Calvarul locuitorilor din Drumul Taberei: Cum se vad de la etajul 10 transeele de la metrou

22 May, 00:07 • alexandru.suciu
Pana la beneficiile de a avea metrou, locuitorii din Drumul Taberei trebuie sa suporte dezavantajele cauzate de santierele ridicate in tot cartierul. De la drumurile pline de praf si pana la craterele imense, acestia au de indurat privelisti respingatoare. Si in ritmul in care avanseaza lucrarile, transeele ar putea deveni un lucru obisnuit pentru cel putin 3 ani.
Calvarul locuitorilor din Drumul Taberei: Cum se vad de la etajul 10 transeele de la metrou

De la etajul 10 al unui imobil din zona
Valea Ialomitei se dezvaluie in fata blocului o imagine ca dupa
razboi. Utilaje abandonate, cratere imense in care s-a acumulat apa
de la ploi, betoane care au acaparat tot spatiul verde. 

Pe langa privelistea dezolanta, locuitorii si cei care trec prin zona trebuie sa indure
praful care se ridica de pe santier, atunci cand bate vantul.

Mai mult, locatarii blocului de la gura
de metrou Valea Ialomitei se tem pentru siguranta lor. Ei spun ca
sapaturile au avansat foarte aproape de blocul lor, astfel incat i-ar
putea afecta structura de rezistenta.

Dupa heirupismul initial, lucrarile par
sa fi intrat in stand by, avand in vedere ca pe santierul mentionat
nu era picior de muncitor la momentul realizarii fotografiilor, in
dimineata de 10 mai.

Dupa cum au anuntat autoritatile si
Metrorex, lucrarile la aceasta magistrala vor mai dura circa 3 ani.

Potrivit directorului general al
Metrorex, Aurel Radu, perioada de realizare a tronsonului Drumul
Taberei – Universitate, de pe Magistrala 5, este 2011 – 2017. Acesta mentiona ca s-a realizat aproximativ
40% din valoarea contractuala a lucrarilor. 

Compania care administreaza metroul
bucurestean estimeaza cheltuieli pentru investitii de 729,7 milioane
lei in 2014, suma prevazuta in bugetul de anul trecut fiind de 302,4
milioane lei.

Cel mai important proiect de investitii
derulat de Metrorex, din fonduri bugetare si comunitare, este
constructia tronsonului de metrou Drumul Taberei-Universitate, parte
a Magistralei V.

Termenul estimat pentru darea in
folosinta a tronsonului de metrou Raul Doamnei – Eroilor 2
este
inceputul anului 2016, se
arata intr-un comunicat al Metrorex din vara lui
2013.

Compania preciza ca in data de 28
martie 2011, ca urmare emiterii Ordinului de incepere a lucrarilor, a
demarat executia viitoarelor statii ale Magistralei 5 de metrou
„Drumul Taberei – Pantelimon”, pe sectiunea Raul Doamnei –
Eroilor 2, inclusiv Depoul si Statia Valea Ialomitei. 

Tot in vara anului trecut, Metrorex anunta ca la statia si Depoul Valea
Ialomitei se lucreaza intens pe toate planurile (devieri de retele
edilitare, pereti mulati, montare grinzi prefabricate, turnare
plansee, excavari), stadiul fizic fiind situat la 50%. 

De asemenea, compania preciza ca
acest proiect este finantat din fonduri structurale nerambursabile in
cadrul Programului Operational Sectorial -‘Transport’.

[img=4987][/img]

[b]Lucrari de 240 mil. lei[/b]

In noiembrie
anul trecut, Metrorex a atribuit germanilor de la Max Bogl
un contract de 12,2 milioane lei (2,7 milioane euro) fara
TVA, pentru lucrari suplimentare la Magistrala 5 de metrou Drumul
Taberei – Pantelimon.

Contractul vizeaza lucrari de deviere
a retelelor edilitare aferente Magistralei 5, lot L1.2 –
Romancierilor – statia Valea Ialomitei inclusiv depou si galerie de
legatura, conform cerintelor precizate in caietul de sarcini. 

In
martie 2011, Metrorex a semnat cu Max Bogl un contract de 231,6
milioane lei, fara TVA, pentru constructia statiei si depoului
Valea Ialomitei, parte a Magistralei 5.