- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Atmosfera la targul de armament de la Bucuresti: F16, elicoptere, bunici, nepoti si bancuri (FOTO, VIDEO)

15 Apr, 00:01 • razvan.codorean
Criza a lovit puternic producatorii de arme, care suspina dupa ''Epoca de Aur''. In economia de piata, industria militara romaneasca a sucombat, iar Armata a ajuns sa se laude cu avioane si tehnica second-hand importata din NATO. Un reportaj DailyBusiness.ro va arata ce-am fost si ce-am ajuns din punct de vedere militar, asa cum s-a vazut la expozitia desfasurata, in aceste zile, la Romaero Baneasa.
Atmosfera la targul de armament de la Bucuresti: F16, elicoptere, bunici, nepoti si bancuri (FOTO, VIDEO)

„Black Sea Defense & Aerospace 2010”

. Dupa titlu, manifestarea suna promitator. 180 de companii din sectorul militar din 17 tari au venit la Bucuresti pentru a-si prezenta ofertele de armament. Dupa aproape 2 ore petrecute in expozitie, s-ar putea sa te intrebi daca nu aveau ceva mai bun de facut. Statul roman abia daca are bani de pensii si salarii, ce sa mai vorbim de inzestrarea cu tehnica militara.
[gallery:50]
”In anii trecuti, a fost altceva. Nu era criza, mai erau contracte. Acum e mult mai rau”, spune Mihai Roman, manager la compania Mirsand, o firma romaneasca ce produce focoase de proximitate. ”Am anticipat ca va fi destul de greu sa gasim clienti, mai ales in noul context economic.

Insa pana la urma, „important e sa fii prezent, sa iti expui produsele”, afirma si Catalin Balaita, purchase departament la Motexco, o companie ce produce uniforme militare.

Afara, pe pista de la Romaero, sunt expuse modele din tehnica militara obisnuita a Armatei Romane, in principal cea folosita in Irak si Afganistan. Elicoptere, niste lansatoare de rachete, un tanc de asalt, un avion Hercules, un avion de transport C 130, cateva elicoptere de la Politie si Armata, un transportor Hummer. Un adevarat spectacol pentru zecile de vizitatori (foarte multi copii, cu toate ca expozitia era una tip business-to-business, dedicata profesionistilor si specialistilor in domeniu).

Vedetele erau insa altele. 2 avioane F 16 ale armatei americane. Intr-unul dintre ele se putea urca chiar in carlinga, unde puteai sta de vorba cu un pilot american amabil, insa stresat si obosit.

De doua zile, ”misiunea” sa era sa raspunda la intrebarile de genul ”Tom Cruise a pilotat asa ceva in Top Gun?” sau ”Cat consuma?”. In jurul avioanelor, zeci de gura casca care faceau bancuri in genul ”Astea, cu botul ascutit, sunt mai bune ca Mig-urile, intra mai adanc in pamant. Nu trebuie sa mai cureti dupa ele”.

Pilotul american prezent la expozitie este „interogat” de un tanar curios: Aveti multe F16 in America?
[dbvideo=412]
Sunt avioane de tipul celor pe care Armata vrea sa le cumpere la mana a doua de la americani. Daca sunt bune sau rele, puteti afla citind opiniile specialistilor intr-o analiza anterioara DailyBusiness.ro. Langa F 16, avionul de transport mediu-curier C 27 J Spartan din care Armata Romana a primit doua, cu ocazia expozitiei. Vrem sa cumparam in total 7, pentru aproape 220 de milioane de euro.

Ion Staiculescu, comandant de avion, are la activ peste 4.000 de ore de zbor pe vechile Antonov, folosite pentru transportul trupelor, da detalii despre aceste avioane. ”Pana la toamna vor fi upgradate si vor putea transporta 60 de persoane sau 46 de parasutisti. Sunt foarte bune, avem noroc ca le avem”, a declarat comandorul.

”Avem nevoie de tehnica militara de calitate. Achizitiile militare pot fi un bun suport pentru relansarea industriei”, afirma Aurel Cazacu, fostul director general al Directiei Generale Industria de Aparare si Probleme Speciale, prezent la expozitie ca reprezentant al unei firme private.

La fel ca toti expertii care au vorbit despre afacerea F16, spune ca miza, dincolo de cumpararea avioanelor, o reprezinta offset-ul, adica asigurarea service-ului si modernizarii aeronavelor in tara. ”Este absolut esential sa insistam pe acest aspect, daca vrem ca, dincolo de a cumpara tehnica militara de afara, sa putem aduce si plus valoare”, a afirmat Cazacu.

Daca vom cumpara sau nu F16, ramane de vazut. Cert este ca anuntul CSAT privind achizitia avioanelor second-hand a infuriat concurentii de la SAAB si Eurofighter, care, in semn de protest, au refuzat sa mai aduca la expozitia de la Bucuresti modelele Gripen si Typhoon, anuland ocazia de a le vedea aliniate, ca la Top Gear.

