- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Bancile atrag clienti pe finantari. Ce oferte au anuntat saptamana aceasta

24 Jun, 00:05 • adrian.mihaltianu
Bancile din Romania au anuntat in saptamana 20-24 iunie mai multe oferte legate de imprumuturile in lei sau euro. De asemenea, s-au lansat si depozite, asigurari de locuinte in rate fara dobanda, dar si alte servicii financiare.
Bancile atrag clienti pe finantari. Ce oferte au anuntat saptamana aceasta

Banca Comerciala Carpatica (BCC) a [b]redus dobanzile creditelor[/b] persoanelor fizice cu pana la 1,72 puncte procentuale si a eliminat alte comisioane.

Astfel, pentru creditul de refinantare OneSmart dobanda la lei este de 4,28% plus indicele Robor la sase luni, iar pentru creditul in euro dobanda este de 6,67% plus Euribor la sase luni. Pentru creditul de consum cu ipoteca Prosper dobanda la lei a fost diminuata pana la nivelul de 4,7% plus Robor la sase luni, iar pentru creditul in euro dobanda este de 7,2% plus Euribor la sase luni, pentru creditul ipotecar Casa 9 dobanda la lei este de 3,83% plus Robor la sase luni.

Cea mai insemnata reducere a dobanzii (-1,72 p.p.) a fost aplicata produsului OneSmart, fiind cel mai intens promovat si consumat produs din portofoliul de retail al bancii.

Tot BCC, ofera [b]credite fermierilor[/b] care urmeaza sa primeasca subventii de la Agentia pentru Plati si Interventie in Agricultura (APIA) pentru realizarea angajamentelor in favoarea bunastarii pasarilor si porcinelor.

Banca Comerciala Carpatica solicita clientilor, drept garantii, cesiune de creanta pe care beneficiarii le au fata de APIA, constand in sumele cuvenite beneficiarilor ajutoarelor de stat APIA pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar in favoarea bunastarii pasarilor, respectiv a bunastarii si protectiei porcinelor, conform Adeverintelor eliberate de APIA si garantia FGCR. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN acopera pana la 80% din garantiile creditului, in functie de subventia pentru care se acorda imprumutul.

Perioada de creditare se deruleaza pana la incasarea ajutoarelor de stat privind sectorul zootehnic – specia pasari si porcine, iar suma finantata este de pana la 100% din subventia aprobata de APIA, suma maxima fiind de 5 milioane de lei.

Banca Comerciala Romana (BCR) si Visa au lansat un [b]card de credit, contactless[/b], cu aplicatie de transport inclusa, la o luna dupa ce a lansat un alt card asemanator, de debit.

Cardul PowerCard Standard Contactless Visa are o dobanda variabila (modificata trimestrial prin insumarea valorii Robor la trei luni cu marja fixa de 11,5%) de 17,18% pe an pentru cardurile negarantate. Pentru a beneficia de o dobanda semnificativ mai mica si pentru a evita documentatia necesara obtinerii unui card de credit, clientii pot sa obtina acest card garantat cu un depozit colateral. In aceste conditii dobanda este de 12,18% pe an.

Limita maxima care poate fi obtinuta pe cardul de credit PowerCard Standard Contactless Visa, fara garantii, este de 20.000 de lei, iar valabilitatea limitei de credit este nelimitata.  Emiterea cardului costa 30 de lei, iar comisionul de administrarea anuala este in valoare de 30 de lei.  

Millennium Bank a inceput sa acorde [b]credite[/b] in cadrul celei de-a patra editii a programului guvernamental [b]Prima Casa[/b]. Banca a alocat 50 de milioane de euro pentru aceste imprumuturi, suma echivalenta cu imprumuturile totale acordate in primele trei editii ale programului.

Clientii pot lua imprumuturi in euro, la o dobanda variabila, calculata ca suma dintre Euribor la trei luni plus o marja de 4%.

Banca nu percepe comisioane de analiza si de acordare, iar costul evaluarii locuintei este suportat de catre institutia financiara.

