europa isi revine oarecum, tarile emergente cum suntem noi, dar in special noi, o sa avem mult mai mult de mancat din bucata de cascaval decat ceilalti”, a spus omul de afaceri, la Pro TV.

FMI, Guvernul si BNR vad un avans economic de 1,5% in 2011 si de 4-5% in 2012.

Ce spun statisticile

Potrivit datelor prezentate in aceste zile de INS, productia industriala, afacerile din industrie, comert si servicii si lucrarile de constructii au crescut in ianuarie fata de perioada similara din anul trecut cu 7 pana la 10%.

In ceea ce priveste productia industriala, cel mai puternic avans a fost marcat de industria prelucratoare, unde productia a crescut cu 12,9%.

Sectorul productiei si furnizarii de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat a marcat un avans de 3,4%, in timp ce industria extractiva a raportat o productie similara cu cea din ianuarie anul trecut.

Pe marile grupe industriale, cel mai mult a crescut productia in industria bunurilor intermediare, cu 15,3%. La polul opus s-a aflat industria energetica, unde productia a marcat un declin de 1,3%.

Pe de alta parte, in ianuarie, fata de luna precedenta, productia industriala a crescut cu 1%.

Industria prelucratoare, cea extractiva si productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat au inregistrat cresteri intre 0,7 si 1,3%.

Datele INS mai arata ca afacerile din industrie au crescut in ianuarie cu 25,5% fata de perioada similara din anul trecut, iar cele din comert si servicii cu 7,7 %, respectiv 7,6%. Avansul a venit pe fondul cresterii comenzilor cu 41,1%.

Cel mai puternic avans l-a marcat in ianuarie industria prelucratoare, unde afacerile au crescut cu 27,4%. La polul opus s-a aflat industria extractiva, unde afacerile au scazut cu 3,2%.

In sectorul de retail, cel mai puternic avans fata de perioada similara din anul trecut l-a marcat cifra de afaceri din comertul cu autovehicule, de 16,5%.

La polul opus s-au aflat afacerile din sectorul service-urilor auto, care au scazut cu 0.7%.

Raportat la luna precedenta, volumul cifrei de afaceri din comert a crescut cu 0,6%, in timp ce serviciile au marcart un avans de 0,5%.

Si lucrarile de constructii s-au aflat in ianuarie pe plus. Potrivit datelor de la INS, fata de ianuarie 2010, volumul lucrarilor a crescut cu 10,2%. Cel mai puternic avans a fost marcat de lucrarile de reparatii capitale, de 6,5%.

Lucrarile de constructii noi si cele de intretinere si reparatii curente au inregistrat insa scaderi de 18,1 respectiv 3,3 procente.

Raportat la luna decembrie 2010, volumul lucrarilor de constructii inregistrat in prima luna a anului a fost mai mic cu 6,3%.

Cel mai puternic declin l-au marcat lucrarile la cladirile nerezidentiale, de 21,2 procente. La polul opus s-a aflat sectorul cladirilor rezidentiale, care a marcat un avans de 16,7%.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Winbet, firma de jocuri de noroc din spatele scandalului “Ciucu”
Winbet, firma de jocuri de noroc din spatele scandalului “Ciucu”
Ilie Bolojan intră în cursa pentru șefia PNL: „Avem nevoie de un partid puternic, credibil și respectat”
Ilie Bolojan intră în cursa pentru șefia PNL: „Avem nevoie de un partid puternic, credibil și respectat”
Traian Băsescu: România traversează cea mai gravă criză politică de după Revoluție. Grindeanu și Bolojan, responsabili pentru blocaj
Traian Băsescu: România traversează cea mai gravă criză politică de după Revoluție. Grindeanu ...
Denise Rifai, la sediul DNA în dosarul care îl vizează pe Ciprian Ciucu. Jurnalista neagă orice implicare în anchetă
Denise Rifai, la sediul DNA în dosarul care îl vizează pe Ciprian Ciucu. Jurnalista neagă orice implicare ...
PNL merge înainte cu Congresul Extraordinar. Tabăra Bolojan își impune planul în ciuda opoziției susținătorilor lui Veștea
PNL merge înainte cu Congresul Extraordinar. Tabăra Bolojan își impune planul în ciuda opoziției ...
Nicușor Dan mizează pe partidele pro-occidentale pentru susținerea Guvernului Veștea: „Păstrarea direcției europene este linia roșie”
Nicușor Dan mizează pe partidele pro-occidentale pentru susținerea Guvernului Veștea: „Păstrarea ...
PSD pune condiții pentru susținerea viitorului guvern
PSD pune condiții pentru susținerea viitorului guvern
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a ajuns la o absorbție de 84% din fondurile PNRR și țintește peste 95% până la finalizarea proiectelor
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a ajuns la o absorbție de 84% din fondurile PNRR și țintește ...
Meloni și Sánchez, în conflict din cauza măsurilor stricte ale UE privind migrația
Meloni și Sánchez, în conflict din cauza măsurilor stricte ale UE privind migrația
Dosarul Georgescu–Potra se reia la ÎCCJ. Judecătorii vor decide dacă procesul privind presupusa tentativă de destabilizare a statului poate începe
Dosarul Georgescu–Potra se reia la ÎCCJ. Judecătorii vor decide dacă procesul privind presupusa ...
Ministerul Finanțelor a atras încă 15 mil. lei prin sesiunea suplimentară pentru obligațiunile scadente în 2040
Ministerul Finanțelor a atras încă 15 mil. lei prin sesiunea suplimentară pentru obligațiunile scadente ...
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, ...
Nicușor Dan și Erdogan se vor reuni la Istanbul, unde România ia în primire o nouă corvetă militară, construită în Turcia
Nicușor Dan și Erdogan se vor reuni la Istanbul, unde România ia în primire o nouă corvetă militară, ...
PSD cere demisia și suspendarea lui Dominic Fritz din USR după decizia definitivă a ÎCCJ privind conflictul de interese
PSD cere demisia și suspendarea lui Dominic Fritz din USR după decizia definitivă a ÎCCJ privind ...
Holcim finalizează preluarea Xella pentru 1,85 mld. euro
Holcim finalizează preluarea Xella pentru 1,85 mld. euro
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru pace
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru ...
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”