Ce parere are pilotul american prezent la expozitie despre avioanele concurente. ”Sunt avioane bune, insa F16 e mai manevrabil si are autonomie mai buna”, spune el.

De la focoase de racheta la uniforme NATO ”made in Romania”

In halele de la Romaero, ca la orice manifestare expozitionala, zeci de standuri, multe tinere ce imparteau materiale promotionale – foarte ciudat sa vezi cum aduna lumea, in special copiii, pliante despre vehicule blindate, lansatoare de rachete, arme automate si elicoptere de asalt 🙂

Multi incercau pistoale, arme automate, cutite militare, se urcau la bordul masinilor expuse. ”La o expozitie de asemenea tinuta, sa vezi atatia tineri, mai rar. Bine macar ca sunt si ei, ca altfel ar fi fost pustiu”, spune un expozant, amuzat de joaca cu pistoalele incinsa de cativa elevi de liceu militar.

Dealerii, majoritatea plictisiti, asteptand in zadar clientii. Atrage atentia un comerciant de uniforme militare. ”Vindem in special la export. Am facut uniforme pentru armata irlandeza, pentru italieni, pentru spanioli, abia de un an si ceva incercam sa intram si pe piata locala”, spune Catalin Balaita, purchase departament la Motexco. Avantajul principal cu care isi „prind” clientii este pretul, mai mic decat al produselor concurente din Occident.
[quote=Catalin Balaita, purchase departament la Motexco]Noi, in Romania, facem uniforme ieftine si bune. Nu reusim inca sa facem tesaturi speciale. Acolo sunt inca probleme[/quote]
Raport bun calitate-pret” este si conceptul dupa care se conduce si producatorul roman de focoase de rachete Mirsand. ”Avem contracte si in Europa si in lumea araba. Cine ne cumpara? Cei care au bani. Acum mai putin, ca e criza, insa pe viitor, ne asteptam ca piata sa isi revina”, mi-a spus managerul Mihai Roman.

Omul de afaceri isi aduce aminte cu nostalgie de Epoca de Aur.
[quote= Mihai Roman, manager Mirsand]In anii 70, am investit foarte mult in industria de aparare si s-a vazut. Statul incasa miliarde din productia si comertul cu arme. Dupa Revolutie, totul s-a naruit[/quote]
”In loc sa aloce bani pentru a sustine productia, guvernantii au ingropat-o. Acum e foarte greu sa o iei de la capat, tehnologia a avansat, fabricile de arme trebuiau privatizate la timp”, a spus Mihai Roman.

E insa optimist. Aminteste de contractul semnat recent de Aerostar Bacau cu americanii de la Textron pentru constructia de transportoare si vehicule de securitate blindate. ”Daca am aduce un offset si pentru avioane, ar fi un moment bun de relansare”, a mai spus omul de afaceri.

Locul 40 in lume la exporturile de arme

Potrivit datelor oficiale, de la afacerile de peste un miliard de dolari anual, din anii ’80, Romania a ajuns sa exporte arme in valoare de cateva zeci de milioane de dolari. La nivelul anului 2009, industria de armament autohtona se situa pe locul 40 in topul exportatorilor de armament, fiind devansata inclusiv de Republica Moldova (locul 38) si Bulgaria (locul 33). La importuri eram pe locul 34, devansand Bulgaria, care se afla pe locul 49.

Principalii clienti ai firmelor romanesti de armament au fost anul trecut state din Orientul Mijlociu – Israel, Egipt, Irak, Emiratele Arabe Unite, Iordania si Oman, dar si Statele Unite ale Americii, Afganistan, Pakistan sau India. In Europa, firmele romanesti de armament au incheiat cele mai mari contracte cu Georgia, in timp ce pe continentul african principalele destinatii au fost Burkina Faso, Gabon si Etiopia.

Am vandut la export pusti, mitraliere, carabine si pistoale automate, munitie pentru arme de calibru mic, focoase pentru lovituri de iluminare, accesorii pentru arme de calibru mic, componente pentru rachete aer-aer, componente pentru vehicule militare de teren, containere pentru lansatoare de rachete, echipamente de vizualizare pe timp de noapte sau dispozitive si verificatoare pentru productie software simulator si aparatura de verificare.

Razboiul din Afganistan, spre exemplu, s-a dovedit profitabil si pentru noi. Firmele romanesti de armament au vandut, in prima parte a anului trecut, arme si munitie in aceasta tara valoare de aproximativ 5,5 milioane de euro. Afganii au cumparat pistoale mitraliera (15.800 de bucati), dar si munitie pentru arme de calibru mic, munitie normala si trasoare pentru mitraliera sau piese de schimb pentru elicopterele militare de transport.