Incepand cu 15 iunie, cardurile American Express si EuroLine American Express (emise de Bancpost si EFG Retail Services, membre ale grupului Eurobank EFG) sunt acceptate in reteaua de benzinarii Eni Romania (Agip), iar pana in data de 31 iulie 2011, clientii care alimenteaza cu carburant la orice benzinarie Eni Romania (Agip) si achita cu cardul de credit American Express sau EuroLine American Express [b]primesc 2% din valoarea achizitiei inapoi pe card[/b].

Cardurile de credit American Express (Green si Gold, respectiv EuroLine) sunt emise exclusiv de Bancpost, sunt adresate persoanelor fizice cu varsta cuprinsa intre 23 si 65 de ani cu venituri nete incepand de la 700 de lei, si include reduceri la cumparturi, un pachet de asigurari pentru protectia cumparaturilor si pentru calatorii, rate fara dobanda si perioada de gratie de pana la 55 de zile fara dobanda la cumparaturi.

Valoarea returnata, reprezentand 2% din tranzactiile realizate in reteaua Eni Romania (Agip), va fi vizibila in contul cardului in maxim o luna de la finalizarea promotiei, in limita a 100 de lei.

ProCredit Bank a lansat [b]”Depozitul Aniversar” in euro[/b] cu o dobanda de 4,1% pe an. Depozitul are o maturitate de 4 luni si poate fi constituit in perioada 15 iunie 2011 – 31 iulie 2011, in toate sucursalele si agentiile bancii.

Dobanda oferita este fixa pe toata perioada depozitului, iar clientii pot alege sa prelungeasca automat depozitul, beneficiind ulterior de o dobanda standard si o maturitate de 3 luni.

Oferta se adreseaza tuturor clientilor persoane fizice care economisesc minim 500 de euro, foduri noi, pe intreaga perioada de derulare a campaniei.

Banca Romaneasca a anuntat ca a lansat un [b]depozit la termen cu plata dobanzii nete in avans[/b]. Noul produs de economisire poate fi constituit pe 30, 120 sau 210 zile, atat de catre persoanele fizice, cat si de cele juridice.

Economiile constituite pe o perioada de 1 luna sunt bonificate cu dobanzi nete (dupa plata impozitului pe dobanda) de 6,10% (la lei), 3,40% (la euro) si respectiv 2,10% (la dolari).Pentru depozitele cu maturitate de 4 luni dobanda neta este de 6,80% (la lei), 3,80% (la euro)  si 2,60% ( la dolari), in timp ce pentru cele la 7 luni aceasta ajunge la 7% (la lei), 4% (la euro) si 2,95% (la dolari).

Oferta promotionala a depozitului Avans Net este subiectul unei oferte promotionale valabila pe o perioada de trei luni de la lansare.

Clientii Raiffeisen Bank isi vor putea [b]reincarca direct de la bancomatele bancii cartelele telefonice preplatite[/b]. Serviciul este disponibil pentru toti marii operatori de telefonie mobila.

Utilizatorii cardurilor de debit si de credit Raiffeisen Bank isi pot alimenta cartelele Cosmote, Orange sau Vodafone de la oricare dintre cele peste 1.000 de bancomate ale bancii. Serviciul nu implica niciun fel de cost suplimentar pentru client, cu exceptia tarifului de reincarcare perceput de operatorul de telefonie mobila.

Garanti Bank permite [b]achitarea asigurarii de locuinta in 3 rate[/b] fara dobanda pentru clientii care realizeaza plata cu un Bonus Card in perioada 15 iunie – 15 iulie 2011.

„In urma esalonarii acestor plati in 3 rate fara dobanda, posesorii Bonus Card vor avea la dispozitie o suma mai mare din limita de pe cardul de credit pentru cheltuieli legate de vacanta de vara sau alte achizitii personale”, a  declarat Ilgaz Kaya, Director Central Marketing, Garanti Bank.

Intesa Sanpaolo Bank a lansat recent o [b]platforma de servicii financiar bancare dedicata comunitatii internationale din Romania[/b] si celor care vor sa investeasca sau pur si simplu sa viziteze tara noastra.

Acesta este un proiect pilot la nivelul Grupului Intesa Sanpaolo ce va fi implementat si in alte banci din cele 13 tari din regiunea Europei Centrale si de Est si Bazinul Mediteranean in care Intesa Sanpaolo a investit.

