Apocalipsa „made in Japonia”: O catastrofa mai mare decat la Cernobil? (FOTO& VIDEO)

16 Mar, 18:09 • razvan.codorean
Comunitatea internationala descrie in tonuri tot mai alarmiste situatia de la centrala nucleara din Fukushima. Dupa ce Gunther Oettinger, comisarul european pentru Energie, a afirmat ca autoritatile locale au pierdut controlul situatiei, calificand accidentul drept o adevarata "apocalipsa", miercuri, oficialii francezi au declarat ca, in cel mai grav scenariu, catastrofa ar putea avea un impact mai mare decat tragedia de la Cernobil.
Apocalipsa made in Japonia: O catastrofa mai mare decat la Cernobil? (FOTO& VIDEO)

„In cel mai grav dintre scenarii, este vorba evident de un impact superior accidentului de la Cernobil (din 1986, din Ucraina – n.r.)”, a declarat Francois Baroin, purtatorul de cuvant al Guvernului francez.

Intrebat in legatura cu recente declaratii ale ministrului mediului Nathalie Kosciusko-Morizet, care a afirmat tot miercuri ca ‘scenariul cel mai grav este posibil si chiar probabil’, Baroin a afirmat ca oficialul francez a ‘evocat de fapt situatia, evolutiile inregistrate de vineri, dificultatile cu care se confrunta autoritatile japoneze pentru a asigura o racire rapida a diferitelor reactoare’ ale centralei de la Fukushima.
[gallery:285]

Comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a calificat marti accidentul nuclear din Japonia drept „apocalipsa”, apreciind ca autoritatile locale au pierdut practic controlul situatiei in centrala de la Fukushima.

„Vorbim de apocalipsa si cred ca acest cuvant este foarte bine ales”, a afirmat acesta, in fata unei comisii a Parlamentului european din Bruxelles.

Temerile comunitatii internationale vin in contextul in care, dupa violentul seism si tsunami de vineri, accidentele se tin lant in diferitele reactoare din centrala japoneza de la Fukushima.

Autoritatile nipone au dispus evacuarea populatiei pe o raza de 20 de kilometri si incearca acum sa raceasca reactoarele cu ajutorul elicopterelor. Si asta pentru ca, la nivelul solului, nivelul de radioactivitate a crescut foarte mult.

Potrivit expertilor, daca unul sau mai multe dintre reactoare vor exploda, un nor radioactiv ar putea afecta intreaga lume, la fel ca in 1986, dupa explozia de la Cernobil. Radiatiile nucleare pot dezvolta, printre altele, diverse forme de cancer si malformatii congenitale.

Remember Cernobil: Tragedia din 1986

Pe data de 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobil a explodat provocand un incendiu care a durat 10 zile, in timpul caruia in atmosfera au fost eliberate cantitati imense de substante radioactive.

Accidentul a avut loc in timpul unui test de siguranta la sistemul de racire, care a scapat de sub control, situatie care a culminat cu o explozie violenta.
[dbvideo=600]

Autoritatile au incercat sa stinga incendiul intr-o prima faza cu apa, iar apoi au folosit peste 30 de elicoptere care au aruncat deasupra reactorului 2 400 tone de plumb si 1 800 tone de nisip, incercand sa inabuse, astfel, flacarile si sa absoarba radiatiile.

In cele din urma, reactorul a fost racit cu azot. 800 000 de oameni au fost implicati in operatiunile de la Cernobil, pana in anul 1989.

Potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 50.000 de oameni au murit din cauza radiatiilor in Ucraina, Belarus si Rusia. Greenpeace a estimat, intr-un raport, ca numarul real al victimelor a fost de 100.000, cei mai multi din cauza cancerului. Potrivit raportului organizatiei ecologiste, mai multi experti au concluzionat ca aproximativ 2 miliarde de oameni au fost afectati de radiatii.

In Ucraina, circa 2,5 milioane de oameni, dintre care aproximativ 400.000 de copii, sufera de diferite probleme de sanatate legate de aceasta catastrofa.

ONU a estimat costurile catastrofei la cateva sute de miliarde de dolari.

Pericolul nuclear revine in actualitate

Accidentul nuclear de la Fukushima a readus in atentia comunitatii internationale controversa privind pericolul nuclear. Germania, Rusia si Elvetia au anuntat ca au declansat anchete la reactoarele nucleare pentru a revedea nivelul de siguranta.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat ca 7 dintre reactoarele din anii 80 vor fi inchise, temporar. De altfel, Comisia Europeana a anuntat ca intentioneaza sa impuna o serie de teste pentru a vedea situatia reactoarelor nucleare de pe continent.

In Romania, Nuclearelectrica, compania care administreaza cele doua reactoare nucleare de la Cernavoda, a anuntat ca nu exista niciun risc de exploatare.

„In cazul unui cutremur, centrala se opreste in conditii de securitate nucleara, adica se asigura urmatoarele functii: oprirea reactorului, racirea zonei active si monitorizarea parametrilor de securitate nucleara”, a afirmat Pompiliu Budulan, directorul general al Nuclearelectrica.

„In Japonia, problemele se datoreaza, in mare parte, valului tsunami de peste 9 metri care a inundat centrala de back-up pentru alimentarea circuitelor de racire a pompelor. Cine s-ar fi gandit la o asemenea situatie? „, afirma acesta.

„De acum incolo, cu siguranta, aceasta varianta – a unui val seismic, va fi luata in calcul. Se vor dezvolta noi modele de risc, va fi regandita intreaga strategie de securitate la nivel mondial, nu numai in Japonia”, explica directorul Nuclearelectrica.

Si in America, presedintele Barack Obama, a dispus o analiza pentru a fi gasite metode prin care sa „amelioreze siguranta si performanta centralelor nucleare” americane.

„Centralele nucleare sunt concepute pentru a rezista unor cutremure de un anumit nivel, dar, acestea fiind spuse, nimic nu este sigur suta la suta”, a declarat Obama, la CBS.

Presedintele american a spus, pe de alta parte, ca „exista un risc ca radiatiile (din Japonia – n.r.) sa poata afecta imediata vecinatate a centralelor nucleare si sa pluteasca deasupra altor regiuni decat Japonia. Dar mi s-au oferit asigurari ca orice nor radioactiv se disperseaza inainte sa atinga Hawaii si partea continentala a Statelor Unite”, a mai spus Obama.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...