„Obiectivul acestui proiect este sa ofere clientilor internationali accesul la serviciile bancare din Romania exact in aceleasi conditii si la standardele din propria tara”, a declarat Marco Petriccione, director departament SME&Retail Intesa Sanpaolo Bank.

Proiectul include si ghidul „[url=http://www.intesasanpaolobank.ro/expati/ghid]Welcome to Romania[/url]”, care este structurat in 8 sectiuni, pe structura unui ghid turistic cu recomandari despre tara noastra si serviciile cele mai accesate de orice strain care viziteaza sau lucreaza si traieste aici. Astfel ghidul raspunde nevoilor de informatie si este un instrument extrem de util si facil pentru orice vorbitor de limba engleza interesat de Romania.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Traian Băsescu: România traversează cea mai gravă criză politică de după Revoluție. Grindeanu și Bolojan, responsabili pentru blocaj
Traian Băsescu: România traversează cea mai gravă criză politică de după Revoluție. Grindeanu ...
Denise Rifai, la sediul DNA în dosarul care îl vizează pe Ciprian Ciucu. Jurnalista neagă orice implicare în anchetă
Denise Rifai, la sediul DNA în dosarul care îl vizează pe Ciprian Ciucu. Jurnalista neagă orice implicare ...
PNL merge înainte cu Congresul Extraordinar. Tabăra Bolojan își impune planul în ciuda opoziției susținătorilor lui Veștea
PNL merge înainte cu Congresul Extraordinar. Tabăra Bolojan își impune planul în ciuda opoziției ...
Nicușor Dan mizează pe partidele pro-occidentale pentru susținerea Guvernului Veștea: „Păstrarea direcției europene este linia roșie”
Nicușor Dan mizează pe partidele pro-occidentale pentru susținerea Guvernului Veștea: „Păstrarea ...
PSD pune condiții pentru susținerea viitorului guvern
PSD pune condiții pentru susținerea viitorului guvern
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a ajuns la o absorbție de 84% din fondurile PNRR și țintește peste 95% până la finalizarea proiectelor
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a ajuns la o absorbție de 84% din fondurile PNRR și țintește ...
Meloni și Sánchez, în conflict din cauza măsurilor stricte ale UE privind migrația
Meloni și Sánchez, în conflict din cauza măsurilor stricte ale UE privind migrația
Dosarul Georgescu–Potra se reia la ÎCCJ. Judecătorii vor decide dacă procesul privind presupusa tentativă de destabilizare a statului poate începe
Dosarul Georgescu–Potra se reia la ÎCCJ. Judecătorii vor decide dacă procesul privind presupusa ...
Ministerul Finanțelor a atras încă 15 mil. lei prin sesiunea suplimentară pentru obligațiunile scadente în 2040
Ministerul Finanțelor a atras încă 15 mil. lei prin sesiunea suplimentară pentru obligațiunile scadente ...
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, ...
Nicușor Dan și Erdogan se vor reuni la Istanbul, unde România ia în primire o nouă corvetă militară, construită în Turcia
Nicușor Dan și Erdogan se vor reuni la Istanbul, unde România ia în primire o nouă corvetă militară, ...
PSD cere demisia și suspendarea lui Dominic Fritz din USR după decizia definitivă a ÎCCJ privind conflictul de interese
PSD cere demisia și suspendarea lui Dominic Fritz din USR după decizia definitivă a ÎCCJ privind ...
Holcim finalizează preluarea Xella pentru 1,85 mld. euro
Holcim finalizează preluarea Xella pentru 1,85 mld. euro
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru pace
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru ...
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Protest anunțat în Piața Victoriei în urma deciziilor din justiție; mai multe organizații civice cheamă oamenii în stradă vineri seară
Protest anunțat în Piața Victoriei în urma deciziilor din justiție; mai multe organizații civice ...
Rusia atacă nave sub pavilioanele Panama și Saint Kitts și Nevis în Marea Neagră
Rusia atacă nave sub pavilioanele Panama și Saint Kitts și Nevis în Marea Neagră